Bedros Horasangian

Bedros Horasangian / Armenia 2016, armenii 2017!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

masina de scris

A fost un an greu pentru Armenia și armeni. Nu bun, nu rău, greu. Nu suntem în măsură să judecăm ce și cum – suntem în mare măsură solidari cu tot ce scriu și avansează Harut Sassounian, din California și Ara Toranian de la Paris – dar încercăm să fim conectați la gravele probleme armenești. Și ale Armeniei. Sunt subiecte diferite cu rezolvări diferite. Chiar dacă fondul este același: ne pasă de tot ce se întîmplă. Cu armenii. Cu Armenia. Hayrenik&Merin Ghogheră. Așa cum e ea astăzi,un petec de pământ.Cu multe probleme de gestionat pentru viitor, cu și mai multe interogații privind în trecut. Una mai veche, alta mai nou. Ne pasă de genocid? Da. Ne pasă că în 2016, conform estimărilor diferitelor surse ( Centrul de studii armene ANI, Mișcarea Nor Hayastan) sau oficiale ( Președintele Serge Sarkisian) 800 de ha de pământ armenesc au fost pierdute în favoarea azerilor după un război, crîncen, de patru zile? Da!Formulările eufemistice nu folosesc la nimic. Nici dezinformare. Ba din contra. Un atac (ne)așteptat care a pus la încercare soliditatea sistemului de apărare, dar și solidaritatea armenilor. Din Karabagh, din Armenia și de pretutindeni. Incidentele din capitala Armeniei care s-au derulat ulterior , cu nedorite violențe, au fost sugestive. Pentru că nu putem accepta un conflict armeano-armean, între Putere și Opoziție, între cei Armenia și cei din Diapora, între cei care și-au pus pielea la bătaie în războaiele din Karabagh și cei care mișună azi prin toate ministere și administrație, între cei care suferă de sărăcia extremă și ciocoimea care se afișează cu o lipsă de decență ce nu face cinste unui neam care a construit mai mult biserici și școli de-a lungul mileniilor și nu piscine și grătare pentru faimosul horovatz. E nevoie de multă luciditate de a găsi soluții pentru a împăca părțile și solidariza națiunea, puternic divizată, după deceniile de comunism. Corupția este încă un mare flagel, ca și lipsa de unitate. Dincolo de disensiunile ideologice, dincoace de soluțiile de compromis care vor trebui puse în practică. Liderii de la Erevan, în cap cu Președintele Sarkisian, cu noul Prim Ministru (Mî gavarim russki iazâk, toje!) K.Karapetian și cu al său echilibrat și eficient Ministru de Externe, Eduard Nalbandian.

OK,Vsio!))))

Armenia sunt obligați de situația gravă de azi să găsească soluții.Să adune în jurul lor Poporul. Din Armenia și Karabagh, din te miri ce colț al lumii. Menk Hayenk!Să credem în înțelepciunea Catolicosului Vasken I, în tăria de caracter și dîrzenia lui Monte Melkonian. Armenii nu mai au pămînt de cedat. Nici un centimetru. Armenia și armenii vor trebui să găsescă soluții ca teritoriul național, atît cît mai e, să nu fie depopulat an de an. Armenia și armenii vor trebui să fie uniți, Stat, Neam și Biserică, dacă vor să nu dispară de pe harta lumii. Sperăm că va fi bine, și Anul Nou 2017 ce vine să nu mai fie un an greu.

 Să fie un an bun și frumos, cum ne dorim.

Armeni sau nearmeni.Cu toții

La Mulți Ani! Shad darineru!

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •