Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN / Să nu răspîndim molima!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Epidemie, acum pandemie, isterie la cumpărături sau buluceală la unitățile spitalicești, una peste alta, e nasol, vorba unui cetățean român din diaspora, care lucrează, zice el, în publicitate în Italia. Nasol, nenasol, situația e gravă, oricum am suci lucrurile și am aborda tema lui Ce-i de făcut? cu adevărat. Înainte de a ajunge în faze critice, omenirea întreagă se mobilizează. Mai repede sau mai încet, mai eficient sau cu opinteli, cu măsuri draconice sau gradual – cum e și termenul utilizat de președintele Klaus Johannis, care a anunțat, într-un sfîrșit, instituirea stării de urgență pe tot teritoriul României. Prioritatea numărul unu: oamenii. Prioritatea numărul unu: salvarea de vieți omenești. Prioritatea luptei împotriva răspîndirii virusului ucigaș, depistarea lui cît mai rapidă pe cît posibil și izolarea/carantinarea suspecților. În același timp, concomitent, cum ar veni, cu tratarea celor deja infectați, care au contactat deja virusul. Pare simplu, dar nu este.

De ce? Pentru că fiecare stat a intervenit altfel, iar măsurile, oricît de gradual, s-au dovedit prea lent implementate și asumate de marile colectivități ce alcătuiesc umanitatea de azi. Plecînd dintr-un focar descoperit deja din decembrie 2019 în orașul Wuhan, din China – ce am văzut că era acolo în materie de igienă sanitară și mixul iresponsabil de lighioane și oameni pare de neînchipuit pentru orice Sanepid sau pentru gospodinele din generația care luau praful zilnic și fără aspirator etc. –, molima s-a extins rapid. Pentru că autoritățile chineze – comuniste, necomuniste nu contează, dar așa lucrează orice regim autoritar, mai cu fereală la spus/ascuns adevărul – nu și-au asumat imediat gravitatea momentului și avertismentele unui medic. Care a și fost muștruluit pentru gestul său și a și murit de același virus al cărui pericol uriaș îl clama în gura mare.

Și pînă să vadă lumea întreagă la televizor cum se construiește un spital cu 1.000 de paturi într-o săptămînă, virusul o luase deja razna. Singapore, Hong Kong, Coreea de Sud și, cu atîtea avioane în circulație peste tot, deja s-a răspîndit peste tot.

Focarul principal din Europa: Italia. Unde, în Nord, e masată nu doar mare parte din industria, economia, finanțele și marile echipe de fotbal ale Italiei, dar sînt și legăturile, mai mult sau mai puțin vizibile, dintre chinezi și italieni, care sînt foarte intense. Nu intrăm în detalii, dar așa stau lucrurile. Italienii, mai lasă-mă să te las cînd vine vorba despre ordine și disciplină – tatăl meu, artilerist, care a făcut Al Doilea Război Mondial ajungînd pînă la Cotul Donului, de unde a venit infanterist, după ce au aruncat în aer propriile tunuri, spunea că fiecare unitate de luptă italienească era încadrată de unități germane pentru a nu se rupe linia frontului etc. –, nu au prea multă tragere de inimă la respectarea unor restricții. Și nu au luat măsurile dure și absolut necesare. Nici celelalte state, fiecare în parte și toți laolaltă. Că e vorba despre interesele SUA sau birocrația UE, că e vorba despre România, cu marile ei comunități de români stabilite în italia, Spania și Germania. Devenite vulnerabile peste noapte și oferind multe bătăi de cap autorităților. Locale sau internaționale.

Și acum sîntem unde sîntem. Televiziunile ne oferă minut de minut, nonstop, date de ultimă oră și informații care, ne pot ține la curent cu situația, deja dramatică, dar nu disperată, în care se află, de ce nu, toată omenirea.

