Andreea Barbu

“ Botoșani este raiul armenilor” / Interviu cu lector universitar doctor Florin Kevorkian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

Actor, regizor, scenarist, profesor la UNATC, Florin Kevorkian, face filme și scrie despre armeni și istoria lor, ori de câte ori are prilejul. Sincer și robust, artistul abordează teme incomode, dând viață evenimentelor din trecut. Legătura cu rădăcinile sale îl obligă mereu la mai mult, fără însă să-l țină captiv într-o lume care îi este deosebit de dragă.

– Până în 2014, Florin, ai scris vreo piesă de teatru? Din ce trebuie să se hrănească un spectacol?

– Până în 2014 am scris în jur de zece scenarii de film, un roman, o lucrare de licență, una de master, plus una de doctorat. Nu mă gândeam să scriu o piesă de teatru, nici nu știam cum, doar că a venit la un moment dat Cristi Lazarovici și cum eram în gară, înainte de a lua trenul spre București, m-a întrebat dacă am un subiect despre armeni. I-am povestit ce aveam în minte, lucruri care se bazau pe cărțile despre Genocid, inclusiv pe Cartea șoaptelor. Din toate astea am făcut o poveste posibilă, Cristi avea lacrimi în ochi, și eu la fel. Apoi am făcut un sinopsis pe care l-am citit prietenilor, care plângeau, dar plângeam și eu. La piesă am lucrat până în aprilie, a fost aprobată, apoi în toamna anului 2015 am mers spre Botoșani. Până să ajung eu la teatrul din Botoșani, o piesă a unui regizor a fost refuzată și a intrat în lucru piesa mea.

– Câte personaje sunt în Strunga dintre viață și moarte?

– În piesă sunt turci, armeni și un grup de copii. Doisprezece actori și treispreze copii. Deci în total douăzeci și cinci de personaje.

– În 2015 era Botoșani un hub cultural?

– Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani a fost ridicat din fonduri particulare și acum peste o sută de ani, armenii au dat cea mai mare parte din bani. Împreună cu Varujan Vosganian am dorit ca acest pod să se întindă peste ani. Dacă eu am făcut prima piesă despre armeni și despre genocid în Botoșani, am decis că în anul următor să vină Sorin Misirianțu care este un actor, un regizor și un dramaturg foarte bun, din Cluj, din Transilvania, care provine dintr-o familie foarte veche din Botoșani, Missir. În alt an a venit Armine Vosganian și a prezentat piesa Staipelochian; deci avem un drum deschis pentru noi proiecte. Să nu rămână numai un cap de pod, să se construiască chiar podul.

– Cum a primit publicul din Botoșani această piesă?

– La prima reprezentație, două treimi din sală erau armeni. Episcopul Datev Hagopian a fost la rândul lui prezent. Presa locală era și ea. Au fost și mulți români care au înțeles că este un subiect general valabil. La final, toți aveau lacrimi în ochi, a fost o emoție foarte puternică. Până la urmă, grupul de copii din piesă scapă dintr-o situație foarte grea; ei nu trebuie priviți ca refugiați, ci doar ca suflete care trebuie salvate. Este vorba de copiii care au trecut pe la Constanța și au ajuns la Strunga, primul orfelinat european făcut pentru copiii armeni scăpați din Genocid.

– În perioada în care ai repetat cu actorii, Florin, ai putut cunoaște mai bine orașul Botoșani?

– Eu am filmat mult la Botoșani, fiind finanțat de UAR, iar filmul va fi gata în 2018, la 24 aprilie. Sigur, orașul mi-a devenit mai cunoscut în luna în care am repetat zilnic, de dimineața până seara.

– Poți defini printr-un singur cuvânt acest oraș?

– Botoșaniul este raiul armenilor. Iată că sunt două cuvinte, se acceptă? Se știe că orașul se află la intersecția principalelor drumuri comerciale. Deci primii locuitori de altă etnie care au venit și s-au stabilit aici au fost armenii, despre care spunem mereu că sunt buni negustori.

Biserica armeană Sfînta Treime din Botoșani

– Ai trăit în timpul lucrului la piesă și întâmplări amuzante?

– Fireste, Botoșaniul arată puterea de renaștere a unui popor. Piesă mea începe cu un dans superb, semn că viața învinge. Copii din piesă trec prin deportări și pierderea celor dragi, dar se salvează împreună cu un profesor. De fapt, povestea este a unui copil născut în urma unui viol. Un musulman pângărește o față creștină. Dar cum întotdeauna viața merge mai departe, armenii s-au putut bucura de multe după ajungerea la noi în țară. Și eu am muncit enorm la Botoșani, dar am avut și momente plăcute. Un prieten bun m-a invitat noaptea la o plimbare cu bicicletele și apoi la șterpelit cireșe. Evident, era o aventură pentru că cele furate aveau cu totul alt gust. Am mers undeva lângă Muzeul Ștefan Luchian, cred, de altfel tot o casă veche armenească, dacă nu mă înșel și așa de pe biciclete, am reușit cu mult sârg să culegem cel mult zece cireșe. Deja eram doi bărbați care și-au “vânat” hrana și nu au cumpărat-o de la Carrefour.

Biserica armeană Sfânta Maria din Botoșani

– Schimbând registrul, despre începuturile armenilor în Botoșani și apoi despre înălțarea bisericii Sfânta Maria ai vrea să scriem împreună o piesă?

– Normal. Orașul Botoșani a apărut într-un loc unde oamenii erau primitori și femeile frumoase. Biserica a fost ridicată la cel puțin o sută de ani după stabilirea acolo a armenilor. Este atestată documentar în 1350. Și despre toate astea vom scrie împreună, cu certitudine. Va fi, fără îndoială, și o piesă despre iubire, fără de care nu putem construi nimic.

Interviu realizat de Andreea BARBU

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *