Redactor

Bătrâna casă armenească şi locatarii ei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Anna Tõkés citind cuvintele scrise de bunicul în carnetul de bal al bunicii

Anna Tökés revine adesea în casa copilăriei, situată pe o stradă tihnită din centrul Gherlei, pentru a se întâlni cu trecutul, cu amintirea celor dragi. Îi regăseşte cuprinzând cu privirea piesele de mobilier masiv,  sculptat, lăsate moştenire de înaintaşi, obiectele de ceramică populară şi tablourile colecţionate cu drag de tatăl ei şi multe, multe fotografii. Portrete  înrămate ale frumoaselor mătuşi brunete, cu ochi focoşi sau instantanee din clipele fericite ale familiei reunite de sărbători. Uneori scoate din pântecul vechiului bufet casetele cu amintiri: scrisori şi suveniruri, printre care şi un carneţel de bal de la începutul veacului trecut:

Păstrez un carneţel de bal al bunicii dinspre mamă în care apar şi câteva rânduri scrise de viitorul ei soţ care şi-a rezervat un dans, iar pe verso a adăugat o întrebare esenţială „Oare mă iubiţi  puţin?” – îmi povesteşte Anna Tőkés.

De-a lungul unui secol şi jumătate, casa ridicată de unul dintre stâlpii societăţii Oraşului Armenesc de odinioară, a fost căminul unor oameni de religii şi naţionalităţi diferite, uniţi prin legături trainice de familie. Crâmpeiele de viaţă – trăite de fiecare generaţie între zidurile casei şi sub bolţile cerdacului umbros – povestite de Anna Tőkés într-o zi luminoasă de iunie, evocă file de istorie ardeleană.

Case armeneşti din Gherla

Este una dintre cele mai frumoase case armeneşti din Gherla. A aparţinut familiei Simay, o familie foarte bogată, de numele căreia se leagă şi construcţia bisericii Solomon, prima biserică armenească din Gherla. Proprietarul casei, Simay Gergely, a fost ales deputat după 1863, şi reprezenta în  parlamentul de la Budapesta mai multe oraşe transilvane. În această cameră s-au adunat susţinătorii care au ieşit apoi pe străzile Gherlei pentru a scanda în favoarea lui Simay. După moartea soţiei sale, Simay a ţinut închisă casa timp de douăzeci de ani,  răstimp în care s-a deteriorat atât de mult, încât la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea, a fost nevoie să fie renovată.  Atunci au fost  înlocuite şi câteva uşi.  Privind cele câteva uşi originale, veţi observa  că sticla ornamentală a clanţelor se asortează cu smalţul cahlelor de la sobă; într-o cameră e verde, în alta roşie, iar în alta fuseseră albastre. Bunicii Frenkel, dinspre tată, erau evrei. Bunicul era avocat. Bunica era casnică, o femeie foarte deşteaptă şi bună. Era foarte simpatizată de toată lumea şi mulţi i se adresau pentru sfaturi. Oricine venea la ea era bine primit şi ajutat. Era o persoană îndrăgită de tot oraşul. Bunicul era un avocat bun, dar era un jucător de cărţi pătimaş şi de multe ori avea datorii. Bunicul a murit cu câţiva ani înainte de naşterea mea, în 1936, iar bunica a fost ridicată din această clădire şi dusă la Auschwitz, în primăvara lui 1944.


 Bunicii Frenkel în curtea casei

Familia bunicului dinspre mamă, purta numele de Nits. Erau germani, mai exact ţipţeri, şi se trăgeau din sudul Slovaciei de astăzi. Vreo trei sau patru fraţi s-au stabilit în Sălaj, iar apoi bunicul a venit la Gherla, însurându-se cu o armeancă. Deci mama era jumătate nemţoaică, după tată, şi jumătate armeancă,  după mamă. Bunicul era farmacist, proprietarul farmaciei Sfânta Treime din Gherla. Era o familie foarte evlavioasă, un lucru caracteristic pentru armeni, Bunica dinspre mama, era preşedinta societăţii de femei „Altarul”, a bisericii armeano-catolice din oraş.

Bunicii dinspre mama locuiau tot pe strada aceasta, pe colţ, lângă muzeu. Cele două familii erau în relaţii  foarte bune, de prietenie.

Părinţii mei s-au căsătorit după ce amândoi studiaseră în străinătate. Tata a urmat medicina la Praga şi apoi a lucrat un timp în Germania, iar mama a studiat un timp în Elveţia. Revenind la Gherla, priveau lumea cu alţi ochi decât restul lumii şi erau mult mai culţi decât majoritatea celor din societatea lor. Cred că acest lucru i-a apropiat. S-au căsătorit în 1937. Tata primise un post de medic de circumscripţie în Sălaj şi s-au stabilit la Crasna, unde mama avea rude. Eu m-am născut la Crasna.