Ce-i de făcut? Se poate face ceva? În mod cert, DA! Era de ajuns să-i ascultăm pe medicii Raed Arafat și Adrian Streinu-Cercel pentru a fi încrezători în ceea ce e de făcut. De astfel, de comunicatori publici e nevoie – ca și de medicii Rafila sau Nelu Tătaru – ca populația României să fie încrezătoare în tot ceea ce e nevoie/necesar de făcut. Împreună. Acel deja vetust „Numai împreună vom reuși“ al Alianței Civice de acum trei decenii a devenit din nou de actualitate. Dincolo de aprovizionarea cu alimente a magazinelor asaltate de cetățeni pentru a umple propriile cămări, dincoace de eforturile și sacrificiile cadrelor medicale românești, care se zbat să țină sub control situația răspîndirii și, în paralel, să trateze această maladie. Severă. Care îi afectează, știm deja cu toții, în primul rînd pe cei aflați la senectute. Și pe cei deja suferinzi de alte maladii, pe cei cu handicap sau vulnerabili din varia motive. Orice măsură luată de autorități va trebui asumată de întregul popor. Și n-avem cum să nu ne gîndim la Constantin Noica, ignorat azi de marile mulțimi aplecate pe telefoane mobile și ecrane de computer, cu al lui mesaj într-o eternitate fragilă, cum că fără cultură un popor poate decădea la rangul de simplă populație.

Poporul acesta român, aflat între fruntariile țării sau răspîndit aiurea, oricît de nasol ar fi, e obligat de situația data să aibă încredere în autorități. Trecînd peste patimile politice din ultimii ani care au făcut ravagii la nivelul mentalului colectiv, trecînd peste toate isteriile pseudoideologice care au marcat sever ultimii decenii, încercînd să depășim orice fel de răfuială (cuvînt preluat din limbajul presidential) între noi pentre a găsi un drum comun al solidarizării. Absolut necesare în aceste zile, săptămîni, luni – cum ne avertizează experții și nu neapărat Traian Băsescu, care, recunoaștem, se comportă bine și responasabil abia acum, după ce a stricat multe în societatea ultimelor două decenii –, cînd vom fi supuși unor grele încercări. Vocea celor în care avem încredere trebuie mereu auzită. Aș mai adăuga la cei de la noi din țară și recomandările unui personaj nou pentru multă lume dintre noi: Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății. Mereu îndeamnă să facem teste și iar teste.

Sugerează și insistă să-i testăm și spoi să-i izolăm pe rapid suspecții de Coronavirus, pentru a întrerupe lanțul răspîndirii molimei ce afectează întreaga omenire, asta spune președintele Organizației Mondiale a Sănătății. Dincolo de engleza care trădează un vorbitor a cărui limbă maternă e alta, descoperim nu doar un medic specialist în boli infecțioase – malarie, SIDA, tuberculoză –, ci și o personalitate politică. Născut în 1965 în Eritreea, Etiopia la acea dată, cu studii medicale la Univeristatea din Asmara și specializări la London School of Hygiene&Tropical Medicine și Universitatea din Nottingham, dr. Tedros Ghebreyesus  (evident că numele m-a incitat să-i căutăm originile) conduce OMS. Post cu mare răspundere, funcție din care nu poate decide prea multe, dar din poate sugera direcții importante pentru ce e de făcut. Oricîte miliarde ar oferi Donald Trump, oricîte miliarde alocă UE, oricîte pachete cu mîncare ar livra la domiciliul bătrînilor judecătorul Danileț, e nevoie de încrederea acordată de vocile cu expertiză în domeniu. Că este vorba despre Raed Arafat sau despre acest președinte al OMS, care ne îndeamnă să facem tot ce e posibil să întrerupem lanțul propagării virusului. Respectare strictă a regulilor și a restricțiilor impuse de autorități, ca să fie bine.

Și va fi, avem toată încrederea în eforturile omenirii și în capacitatea românilor de a se mobiliza exemplar.

Bedros HORASANGIAN

articol apărut în observatorcultural.ro

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *