Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN / Pentru că sunt armean: Anton Chevorchian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Pentru că sunt armean, mărturisește ferm și pe neașteptate, profesorul Anton Chevorchian, atunci când Varujan Pambuccian, deputatul, proful de azi și fostul său elev la liceul Alexandru Ioan Cuza, îl întreabă „De ce tocmai la Ararat?”, vrea să publice volumul său de portrete/ suveniruri/amintiri, nu în ultimul rând concise și extrem de aplicate glose/paranteze și analize literare, „Întâlniri memorabile cu…”, în 2004,  la  o editură de nișă, mică și fără vizibilitate, a Uniunii Armenilor din România. Dar numele adunate sunt toate clopoțitoare. Începând cu  Șerban Cioculescu și D. I. Suchianu, trecând prin Constantin Noica, Nichita Stănescu și Petru Creția și lista celor invitați în fața elevilor dintr-un liceu bucureștean încheindu-se cu Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu, Octavian Paler și Andrei Pleșu. Wow, foarte tare, lipsesc cu desăvârșire corifeii epocii ceaușiste. Nota bene, suntem în anii ’70!, nu după 1989.Și asta spune ceva. Mult. Pentru că sunt armean, a fost  decizia finală a profului de limba și literatura română. Și cartea, admirabilă, care ar merita din plin reeditată, a apărut, postum, după moartea intempestivă a mult iubitului, admiratului și prețuitului profesor de literatură română. Dar și diriginte, dascăl, îndrumător, prieten al elevilor, cum vrem să-i spunem, simplu pedagog, la începutul unei cariere și vieți care nu se lasă ușor deslușită, nici după trecerea anilor. Pentru că sunt armean, mărturisește abrupt și pe neașteptate, un om care a trăit toată viața printre români, a slujit literatura și cultura română în grad înalt. Dincolo de gradele din învățământ, dincoace de bucuria de a lucra cu elevii și cu el însuși. Pentru că sunt armean, spune el unui Pambuccian ajuns deputat în Parlamentul României reprezentând pe armenii din România, care niciodată nu a auzit pe acel mitizat Chevo, cum îl alintau elevii, să fi făcut vreo remarcă/ afirmație/ mărturie despre armenitatea lui. Comunitatea armeană din România l-a neglijat, el a ocolit-o din motive care și azi ne scapă. Născut în 1935, în anii 50, în plin stalinism românesc, dar și armenesc, Chevorchian era un adolescent ce se maturiza. Nu știm detalii biografice – când a terminat Facultatea de Litere, de exemplu, dar pasajul lui prin învățământ ca simplu pedagog, poate ascunde probleme de dosar inadecvat sau chiar politice. Poate a evitat în mod deliberat și biserica și comunitatea armeană, nu știm de ce – familia venită din Polonia, a avut de suferit de pe urma etnicității, spune un nepot de frate ajun azi regizor –  dar știm că a ținut în el această identitate pe care nu și-a renegat-o. Vom afla sau nu taina acestei confesiuni de ultim ceas – profesorul va muri nu peste multă vreme – dar nu acest lucru este cel mai important. Că a fost sau nu armean – ca și G.Ibrăileanu, corifeul poporanismului și al „Vieții românești”, la fel de iubit și admirat de românii din jurul lui, apreciat și de adversarii care nu i-au iertat opțiunile ideologice – Anton Chevorchian merită din plin a fi readus în actualitate. Evocat, reeditat și analizat, ca profesor și intelectual de mare suprafață, iubit sans rivage de mulții săi elevi și admirat deopotrivă de cei care abia acum îl descoperă ca un om de ispravă. Iubea și respecta elevii, nu doar literatura română și cititul pe care-l recomanda tuturor ca mod de viață. Într-o seară ploioasă de mai dedicată lui, în prezența mai multor foști elevi și colegi de catedră, am încercat să deslușim mai multe din conturul personalității lui Anton Chevorchian. Și a ieșit la iveală, pe lângă estetismul lui – alura aristocratică, ținuta vestimentară elegantă etc, dar și latura etică a unui om care și-a trăit viața frumos, – îl admira pe Macedonski – s-a conturat și ținuta morală a unui om care a fost și a rămas el însuși o viață întreagă.  Să strigi, poruncitor, Ieși, afară!, unui prof care se ocupa de instrucția militară e elevilor, și care dă buzna în oră și începe să muștruluiască elevii, în prezența lui Chevo, aflat cuminte la fereastră, –  obișnuia să nu prea stea la catedră – deranjând ora de limba română, spune ceva despre un profesor care va fi apoi mutat disciplinar la un liceu de cartier. De unde va scoate nu untul din elevi, cum se spune despre profii exigenți, ci tot ce au ei mai bun. Se vede și azi, după pasiunea și emoția cu care mai mult de o duzină de oameni, nu foarte tineri, au vorbit cu admirație despre proful lor. Anton Chevorchian. Un armean convertit la literatura română. Pentru că sunt armean, pot spune și eu, alături de Chevo, care nu mi-a fost profesor, dar mi-a devenit un prieten drag, tot încercând să-i refac personalitatea din frânturi de mărturii, imagini și texte, într-o posteritate care e mereu ingrată, e cum vrea ea și nu cum am dori noi să fie. Românește și armenește deopotrivă.

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *