Redactor

BirthrightArmenia te vrea voluntar ! Interviu cu Sevan Kabakian, directorul executiv al organizaţiei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

directorul Sevan Kabakian alături de Paul Agopian

BirthrightArmenia  este o bine-cunoscută organizaţie non-profit înregistrată în SUA care deruleză programe de voluntariat pentru tineret înArmenia. Am avut ocazia să vizitez sediul din Yerevan şi să discut cu Sevan Kabakian, directorul executiv al BirthrightArmenia.

–          Sevan, ce poţi să ne spui despre proiectele organizaţiei Birthright Armenia ?

–          Misiunea noastră principală este de a aduce tineri armeni din Diaspora în Armenia, să-i ajutăm să cunoască viaţa de aici dar, nu ca turişti ci, să traiască viaţa de aici, să trăiască alături de noi. Am început în 2004 iar, până acum am adus peste 600 de tineri armeni din diferite ţări, în Armenia. La programele noastre pot participa persoane, din segmentul de vârstă 22-32 de ani. Aceşti tineri vor lucra aici ca voluntari fie în servicii comunitare fie în domeniul în care se specializează persoana respectivă. Dacă cineva este arhitect sau studiază arhitectura, îi putem găsi o activitate în acest domeniu, va putea lucra cu o firmă de arhitectură din Armenia. Suntem flexibili, încercăm să ne pliem pe interesul lor. Cu 20 de ani în urmă în Armenia, posibilităţile erau limitate dar, acum lucrurile s-au schimbat, avem un orizont mult mai mare, sunt multe oportunităţi. În Armeniade azi, tinerii îşi pot efectua chiar şi stagiile de  pregătire practică corespunzătoare şcolilor pe care le urmează în ţările lor. Sunt mulţi armeni din Franţa şi Rusia care vin să-şi facă stagiile de practică aici. În Rusia de exemplu, sunt cca. 2 milioane de armeni, cei mai mulţi fiind în Moscova, mare parte din tineretul de acolo este interesată de programele noastre. Stagiul minim la noi este de 2 luni, pentru care noi suportăm costul transportului din ţara de origine până în Armenia, oferim o familie gazdă unde persoana poate locui, avem lecţii gratuite de limbă armeană, voluntarul poate participa la diferite activităţi şi programe, marea majoritate gratuite, avem chiar şi excursii în weekend-uri. Pentru excursii se plateşte un preţ simbolic cca.10 $, vizităm locuri istorice, mergem în munţii etc. Cei care doresc mai multe informaţii pot consulta pagina noastră de Internet www.birthrightarmenia.org .

–          Câti voluntari aveţi acum în program ?

–          Avem 20 de tineri din SUA,Canada, Franţa, Argentina, Germania, Elveţia etc

–          Care ar fi motivele pentru care tinerii ezită să se înscrie în acest program ?

–          Mulţi invocă faptul că nu cunosc limba armeană. Aceasta nu e o problemă, avem cursuri de limbă, am avut voluntari care nu cunoşteau deloc limba armeană şi care în două luni au putut să converseze cu colegii lor la un nivel satisfăcător. Unii dintre doritori spun că nu au la dispozitie două luni, nici aceasta nu e o problemă, pot participa şi ei dar, trebuie să suporte costul transportului, noi nu decontăm transportul în aceste cazuri iar, perioada minimă care o pot petrece aici este de două săptămâni. Celor care spun că două luni este prea mult, pot să le răspund că toţi voluntarii care au venit în Armenia pentru doua luni, au spus la final că doua luni nu sunt suficiente, mulţi dintre ei chiar au prelungit perioada de şedere. Alţii se întreabă dacă Armeniae o tară sigură, dacă există electricitate, Internet etc, le spun că este la fel de sigură ca orice altă ţară de pe glob, Armenianu este o ţară din lumea a treia, avem toate facilitaţile pe care le are o ţarăcivilizată.                        Majoritatea se intreabă ”Ce va trebui să fac acolo ?”. Avem parteneri pentru stagii în fiecare domeniu de activitate. Eu invit pe fiecare doritor să discute cu cei care au participat deja la programele noastre, pot face asta foarte uşor prin Internet, să ceară parerile lor, este cea mai bună metodă de a se convinge că totul e aşa cum am afirmat. În plus de toate, e distractiv să fii aici ca voluntar, sa interacţionezi cu ceilalţi colegi, cu familia gazdă, să înveţi limba dar, nu ca pe o povară, aici poţi învaţa limba uşor, vorbind cu ceilalţi. Am avut un voluntar din Franţa care nu vorbea deloc armeana şi, în trei luni a ţinut un discurs în armeană; alt voluntar din San Paulo, Brazilia, care după patru luni a povestit despre experienţa sa ca voluntar în limba armeană. Foarte interesant este faptul că armeni din ţări diferite se întalnesc aici şi formează o reţea, sunt ca membrii unei familii, păstrează legatura ani de zile, devin mai mult decât prieteni, pentru că lucrând împreună se crează o legatura foarte profundă, e o experienţa de viaţă.

–          În ce constă activitatea voastră mai exact, participaţi la construirea unor cladiri, şcoli sau monumente ?

–          Putem considera că participăm la construirea ţării în general prin faptul că fiecare voluntar îşi aduce contribuţia sa în domeniul în care activează. In acest moment avem voluntari în aproape toate domeniile. Acum de exemplu, avem un tânar din Franţa care activează în domeniul artei, lucrează la un muzeu, doi voluntari în Armenian Tree Project, unul în conservarea monumentelor istorice, altul în sănătate publică şi lista poate continua.

–          Armenian Tree Project, am citit despre acest proiect pe Internet şi pare foarte interesant ?

–          Da, constă în crearea unui nucleu de tineri care să participe la reâmpădurirea Armeniei, ei se ocupa şi de o pepinieră unde cultivă diferite tipuri de arbori, efectuează studii în domeniul respectiv, ţin cursuri de educaţie civică în sate pentru ca tinerii să înteleagă importanţa protejarii pădurilor, a mediului în general, se distribuie pomi în scoli pentru a încuraja oamenii să planteze. Directorul acestui proiect este dinYerevanşi cu mandrie putem spune că este unul din foştii noştri voluntari şi este casatorit cu o fată care a fost tot voluntar la Birthright.

–          Ce şti despre armenii din Romania ?

–          Ştiu atât cât mi-au povestit Cristina Rakejian din Gherla si Hasmig Danielian din Bucureşti, singurii doi voluntari din România care au participat până acum la programul BirthrightArmenia. Ştiu despre oraşul Gherla, care s-a numit Armenopolis, ştiu despre Biserica Armenească din Bucureşti, sunt foarte bucuros să aud că armenii din România se organizează şi au proiecte împreună. Mă gândesc acum la tinerii armeni dinRomaniacare ar putea venii aici, înArmenia, aceasta experienţă le va schimba mult viziunea, le va activa conexiunea cu rădăcinile armene. O comunitate mică aşa cum e a voastră, poate creşte reconectându-se la rădăcina armeană. Invităm toţi tinerii din România să participe la programele noastre. Vreau chiar să te rog să fi interfaţa noastră în România, să povesteşti tinerilor armeni despre programele noastre şi să le spui că îi aşteptăm cu drag.

Paul Agopian

  •  
  •  

One Response to BirthrightArmenia te vrea voluntar ! Interviu cu Sevan Kabakian, directorul executiv al organizaţiei