Şirul anilor tihniţi, când sărbătorile reuneau în casa primitoare bunicii, părinţii, unchii, mătuşile şi nepoţii, a fost întrerupt de războiul care avea să stigmatizeze partea evreiască a familiei.

Anna în bratele mamei, alături de frăţiorul ei care e lângă tata. În planul doi bunicii Nits

 

În 1944 părinţii mei s-au decis să revină la Gherla şi familia s-a instalat în casa aceasta, pentru ca bunica Frenkel să nu fie singură. Eu pe atunci aveam vreo cinci ani. Tata a fost înrolat în detaşamentul de muncă pentru evrei, din armata maghiară. O rudă influentă din parte mamei a reuşit să aranjeze ca tata să rămână în Transilvania,  medic la detaşamentul de muncă din comuna Sic, şi aşa a scăpat de front. În zilele când a început ghetoizarea evreilor din Gherla am fost avertizaţi de o cunoştinţă să părăsim casa, pentru că vor veni să ridice toţi locatarii din casele evreieşti, indiferent de religia lor.  Mama, împreună cu mine şi cu fratele meu , s-a mutat  la bunica Nits, dar bunica Frenkel nu  a vrut să plece de aici şi să se ascundă, spunând că atunci va fi căutată de jandarmi şi nu voia să rişte să ne găsească şi pe noi. Bunica Paula Frenkel a fost deportată şi ucisă la Auschwitz.

Anii plini de lipsuri după război nu au umbrit amintirile Annei Tőkés. În ciuda faptului că o partea a casei fusese rechiziţionată şi închiriată unor străini, ea a continuat să păstreze farmecul şi căldura căminului dintotdeauna.

Aici mi-am petrecut copilări şi adolescneţa. În ciuda tuturor vicisitudinilor – o parte din casă a fiind rechiziţionată de stat şi închiriată, iar părinţii mei trăiau în lipsuri – anii copilăriei noastre au fost minunaţi. Ne adunam cu prietenii noştri din vecini, montam piese de teatru pentru copii sau jucam ping-pong pe masa instalată în sufragerie. Mergeam la scăldat în Someş, ca de altfel toată lumea din oraş. Vremurile acelea s-au dus şi oraşul s-a schimbat foarte, foarte mult. E aproape de nerecunoscut…

Doctorul Frenkel, un colecţionar împătimit, a ţinut  să aibă în casă şi câteva tablouri care prezintă obiceiurile de iarnă armeneşti şi clădirile baroce ale Gherlei.

Camera mare, biroul doctorului Frenkel

Tata iubea foarte mult oraşul şi, mai ales, casa aceasta. La bătrâneţe îl duceam la noi, la Cluj, pentru perioada iernii, dar abia aştepta desprimăvărarea să revină aici, în casa lui. Când veneam de la gară şi ajungeam în colţul străzii, el vedea deja acoperişul casei şi, chiar cu vederea slabă, observa dacă a căzut o ţiglă sau s-a mai deteriorat ceva. Îmi şi spunea că: „Dacă voi muri, nu veţi avea resurse să întreţineţi casa şi veţi fi nevoişi s-o vindeţi.  Probabil primul lucru pe care-l va face noul proprietar, va fi să închidă această verandă mare şi frumoasă şi se va pierde farmecul casei…”

Anna Tőkés vorbeşte cu îngrijorare despre viitorul vechii case armeneşti care păstrează, ca într-un sipet, crâmpeie de viaţă, crâmpeie de istorie armenească, de istorie ardeleană.

Ce se va întâmpla cu casa ? Este o întrebare care mă frământă, pentru că nu o pot întreţine, nu o pot repara din pensia mea. Acoperişul dublu, franţuzesc, e foarte şubred şi trebuie reparat… Îmi doresc tare mult ca această casă, sau măcar camera aceasta, să fie păstrată aşa cum este şi să rămână mărturie pentru trecutul familiei mele, care se împleteşte cu cel al oraşului Gherla. Şi mai am un vis…aproape irealizabil. Ar trebui renovate, restaurate rând, pe rând, toate casele armeneşti din Gherla care constituie un ansamblu unic de arhitectură armenească barocă. Ar trebui deschis un restaurant armenesc, un muzeu armenesc, avem catedrala aceea minunată. Aşa s-ar putea valorifica trecutul oraşului. Asta ar aduce şi bani şi locuri de muncă, mai ales că astăzi rata şomajului din oraş e foarte mare. La o aruncătură de băţ sunt Băile Băiţa, cu ape sulfuroase foarte apreciate pe timpuri. Cred că toate acestea ar fi în beneficiul oraşului. Ar fi tare bine dacă administraţia oraşului s-ar ocupa de acest lucru…mai spune Anna Tökés, cu un fir de speranţă.

 

de Andrea Ghita

preluat de pe www.acum.tv

  •  
  •