Mihai Stepan Cazazian

BUCUREȘTI / Colaborare între istoricii români și armeni

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

 

 

 

 

 

La 17 octombrie, directorul Institutului de Istorie al Academiei Naționale de Științe a Armeniei, academicianul Așot Melkonian, și ambasadorul Armeniei la București, E.S. Hamlet Gasparian, au avut la București întîlniri cu directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, doctor Andrei Timotin, după care cu directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, doctor Ovidiu Cristea, pentru a dezbate chestiuni privind cooperarea științifică în cadrul Acordului semnat în 2013 între Academia Națională de Științe a Armeniei (ANSA) și Academia Română. În timpul dezbaterilor de lucru s-au conturat acele teme ce pot prezenta interes pentru studii comune, precum și formele de cooperare. În legătură cu aceasta, de ambele părți a fost apreciat bogatul patrimoniu istoric și cultural armenesc din România, legăturile istorice dintre cele două popoare, precum și bogatul patrimoniu științific lăsat de marele istoric român Nicolae Iorga și colaboratorul său apropiat, remarcabilul armenolog și orientalist Hagop Siruni.

Doctor Andrei Timotin a informat că Asociația Internațională de Studii Sud-Est Europene (AIESEE) organizează la începutul lui septembrie 2019, la București, cel de al 12-lea Congres Internațional de Studii Sud-Est Europene, dintre sesiunile căruia cea cu tema „De la Ani în România: istorie,  tradiție și iconografie” va fi dedicată legăturilor româno-armene, congres la care, desigur, ar fi de dorit participarea cercetătorilor armeni.

La rîndul său, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, doctor Oviciu Cristea, a considerat drept un exemplu de colaborare științifică participarea activă a istoricului Viorel Achim din partea institutului, în calitate de coordonator al părții române, la conferința internațională dedicată patrimoniului cultural armenesc din România, organizată în anul 2013 la București, materialele căreia fiind pregătite, prin eforturi comune, pentru publicare într-o culegere.

academicianul Așot Melkonian ( al doilea din stînga) la conferința Genocidul Armean

În timpul întîlnirilor s-a ajuns la o înțelegere preliminară privind vizitele reciproce de anul viitor și acordurile ce vor fi semnate. Din partea română la întîlniri au participat și cercetători interesați de armenologie, printre care academicianul Andrei Pippidi, iar de partea armeană a fost prezentă Armenuhi Ghambarian, cercetător principal la Institutul de Istorie al ANSA.

Înainte de aceasta, în zilele de 13-14 octombrie, academicianul Așot Melkonian și Armenuhi Ghambarian au participat la București la conferința internațională cu titlul „Genocidul Armean: Istorie, Memorie, Responsabilitate”.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *