Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : De la Stepanakert la Viena sau Islamul la porțile Europei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Din 27 septembrie a început războiul în Nagorno Karabagh. Conflictul militar dintre azeri, spijiniți sub toate formele de turci și mercenari islamiști este unul dur și fără menajamente. Armenii sunt la ei acasă, pe pământ strămoșesc. Unde au locuințe, școli, mănăstiri, biserici și cimitire dinainte și de apariția lui Stalin pe firmamentul URSS și al Uniunii Europene pe harta Europei. Armenii nu au unde să plece, ei sunt la ei acasă. Etichetarea de separatiști și utilizarea termenului de enclavă este unul arbitrar și neadecvat. Prin referendum și un război cu multe victime și uriașe pagube materiale armenii din Karabagh și-au câștigat dreptul de a fi la ei acasă. Situația de statu ante quo a abuzului făcut de Stalin în 1923, când a cedat, cu totul arbitrar și abuziv, istorica provincie armenească Arțakh, Republicii Sovietice Socialiste Azerbaidjan. Degeaba strigă trompetele propagandistice ale Azerbaidjanului – nu e vorba doar de analistul politic Iulian Chifu, devenit și după atentatele de la Viena, apărătorul Europei islamice și al reglementări interpretate abuziv în zona corectitudinii politice ( oare armenii uciși în 1915 au fost separatiști atunci când au fost scoși – cu iataganele, nu cu Bitte, Bitte, Meine Damen un Herren …- din casele lor și trimiși în deșertul sirian? ).

Administrația de la Baku nu are  nici un drept asupra Arțakh-ului armenesc. Am văzut ce s-a întâmplat în cele șase vilayete din Imperiul Otoman golite de armeni, în urma unei uriașe purificări etnice. Am văzut ce s-a întâmplat în Nahicevan, altă regiune populată cândva de armeni, epurată etnic astăzi. Am văzut ce s-a întâmplat prin secole în Armenia Mică, în Cilicia, în Kars și Ardahan-ul cedat la fel de abuziv și ilegal de puterea bolșevică unui Imperiu Otoman care se dezmembra. Și căuta să pună bazele unei republici moderne pe ruinele unui imperiu și pe grozăvia uciderii în masă a armenilor. Marea Catastrofă a armenilor privește nu doar pe armeni. Ci și, poate mai ales, comunitatea internațională. Care a închis ochii la samavolnicii, la crime în masă, a ridicat indiferentă din umeri și nu i-a păsat la spolierea unui întreg popor, la aneantizarea lui. Ieri, ca și azi, indiferența și meschinele jocuri geostrategice nu pot scoate un popor din istorie. Declinul Imperiului Otoman a început după asedierea nereușită a Vienei de către sultanul Suleiman Magnificul în 1529. S-a ales praful de Imperiul Otoman  mai ales după 1683, când a doua tentativă de ocupare a Vienei a dat greș. Europa, da , iudeo- creștină a rezistat acelor asalturi ale unui Islam aflat mereu în expansiune și incapabil să se modernizeze. Oricâte uriașe poduri și aeroporturi e în stare să construiască. La Stepanakert și în întregul Karabagh se duc lupte crâncene pentru apărarea Europei. Cu armenii în prima linie, cu poliția austriacă – la fel și cea din Franța lui Napoleon Bonaparte și De Gaulle – făcându-și datoria în a apăra valorile civilizației și democrației. Președinții Erdogan și Aliev ar trebui să învețe această lecție dacă Iulian Chifu vrea să-i proiecteze musai în viitoare arhitectură europeană. Cu și fără drone, cu și fără avioane F-16. Mai există și Stephansdom și Kunsthistoriches Museum și Cafe Central la Viena, nu doar șaormagerii pe Ringstrasse. Sacii de cafea lăsați cadou la Viena de către otomani pot servi și azi ca un bun liant între civilizații complementare. Care pot găsi și formule de coabitare, nu neapărat prin mijloace de forță. Viena a fost mereu de rău augur Islamului care tot a vrut să cucerească întreaga Europă. Nu i-a reușit.

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *