Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN /  Armenia lui Nikol

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

  

De peste o lună deja, Nikol Pașinian este noul Prim Ministru al Armeniei. În urma unui lung șir de proteste de stradă, atât în Erevan cât și în alte orașe ale Armeniei, un jurnalist cu studii nefinalizate, un activ militant împotriva puterii oficiale și a corupției endemice, un viguros activist civic, preia puterea executivă. Fără vărsare de sânge, fără confruntări armate și execuții sumare. Fapt cumva unic nu doar în istoria Armeniei, ci a democrațiilor europene. Efortul și tenacitatea sa, întinse pe mai mult de două decenii, au dat roade. Armenii au început să nu mai tacă. Să nu mai accepte ceea ce părinții și bunicii lor acceptau fără să crâcnească. Era bine, era rău sau foarte rău, poporul îndura, KGB-ul veghea și Bunul Dumnezeu se îndura. Mai bombăneau pe la colțuri la un pahar de vodcă sau coniac, mai ridica vocea câte unul mai curajos, repede anihilat de serviciile secrete și tablagii, cum numeam noi subofițerii de miliție, cu privirile și burțile lor inconfundabile, când eram copii în România și Sahak Karapetian era Președinte al Consiliului de Miniștri în RSS Armenia. Sub Stalin nimeni n-a dus-o bine. Dar cum, necum viața și-a urmat cursul. Vremurile s-au schimbat. După glaznost-ul și perestroika ale lui Gorbaciov și Mișcarea Karabagh a lui Levon Ter-Petrosian ( de la care a învățat și Nikol Pașinian ce înseamnă ieșirea din norma curentă a compromisurilor ineficiente și trecerea la acțiunea directă etc) noua generație de tineri militanți civici reșapați la politica angajată a reușit să înfrângă temerile, frica, prudența și pățaniile nefericite ale celor în vârstă, „Aman, aman, pari năste!”( Stai cuminte…) și să clameze cu voce tare și pumnul ridicat propriile nemulțumiri. Cetățenii, nu doar tinerii, au fost mobilizați să iasă în stradă și să protesteze pașnic împotriva unei administrații incapabile să aducă schimbări majore în politica internă. Poate cu bune intenții, dar rezultate dezastroase. Căci corupția și nepotismul, dincolo de problemele grave de securitate națională, au făcut imposibil să  se asigure prosperitatea unei populații cu 30 % dintre locuitori la limita sărăciei. „Armenii cei bogați” – cel puțin asta a fost mereu percepția clișeizată vizavi din partea „celorlalți” de un popor care n-a avut în componența sa doar prelați cuvioși, meșteșugari harnici și negustori abili – nu o prea duc bine în Armenia lor. Armenia noastră, căci Republica Armenia de azi este visul și speranța tuturor armenilor de pretutindeni. Nu ne este indiferent ce se întâmplă cu frații, noștri, chiar dacă, cum spune o veche vorbă românească, „Frate, frate, dar brânza e pe bani!” Faptul că populația Republicii, sau măcar parte a ei, a reușit să nu mai tacă –„Peranît kotz bahe…” și să militeze pentru o schimbare politică majoră – a dat roade. Greul pentru Nikol și echipa lui abia acum începe. Nu se poate schimba o mentalitate și un mod de a guverna peste noapte. A face opoziție e mai ușor decât a guverna. Înlocuirea unui grup de politicieni corupți sau neprofesioniști în domeniul lor de expertiză nu e suficient. Instituțiile statului trebuie să funcționeze și fără intervențiile lui Nikol. Oricât de providențial și bine intenționat ar fi, nu poate rezolva de unul singur toate cerințele și necesităților momentului. Interne și externe. Dacă relația cu Rusia a fost reconfirmată de întâlnirea de la Soci cu Președintele Putin, cea cu Uniunea Europeană și Statele Unite urmează să fie consolidate. Armenia de azi și acum are nevoie nu doar de asigurarea frontierelor, ci mai ales, de insuflarea unui nou tip de etos național. E multă nevoie de încredere în virtuțile emblematice ale armenilor, ca și de capacitatea lor de a se adapta. Solidariza. La bine și la rău. Asta încearcă să facă azi Nikol Pașinian. Așa cum au fost capabili personalități populare și emblematice ale armenilor, precum generalul Antranik și Monte Melkonian. N-o să-i fie ușor lui Nikol, dar, sper din toată inima, că armenii îi vor fi alături. Armenia lui Nikol Pașinian este și a noastră. Oriunde am trăi pe acest pământ. Chiar dacă la Montpellier sau Buenos Aires, la New York sau Glendale se trăiește mai bine decât la Diligian, Abovian sau București, România.                                                                                                            

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *