Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN / Karabagh e Armenia !

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

  

Poate nu aș fi abordat acest subiect, grav pentru armeni, emoțional pentru azeri, dacă nu aș fi văzut la televizor prestația echipei de fotbal Qarabagh Baku. Nu pun în discuție calitățile jucătorilor – în marea lor majoritate brazilieni, portughezi sau de alte naționalități, asta e moda și pe plan internațional – dar nu pot să nu remarc aspectul politico-istoric al denumirii formației azere. Karabagh-ul nu are nici, dar absolut nici o legătură cu Baku! Și cu azerii. A fost un pământ armenesc, populat mereu și mereu de armeni, cu o majoritate de 94% chiar în 1923, cînd Tovarășul I.V.Stalin, mare Comisar mare peste naționalitățile din URSS a tăiat Karabagh-ul din trupul Armeniei istorice și l-a alipit la RSS Azerbaidjană. Evident dintr-o strategie politică, pentru a semăna discordie între popoarele din Caucaz – care și așa nu o duceau într-o veselă armonie de secole! – dar și pentru a încerca proiectarea comunismului sovietic, aflat la primii lui pași expanșioniști, peste granița cu Turcia republicană și naționalistă născută pe ruinele Imperiului Otoman. Și astfel, la fel ca provincia Nahicevan, a ajuns Karabagh-ul (căruia armenii îi spun Arțakh) să fie alipit arbitrar Republicii Socialiste Sovietice Azerbaidjene. Și a stat așa decenii în șir. Căci pe vremea URSS-ului mișcările și revendicările cu iz naționalist erau brutal reprimate. Se știe mai puțin despre ce s-a întâmplat la Tbilisi și în întreaga Georgie în 1956. Plecând de la un subiect lingvistic s-a ajuns la bumbăceală militară. Și georgienii – rămași fără Stalin, au luat-o pe coajă de la un Politbiro moscovit care nu s-a sfiit să pună tunurile și tancurile pe georgienii care au fost forțați să-și vadă de treburile lor și să studieze de zor tot în limba rusă. Revenind la Karabagh și la vremea lui Gorbaciov, acum știm bine ce s-a întâmplat cu ani în urmă. Glaznosti și Perestroika n-au fost chiar invitații la Kalinka și cazacioc. Adevărul ieșea la iveală. Masacrele oribile azere de la Sumgait (1988) și Baku (1990), amintind de grozăviile otomane din 1915, îndreptate împotriva armenilor din Azerbaidjan, au declanșat mari manifestații de stradă la Erevan. Regimul sovietic se clătina peste tot. S-a produs mobilizarea armenilor din Karabagh, care știau cei așteaptă. Așa s-a născut Comitetul Karabagh din Armenia, așa s-a născut ideea desprinderii armenilor din Karabagh de RSS Azerbaidjană. Ce e pomenit acum pe scurt, a fost un conflict dur între armeni, azeri și autoritățile comuniste de la Moscova. Știm bine azi ce s-a întâmplat. Au fost lupte crâncene, numeroase înfruntări militare, inclusiv două războaie. În care Forțele de Autoapărare armene din Karabagh, numeric mult inferioare, au trebuit să facă față mai ales prin eroismul nu doar al voluntarilor veniți de peste tot, în cap cu Monte Melkonian – un fost student libanez-american ajuns lider și erou militar –, ci și al celor veniți din Armenia. Nu mai era vorba de fotbal, ci de pământul lor. Bătăliile succesive au condus la un armistițiu semnat în 14 mai 1994, care statu quo militar și diplomatic este valabil și astăzi. Actuala Republică Karabagh nu este recunoscută pe plan internațional. Dar ea funcționează ca un simbol al armenilor de peste tot. Karabagh-ul este Armenia, așa cum Basarabia este România, cum scrie peste tot prin București. Karabagh-ul, pământ armenesc din vremuri imemoriale, menține memoria celor de azi trează și vigilentă, în ce privește identitatea națională. S-a vărsat prea mult sânge în două mii de ani pentru a uita acest nobil sentiment că aparții unui neam. Unui popor. Că îți merge bine, că îți merge rău, că îți place sau nu de Ghiragos, te-a păcălit sau te-a dezamăgit Mardiros. Dincolo de aranjametele diplomatice, dincoace de tenacitatea și curajul de a rămâne eu, tu, el, ea, noi înșine. Ca armeni. Identitea armenilor din Armenia, din Karabagh sau de oriunde s-ar afla este legată direct de această bucățică de pământ ce slujește drept altar și icoană pentru acești creștini de la marginea Europei care sunt armenii. Aniversarea Mișcării și Comitetului Karabagh, sub conducerea unui intelectual precum viitorul prim Președinte al Republicii Armenia, Levon Ter-Petrosian, este un bun prilej de aducere aminte pentru cine am fost și ce suntem. Oriunde am fi. Yes hay em, Tun hay es, Menk hay enk (Eu sunt armean, Tu ești armean, Noi suntem armeni). În Karabagh sau aiurea în lume.

Bedros HORASANGIAN