Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN / Armenia și gazul rusesc

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Recentul refuz al Rusiei prin vocea Președintelui Vladimir Putin de a accepta solicitările Armeniei și Belarusului în a livra gaze naturale la un preț unic al UEE și mai mic decât cel al pieței internaționale nu este un semnal bun. Și ar trebui să constituie un prilej de reflecție pentru liderii de la Erevan. Motivul refuzului ? Că cele două țări, Armenia și Belarus, ambele membre în Uniunea Economică Euroasiatică, nu sunt suficient de integrate, ar putea fi considerat un simplu pretext. Pentru că Armenia – să lăsăm Belarusul lui Lukașenko deoparte – tot încearcă în ultimii doi ani să se apropie de Uniunea Europeană și de SUA. Pe diverse căi de cooperare și integrare, prin diverse canale de comunicare și colaborare. Instituționale și bilaterale. Ceea ce nu prea e pe gustul glavnâi nacealnik  – cum îl numea regretata jurnalistă Ana Politkovskaia pe Vladimir Putin – de la Kremlin, care ar dori ca toți membri Uniunii Eurasiatice să nu miște în front. Dincolo de aspectele politice – alegerile din Karabagh de anul acesta nu au fost recunoscute de comunitatea internațională, care face presiuni asupra negocierilor în format OSCE ca Armenia să renunțe la cele șapte județe în schimbul unei păci pe care nu o poate garanta nimeni, ceea ce este neacceptat sub nici o formă de partea armeană – rămân de primă importanță aspectele economice. Care, ca de atâtea ori, au consecințe politice. Armenia depinde de gazul rusesc. Și nu-și poate permite să crească importul din Iran, pentru că intervin sancțiunile americane. Grea situație, numai lider la Erevan să nu fii. Și totuși. Știm bine că situația economică a Armeniei din ultimii ani nu este una prea fericită. Știm bine că în ultimele decenii circa un milion de armeni au părăsit teritoriul național al Republicii Armenia. Aici am vrut să ajungem. Oricât de rău ar fi în Armenia, își pot permite armenii să părăsească în masă țara lor și să alimenteze o diasporă care nu ține loc de patrie? Oricât de bine ar putea s-o ducă armenii în Statele Unite, Franța, Germania, Argentina sau aiurea prin lume pe unde s-au tot răspândit, mai mult de nevoie decât de voie, prin lume în două mii de ani, poate un popor să trăiască/ supraviețuiască fără o patrie? Actualul Prim Ministru de la Erevan Nikol Pashinyan are o misiune ingrată. De a nu eroda din susținerea populară care l-a adus la cârma țării și în același timp de a găsi soluții viabile și eficiente pentru a-i face pe armeni să fie uniți și să nu mai părăsească Armenia. Unitatea și solidaritatea mult clamate de toată lumea sunt mai necesare ca oricând. Dincolo de intransigențele etice, orgoliul personal și compromisurile care pot genera soluții viabile. Pentru o națiune care nu-și poate permite să renunțe la țara ei.

 Atâta cât a mai rămas din ea.

Armenia.

Cu gazul rusesc și cu armenii ei cu tot.

  •  
  •