Mihai Stepan Cazazian

Bucătarul

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Un foarte apropiat colaborator al revistei noastre, Paul Agopian – vă mai amintiţi acele cărticele realizate de el intitulate Paznicul orientului sau Florile Orientului ? – ne-a propus acum, în plină caniculă, o nouă temă pentru suplimentele  Ararat-ului.  Să stăm la masă cu armenii adică o incursiune în lumea atît de gustoasă a bucatelor armeneşti. Dar o întîmplare fericită, în chiar zilele cînd paginam, a făcut să se afle în România, la un festival gastronomic organizat în oraşul Piteşti, un mare bucătar armean. Prietenul nostru nu a stat pe gînduri şi s-a deplasat în capitala judeţului Argeş pentru a se întîlni cu acest adevărat ambasador al bucătăriei nu doar armeneşti. Din interviul pe care-l puteţi citi în acest număr veţi descoperi înainte de toate un om dedicat meseriei lui dar şi neamului din care se trage. Nu intru în amănunte şi las cititorilor plăcerea de a savura dialogul dintre  Chef Sarkis, cum i se spune, şi Paul Agopian. Am doar o observaţie de făcut. Acest armean, născut ca mulţi alţii în Diaspora – în cazul lui în Liban – ajuns să se stabilească în Israel  nu a uitat că este armean. Problemele de zi cu zi ne pot determina, de multe ori, să părăsim spaţiul unde am crescut sau ne-am format. Dar mai grav este atunci cînd te îndepărtezi de apartenenţa la neamul din care faci parte. Nu este cazul lui Chef Sarkis sau a multora ca el. Mai mult, acest bucătar s-a gîndit că prin intermediul bucatelor, popoarele se pot apropia chiar dacă la un moment dat istoria i-a plasat pe baricade diferite. Evreii cu palestinienii sau armenii cu turcii. Proiectul lui Sarkis, Gustul Păcii,  este un exemplu în acest sens. Poate într-o zi bucătarii armeni şi cei turci se vor întîlni şi ei pentru a găti bucate  din care să se înfrupte cele două popoare. La o masă a păcii.Unul dintre cei ce, cu siguranţă, pot contribui la acest proiect este Chef Sarkis. Un bucătar armean.

  •  
  •