Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN / Mitică

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Inegalabilul scriitor român I.L. Caragiale – prieten bun cu Vartan Mestugean, ziaristul, căruia îi trimitea articole pentru Universul, de la Berlin, și-l bătea la cap să fie atent la litere și făcea scandal pentru fiecare virgulă – a nemurit acest nume. Transformându-l într-un personaj simpatic, vesel, român verde, și mereu bun de gură, vorbăreț și descurcăreț, nu se știe bine cu ce se ocupa, dar mereu se descurca. Cine ? Cum? De ce? Cum cine, adică de ce? E Mitică, e simplu ca bonjour. Și basta. Și totuși. Prietenul meu Dumitru Avachian, care provine dintr-o familie veche-veche de armeni din Cetatea Albă – frumoasa ei poveste se regăsește într-un emoționant interviu pe care-l dă revistei ARARAT (înființată, nota bene, de același Vartan Mestugean și reînființată după 1989 de regretatul bun la de toate și mereu zâmbărețul într-o lume de armeni ursuzi, Bogdan Căuș ) căruia toată lumea care-l știe, cunoaște și apreciază – cine nu-l știe, cunoaște și apreciază, sunt și din ăștia, să fie la ei acolo, cum spunea marele comic Mircea Crișan – i se spune… Mitică. De ce Mitică? De la Dumitru. De unde până unde a ajuns o familie de armeni cu prenume clopoțitoare din vechimea armeano-persană la Dumitru, nu știm. Ca și mine, care dintr-o suită lungă de Ovanezi și Bedroși am ajuns în acte…Petre! De ce se? Ca să sune mai firesc într-o lume de români. Poate și cu Mitică s-a întâmplat la fel, când s-a născut el, Basarabia era românească și la Cetatea Albă erau autorități române. Nu mai contează azi, acum, dincolo de nume, suntem cine suntem. Mitică Avachian este astăzi, unul dintre cei mai importanți critici muzicali și muzicologi români. Bașca vechi cadru didactic, cu zeci de serii de elevi care i-au trecut pe sub privirea severă și ochelarii cu multe dioptrii, și cu prestigiul de prof sever, pedant și pretențios. Nu are nimic din personajul nemurit de Caragiale. E la polul opus. Mitică al nostru e serios și exigent, iubitor de muzică în sensul profund al expresiei, un bun cunoscător al istoriei și teoriei muzicale,  dar și un atent deseori cusurgiu! – comentator al vieții muzicale. De la noi sau de aiurea. Mii de articole și comentarii a produs acest neobosit ascultător. Armenimea de pe la noi, nu prea are habar de dimensiunile intelectuale ale acestui muzicolog de excepție. ( Cum e posibil ca într-o viață de om  să nu fie invitat la Erevan să conferențieze măcar odată? Etc.) Căci nu e nevoie doar să mănânci boabele de pe partitură, e necesar cu supra de măsură să simți și să trăiești tot textul muzical. Partitura. Și transformarea lor în sunete. Că aparțin unor nume mari ale istoriei muzicii, că sunt interpretate de elevi/studenți începători. Muzica e TOTUL pentru prietenul meu Mitică. M-am bucurat de interviul acordat și îmi permit cu acest prilej și pe această cale, să-i transmit, pe lângă gândurile mele bune, o mai veche nemulțumire. Boscorodeală. ( Pandant cumva la turcescul lui Khafa șișirme nu mă bate la cap –  pe care-l utilizau bunicii noștri) Îl tot bat la cap, de mulți ani, să adune măcar în 2-3 volume, parte din studiile, cronicile și eseurile sale comise de-a lungul anilor și care zac prin colecții de ziare și reviste. I-am dat și idei pentru cuprinsul diverselor culegeri, i-am făcut rost și de un soft care transferă textele de pe suport de celuloză în format pdf, i-am zis că îi găsesc și redactor de carte și corector și editor, doar -doar o să scoată măcar 2/3 cărți. Ți-ai găsit. Mitică rămâne Mitică. Face doar ce vrea el. L-am bătut la cap și pe coardă sentimentală – părinții tăi, iată de care atât de frumos îi evocă, s-ar bucura de unde or fi azi – dar nimic. Da, da, da și nimic. Păcat. De ce ? Pentru că e Mitică. Oricum ar fi, cu volume, fără volume, rămâne prietenul meu, Mitică Avachian.  

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •