Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN / Băsescu sau Împăratul cu Fes

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Foarte pe scurt, pe 10 iunie 2020 trei deputați în Parlamentul Europei de la Bruxelles publică o declarație comună. ( O avem anexată aici ). Cei trei sunt Marina Kaljurand, din Estonia, Co-Chair of EU-Armenia Parliamentary Partnership Comittee, Zeljana Zavko, reprezentanta Croației – dar având dublă cetățenie a reprezentat și natala Bosnia-Herzegovina, Standing Raporteur on Azerbaidjan și Traian Băsescu, Standing Rapporteur on Armenia. Declarația comună incriminează, în termeni duri, începerea lucrărilor la o nouă șosea ce va lega Armenia de Karabagh-ul de Nord. Hodoronc-tronc, așa pe românește, trei eurodeputați sunt indignați de viața și destinul armenilor din Caucazul de sud. Oare ce s-a întâmplat ne-am zis? Am căutat explicații biografice pe net. Cele două distinse europarlamentare au biografii profesionale pline de succesuri ( sic!, în terminologia uneia dintre odraslele băsesciene). Studii în Statele Unite, Bursă Fulbright, dar și numeroase posturi de ambasador în SUA, Rusia, Mexic, Canada, Kazakhstan și Israel, ba chiar și o poziție de Ministru de externe al Estoniei, ceea ce nu e la îndemâna oricărei femei provenind din spațiul exsovietic, ca în cazul Marinei Kaljurand. La fel de bine este poziționată și croata din Bosnia Herzegovina  Zeljana Zavko, cu dublă cetățenie,  care înainte de a ajunge la Bruxelles a fost ambasadoriță a Bosniei Herzegovinei în Franța, Spania și Italia, posturi extrem de importante Bosniei ca și pentru Croația, care e deja în UE. Despre Traian Băsescu, al nostru, faimosul împărat cu șapcă cum l-a nemurit un distins eseist și jurnalist român în două memorabile volume dedicate celor care l-au tot proslăvit și servit deopotrivă, am recitit pe net multe detalii. Importante. Multe le uitasem, altele nici nu le știam. Timpul estompează semnificațiile reale dintr-un trecut care devine fluid. Atunci când mai și uităm, se uită, sau ne facem că plouă.

Deci. Oare ce i-o fi apucat pe cei trei, așa, hodoronc-tronc – sau de ce? – să fie atât de indignați de ce se întâmplă între Armenia și Azerbaidjan? Pentru o amărâtă de șosea ? Și tot judecând la rece situația zonală și regională, adică ce se întâmplă în Caucaz și prin România, am zărit o rază de lumină. Ca de atâtea ori, autoritățile de la Baku, pun la cale acțiuni de propagandă sau de dezinformare care să sprijine poziția oficială  a țării lor. Ajunsă în ultimii 30 de ani mare prietenă, dar și partener strategic al României. Nănașul încuscririi – dar nici fostul Președinte Emil Constantinescu nu a stat cu brațele în sân, cu Institutul său de studii sanki, levantine, cu bani azeri virați via Berlin etc. sau girând alături de alți foști șefi de state ce se duc anual la Baku, crima oribilă a unui ofițer azer, condamnat la Budapesta și făcut erou național în Azerbaidjanul care are mari resurse energetice și își poate permite orice, cine poate oase roade, zice iar o frumoasă vorba țărănească românească etc – fostul Ministru al Transporturilor, Fostul Primar general al Bucureștilor, nu în ultimul rând fostul președinte al României, împăratul cu șapcă, cum la nemurit Radu Călin Cristea, greu de uitatul și mereu în prim  planul actualității, Traian Băsescu. Trăiască, hă hă hă, simpatic băiatul, poți să bei un șpriț cu el, nimic de zis. La renumita cândva locantă Dobrogea sau pe terasă la Trei Papuci, frumoasă-i toamna la Constanța și când revii din cursă cu teșchereua plină, un milion în `90 la CEC, nu e joacă! Ai, n-ai dai, mai comandă și tu o baterie măi Mircea, nu ne calicim, ce naiba, băieții să trăiască! Ne-am reamintit și alte secvențe din trecutul relațiilor cu liderul de la Baku, vizitele reciproce, schimburile nu doar de salamalecuri și temenele, acordurile economice și schimburile mai mult sau mai puțin secrete. Dar și  inaugurarea unui bust și botezarea unui parc din cartierul Tei din București, cu numele tatălui actual președinte azer – fost general KGB și membru în Politbiro-ul URSS, mătrășit pe motive de corupție de Gorbaciov în orașul natal al lui Mstislav Rostropovici ( rezistența prin cultură ne salvează, marele violoncelist care s-a suit pe tanc alături de Boris Elțîn ca să-l susțină în timpul puciului eșuat al vechii gărzi de la Moscova) – și asta într-o țară care a făcut mare caz de Procesul Comunismului în cap cu același împărat cu șapcă numit Traian Băsescu. Cum ar veni, prietenie veche și lungă, Aferim!, Trăiască! Nu contează dacă Traian Băsescu îi are la inimă pe armeni sau nu-i are. Nu contează declarațiile făcute la Baku la adresa armenilor în materie de genocid sau de Karabagh, nici porcăria făcută cu acuzele nefondate la adresa lui Varujan Vosganian – diversiunea cu ofițerul DIE Liviu Turcu, dovedită ca manevră doar pentru a împiedica numirea lui VV drept comisar european – nu mai contează multiplele alte momente dintr-o istorie recentă.

Ce contează atunci, hă!, hă! hă!, ca să imităm stilul inimitabil al fostului președinte, cu domeniul de la Nana – am uitat? – pus sub sechestru și cu  acuzațiile de la CNSAS de colaborare cu securitatea sub numele conspirativ, Petrov? Un om cu multe bube-n cap ne dă mereu și iar, lecții de etică, morală, bună purtare și sfaturi pentru bunul mers al națiunii române. Din care cu onor facem parte cu toții. Șosea între Armenia și Karabagh? Care șosea, ce șosea, de unde până unde cele două distinse diplomate europene și împăratul nostru cu șapcă nu mai pot dormi de revoltă ?

E limpede că totul pleacă de la autoritățile de la Baku.

Sau de unde? Simplu.

Interesul ține fesul, este o veche vorbă populară la românii care nu au în portul lor popular fesul. Ei poartă tradițional căciula sau cușma, pălăria sau basca, daca intrăm în modernitatea mai apropiată de noi, comunismul a introdus și tovărășeasca șapcă. Pe lângă cei care umblă cu capul descoperit, deseori plecat. Asta ar fi altă căciulă. Altă vorbă populară. Îi putem spune și fes. Cei din generația mea au apucat pe viu, în anii `50 când se năștea viitorul președinte al României Traian Băsescu, ce a însemnat trecerea de la burgheza pălărie la muncitoreasca șapcă. Deja fesul devenea istorie – Generalul Mustafa Kemal Ataturk, ajuns primul Președinte al Republicii Turcia a interzis oficial purtarea fesului, la un moment dat în anii `30. Fesul a dispărut, interesele au rămas. Așa cum interese strategice sau politice, nu de rareori personale pot funcționa și astăzi. Sau devin istorie multe momente ale trecutului. Dar nu despre ce poartă bărbații pe cap în România sau la Bruxelles,  ieri sau  azi, am vrut să avansăm câteva considerații, ci despre expresia interesul ține fesul.

De unde am plecat.

Din 10 iunie 2020. Când trei eurodeputați de la Bruxelles semnează o Declarație Comună.

Interesul ține fesul?

Da. În mod cert și mai ales în cazul lui Traian Băsescu, nimic din tot ce a făcut și face în această viață nu poate fi desprins de un anume fes.

Care o fi el, nu contează. Fes să fie. Interes.

  •  
  •