Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN / A fost 2017, vine 2018

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Dacă 2015 a fost anul comemorării și rememorării cumplitului Genocid din 1915, nu mai puțin important pentru istoria armenilor va fi și 2018 ce vine. Dacă în 1915 s-a declanșat pe seama armenilor din Imperiul Otoman tragedia numită astăzi Genocid, în 1918 s-a născut, din lupta pentru supraviețuire a unui popor adus la limita rezistenței sale, din consecințele revoluției bolșevice din Imperiul Țarist și din nenorocirile consumate  dincolo de volatila graniță dintre Rusia și Imperiul Otoman, Republica Armenia, Prima Republică din istoria milenară a armenilor. Nu a fost puțin lucru, chiar dacă n-a durat prea mult exercițiul de democrație. Supusă presiunilor turco-bolșevice, adusă în pragul dezastrului umanitar de luptele pe două fronturi, ba chiar trei, dacă nu uităm figura eroică a lui Karekin Njdeh, cu Republica lui de Munte, Lernahayastan, care a salvat încă o bucată de pămînt armenesc, dar și pe animozitățile politice intestine, Prima Republică Armeană este anihilată de trupele bolșevice, și de rușii care impun un guvern local dominat de comuniști. Spațiul locuit de armenii ruși devine Republică Socialistă Sovietică Armenia abia în 1936, cînd se destramă Republica Socialistă Federală Transcaucaziană, făcută cu anasîna de Stalin în 1922. După ce o bucățică de Armenie devenise Armeanskii Oblast în 1812, născută după războiul ruso-persan. R.S.S.Armeană se va autodizolva și ea în 1990, după puciul lui Iannaev, destrămarea URSS-ului  și demisia intempestivă a lui Gorbaciov, cînd se naște a doua Republică Armenia. Cea care și astăzi reprezintă, oficial și neoficial, interesele unui popor răspîndit pe toate continentele. Prima republică independentă și democratică, cea înființată în 28 mai 1918, rămîne și azi un punct de reper pentru istoria modernă a armenilor și a Armeniei. E puțin – tratatul de la Sèvres prevedea mult mai mult homeland pentru armeni, e mult – Karabagh-ul, pământ armenesc, oricît de puțini kilometri pătrați cuprinde, rămîne azi simbolul, stindardul existenței armenilor. Așa cum ni l-au transmis ieri Generalul Antranik, tenacele Karekin Njdeh, Monte Melkonian și mai spre noi, regretatul Hrandt Dink și neobosiții Hranuș Hagopian, Ara Toranian și Harut Sasoonian.  Dacă Armenia și armenii există încă, este și meritul greu de cuantificat, dincolo de sucirile istoriei, răsucirile vieții și interesele geostrategice ale marilor puteri, al acestor minunați combatanți ai hayasirutiun-ului de cursă lungă. 2017 închide încă un an în existența Armeniei și armenilor. Kič-enk, baiț Hay-enk (Sîntem puțini, dar sîntem armeni) spunea poetul Baruir Sevak , care moare la Erevan, stupid și misterios, ca și Mihail Sebastian – care a fost evreu și nu armean! într-un accident de mașină, la București. 2018 va consemna, în mod cert, o resuscitare a identității armenești. A armenilor, oriunde s-ar afla ei răspîndiți prin lume.

Tun Hay es? Ayo!( Tu ești armean? Da!)

PS1. Urăm un călduros Bine ați venit ! noului trimis Extraordinar și Plenipotențiar al Armeniei, E.S. Ambasador Serghey Minasyan și suntem convinși că va continua excelenta treabă făcută de predecesorul său, Ambasadorul tuturor armenilor, prietenul nostru Hamlet Gasparian!

PS2. Poate ar putea să-mi spună cineva unde găsesc două cărți. Prima,” My speech- Why I Fought against Soviet Army”, Bucharest, 1923 și Vartan Kevorkian – „The Battle of Lernahayastan”, Bucharest, 1923. Despre trecerea și prezența lui Karekin Njdeh prin România ar merita scotocit prin presa vremii. Cred că Eduard Jeamgocian de la NYC ar avea ceva de lucru la București.

 

  •  
  •