Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : 100 de ani de UAR. Aniversare și recepție

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Timpul, știm bine, trece repede. Acum ne-am născut, și părinții ne cocoloșesc să devenim mari, frumoși și deștepți, și pe nesimțite, hop-țop, iată că ne descoperim bătrâni, singuri, acri și resentimentari, în pragul marii treceri. Către nici unde, în iad, unde mergem încolonați frumos plini de păcate sau în paradis, visând la zecile de fecioare ce-i așteaptă și pe tinerii islamiști radicali care se detonează cu zâmbetul pe buze întru slava unui Allah binevoitor și generos cu toată lumea. Cum știm bine că ne e practic interzis accesul la rai, să ne facem de cap în această lume. Și am purces la Recepția organizată de Uniunea Armenilor din România, ajunsă la moment centenar, după o înființare intempestivă în 1919. Imediat după WWI, imediat după sosirea primilor refugiați din Genocidul din Imperiul Otoman și neterminat nici în 1923, la incendierea Smirnei, nici în anii 30 când au avut loc alte atrocități nu doar la Dersim, nici în anii 40, când un lung și de taxe, impozite și alte decizii fiscale au lovit ce mai rămăsese din vechea și mândra comunitate armeană, Millet-ul cândva armenesc. Fugit ireparabile tempus, spuneau cândva romanii, ca să atragă atenția celor mai noi veniți pe ruinele Imperiului Bizantin și clădind iavaș, iavaș ( încet, încet) și siga, siga ( tot încet, încet, dar pe grecește), strămoșii noștri de dincolo de Marea Egee și până la granița cu Rusia și Persia vorbeau mai multe limbi fără să dea teste Cambridge, ci utilizând oportunități de bazar și de export-import, evident cu oarece dever, că era marfă en gros, cu toptan-ul sau en detail, cu ridicata, la bucată. Câștig mai mic, dar sigur.

Despre ce e vorba? Despre recepția de la Palatul Parlamentului României, unde într-un maiestuos cadru festiv, ca într-un Palat făcut de arhitecta Anca Petrescu și nu de frații Balian – un lung șir/generații dintr-o familie de arhitecți aflați sute de ani în slujba Majestăților Sale Imperiale, Sultanii Imperiului – au avut loc manifestări comemorativ-omagiale, culinar-muzicale și dar și schimburi de salamalecuri și temenele între oficialii români și armeni prezenți la sindrofia amicală. Maestrul de ceremonii al întregii chermeze a fost președintele Uniunii Armenilor din România, Dr. Varujan Vosganian, secondat cu brio dr.  Varujan Pambuccian, deputat în parlamentul României din partea UAR și lider din mai multe legislaturi, ne întrebăm oare ce pensie babană Buyuk, mare, o să aibă etc – al grupului minorităților naționale din Parlamentul României. Spre norocul nostru nu am fost ținuți în picioare și am fost poftiți să ședem la mese circulare de câte zece persoane. De la care după schimbul de amabilități cu companionii de masă tovărășească am sorbit pe îndelete un pahar de șampanie care a ținut și de foame până să apară primele și ultimele gustări care au mai atenuat foamea ce deja rodea din stomacurile ostenite de așteptare ale oaspeților. Au luat cuvântul, după intonarea imnurilor de stat ale României și Armeniei, într-o ordine aleatorie, reprezentați ai Președinției României, E.S. Ambasadorul Armeniei, Primul Ministru al României, Ludovic Orban, în persoană, dar și foști demnitari ai statului român care au contribuit la punerea în valoare a relațiilor româno-armene. Precum fostul Președinte Dr. Emil Constantinescu, fostul Prim Ministru Dr.Adrian Năstase, Dr. Varujan Pambuccian, apoi diplomați armeni in charge au oferit decorații și diplome celor care au avut activități în domeniul relațiilor bilaterale, români și armeni, ca în final IPS Datev să binecuvânteze activitatea UAR și masa care a tot întârziat. Dincolo de tonul nostru glumeț, organizarea a fost de mare ținută, nici un detaliu nu a fost neglijat – inclusiv controlul de la poarta de intrare, am fost scutiți de scoaterea pantofilor cum se întâmplă pe aeroporturile JFK și La Guardia din NYC, aferim, tot la București e mai bine! –  și în timp ce gustările soseau am fost delectați și cu muzică de refreshment. În mod cert pentru creșterea apetitului, care oricum era în mare fierbere, după băutul unor pahare de vin 100 de ani de UAR pe burta goală. Am reținut din repertoriul oferit de simpaticele doamne muziciene Vals-ul faimos dintr-o Simfonie de Șostakovici, care se insinua discret prin mirosul  de sugiuc, pastârma, humus și dolmale din farfuriile care s-au golit repejor. La felul doi a fost câte una bucată – cam arsă – de șiș-kebap de oaie, cu pilaf, bob cu bob, cum făcea și mama, și  nu lapa, cum îmi ieșea mie, dacă puneam prea multă zeamă de carne. Anyway, atmosfera s-a mai destins, lumea, oaspeții, câteva sute, la o iute ochire, au început să schimbe impresii de viață și muncă, armeni și nearmeni, cunoscuți sau mai puțini cunoscuți membri ai Onor Comunității Armene, prezenți la costum negru și haine de gală pentru a onora sărbătoarea centenară. Bufet open, coniac pour la bonne bouche, ședințe foto printre participanți, ca și cele 300 de poze derulate pe marele ecran cu diverse momente ale festivității. La desert câte o baclavaluță ( cam kuciuk, mică, puteau fi și două…) – și un fel de galata borek, o prăjitură dulce și însiropată, care face deliciul tuturor lokantelor de pe conturul Mediteranei. Ca și cafeaua – prezența cafegiului Gh.Florescu, urmașul faimosului Karabelaian a fost o mărturie – care leagă prietenii și dezleagă limbi a încheiat o ceremonie care a omagiat 100 de ani de funcționare operativă a Uniunii Armenilor din România. Care a funcționat cu intermitențele de rigoare impuse de regimurile politice care s-au tot succedat. Ca și personalitățile –  nu puține și de primă mână – care au onorat această uniune de armeni care și-au făcut din România casă și cămin, de la marele negustor Manissalian și jurnalistul prieten la cataramă cu marele I.L.Caragiale – Vartan Mestugean la actualii lideri, cei doi  Varujeni, care slujesc, cu demnitate și onor, interesele unei comunități care se ține tare să nu dispară. Existența acestui lăudat/hulit pe alocuri, UAR este o dovadă.

Cam atât.

Recepție și centenar.

La mulți ani! la toată lumea.

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •