Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN / Es hai em

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Eu sunt armean. Spunea surâzând cu gura până la urechi fratele meu Eduard. Edi, pentru toți cei care l-au cunoscut. Es hai em, o spunea la toată lumea, foarte mândru de descendența lui. N-aș zice că eram – fost, sunt, voi fi etc. – la fel de mândru, orgolios, fudul etc. de ascendența mea. Ieri, ca și azi. În tinerețe sau la maturitatea care deja a alunecat în senectute. La o vârstă când mai toți au doar certitudini și opțiuni ferme – devin aprigi creștini ( după existențe de atei profitori)  viguroși armeni ( după existențe de fripturiști români profitori) entuziaști europeni( după existențe de naționaliști de conjunctură) sau liberali&anticomuniști, mai mult sau mai puțin convinși ( după existențe supuse răsucelilor conjuncturale de tot felul ) nu puține îndoieli și incertitudini mă străbat. Cine sunt eu, cine suntem noi, armenii și nearmenii, deopotrivă. Întreaga umanitate din care, cu sau fără voia noastră, facem parte. Albi sau negri, creștini sau musulmani, atei sau budiști, grași sau slabi, femei sau bărbați, și tot așa, e loc pentru toată lumea. Inclusiv pentru armenii lui Edi. Inclusiv pentru armenii sau românii, mei, să zicem, ducând în spate povara – orgoliul?- dublei identități. Nici măcar nu mi-am ales-o. A venit din afara mea. Cum au venit multe, fără să am posibilitatea să aleg. Să optez. Poate aș fi vrut să fiu, înalt, blond și cu ochi albaștri, poate aș fi vrut să mă nasc la Basel sau Berna și să fiu cetățean elvețian. Ca Roger Federer, care se bucură de orice meci și fiecare victorie, nu se mai satură să câștige meci după meci la vârsta la care alții dau doar interviuri și povestesc ce frumoasă e Elveția natală. N-a fost să fie. M-am născut, într-o familie de armeni, în România și am trăit o viață întreagă în România. Romanahay, cum ar veni, care, fără să fie o specie aparte de armeni are caracteristici, de ce nu, distincte. Preluate de la poporul în mijlocul căruia a trăit și trăiește, realizând un mix complex  care-l definește. Armeni din România. Romanahay-ii, armenii din România, au reușit, prin doi bravi Varujeni – Vosganian și Pambuccian, ne place sau nu, să recunoaștem, dar și votul Parlamentului României și promulgarea Președintelui Klaus Iohannis, să se declare Ziua  Alfabetului, Limbii și Culturii Armene ca sărbătoare oficială. Ni se pare o realizare extraordinară, grozavă – un cuvânt care-i plăcea prietenului Arșavir Acterian – unică în lume, să recunoaștem. O manifestare oficială de la Academia Română – oare s-a servit și ceva după, glass of wine &crackers sau ce, pui shanghai și icre negre?, dacă e și ceva de papă, lumea se simte mai bine, că ar fi ei armeni, români sau ce-or fi!  – unde s-au spus frumoase și meșteșugite vorbe și a fost omagiată o distinsă lingvistă ( Francesca Băltăceanu ) a consemnat ceea ce ar putea apărea ca o frumoasă iluzie. Un vis. Nu, este o realitate. Așa că putem afirma cu mândrie, cu mic cu mare, toți romanahay-ii, că s-a făcut o treabă ff.bună. Fratele meu Edi ar fi fost fericit. Și ar fi repetat și cu acest prilej, Esa hai em! (Și eu sunt armean).Și eu pe lângă el. Suntem armeni. Nu e pe alese.

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *