Mihai Stepan Cazazian

Azerbaidjanul cîştigă un loc în Consiliul de Securitate al ONU, iar armenii nu iau nici o măsură

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

de Harut Sassounian

Editor la The California Courier

 

Săptămîna trecută, preşedintele Aliyev a sărbătorit o victorie istorică a ţării sale în cadrul Naţiunilor Unite. Printr-un număr copleşitor de voturi, Azerbaidjanul a fost ales pentru prima dată ca membru al Consiliului de Securitate al  prestigioasei Organizaţii a Naţiunilor Unite, cu un mandat de doi ani.

Acest articol va aborda trei chestiuni: 1) cum a reuşit Azerbaidjanul sa fie ales într-o astfel de organizaţie de elită? 2) ce poate realiza Azerbaidjanul prin intermediul acestei noi poziţii? 3) ce acţiuni au întreprins armenii pentru a contracara candidatura Azerbaidjanului?

Azerbaidjanul, Ungaria şi Slovenia au concurat pentru un loc de membru nepermanent în Consiliului de Securitate, loc rezervat statelor din Europa de Est. În mod normal, Azerbaidjanul nu ar fi avut nici o şansă să fie ales într-o astfel de organizaţie de elită, fiind cel mai puţin calificat dintre cele trei ţări candidate în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor stipulate în Carta Naţiunilor Unite, avînd în vedere eşecul său în a contribui la pacea şi securitatea internaţională,  precum şi lipsa de participare la activitatea agenţiilor ONU.

Potrivit unor surse de încredere, Azerbaidjanul a compensat deficienţele sale prin oferirea de pachete turistice şi stimulente financiare delegaţilor ONU, precum şi de beneficii economice pentru ţările cu probleme financiare, în schimbul votului lor în cadrul Adunării Generale a ONU care alege cei 10 membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate. Apelînd la toate mijloacele posibile, Azerbaidjanul a câştigat sprijinul ţărilor islamice din  Liga Statelor Arabe, Mişcarea de Nealiniere şi din Comuniatea Statelor Independente (fostele state membre ale Uniunii Sovietice), inclusiv Rusia. Totuşi, în ciuda acestor tactici neobişnuite de lobby, Azerbaidjanul a avut nevoie de 17 tururi de scrutin pe parcursul a două zile pentru a aduna voturile necesare, şi a reuşit numai după ce Slovenia,  principalul său contracandidat,  s-a retras din cursă în semn de protest. Ministrul de externe al Sloveniei, Samuel Zbogar, a declarat că ţara sa “nu este de acord cu modul în care s-a desfăşurat această campanie”. Deşi nu a dat detalii, se referea la seria de cadouri generoase oferite de Azerbaidjan.

Fireşte, cîştigarea unui loc în puternicul Consiliu de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite oferă Azerbaidjanului un prestigiu internaţional precum şi o nouă oportunitate de a-şi continua permanentele-i campanii armenofobe. Cu toate acestea, este puţin probabil ca oficialii azeri să reuşească să-şi atingă obiectivul anunţat, acela de a pune conflictul din Karabagh pe ordinea de zi a Consiliului. Copreşedinţii Grupului de la Minsk al OSCE, Franţa, Rusia şi Statele Unite ale Americii – trei dintre cei cinci membrii permanenţi ai Consiliul de Securitate cu drept de veto –, au declarat în mod clar că această chestiune va fi abordată de Grupul de la Minsk, în afara cadrului Naţiunilor Unite. Prin urmare, liderii Azerbaidjanului riscă să-şi dezamăgească poporul, pe care l-au asigurat că problema Karabaghului va fi dezbătută în Consiliul de Securitate. De asemenea, aceştia riscă să se găsească într-o situaţie delicată atunci cînd va trebui să aleagă pentru cine votează în problemele cu privire la aspectele conflictuale care implică Iranul, Israelul şi Siria, printre altele.

În timp ce regimul Aliev a mutat munţii din loc pentru a-şi atrage voturi în cursa pentru Consiliul de Securitate, ce au făcut armenii pentru a contracara eforturile depuse de Azerbaidjan?

Opoziţia din Armenia a criticat guvernul armean că nu şi-a depus candidatura pentru locul de membru nepermanent în Consiliului de Securitate, argumentînd că astfel ar fi atras o parte din voturile primite de Azerbaidjan. Cu toate acestea, o astfel de strategie nu ar fi fost, cel mai probabil,  în interesul Erevanului,  pentru că Armenia nu ar fi putut concura cu guvernul de la Baku în campania de cumpărare a voturilor, iar acest lucru ar fi dus la atragerea unor voturi destinate Sloveniei, asigurînd astfel o marjă mai mare de victorie pentru Azerbaidjan.

Într-unul dintre articolele mele anterioare, am sugerat că organizaţiile armene şi personalităţile din Diaspora, în colaborare cu ministrul de externe al Armeniei, ar trebui să lanseze o campanie globală pentru a contracara candidatura Azerbaidjanului. Și i-am îndemnat pe armenii din toată lumea să ceară guvernelor lor să nu sprijine candidatura Azerbaidjanului în cursa pentru Consiliul de Securitate.

Din păcate, nici Ministerul de Externe armean şi nici liderii din Diaspora nu au iniţiat un astfel de efort coordonat. Acum 2 luni, cînd delegaţii din 50 de ţări s-au adunat la o Conferinţa Panarmeană în Erevan, oficialii ministerului de externe ar fi trebui să profite de această ocazie pentru a dezvolta o strategie cu membrii şi liderii organizaţiilor, cu privire la modul în care pot contracara candidatura Azerbaidjanului. În mod ironic, una dintre temele de pe ordinea de zi a conferinţei a fost “mecanisme de dezvoltare a parteneriatului Armenia-Diaspora.” Astfel de discuţii sunt utile doar dacă sunt urmate de acţiuni concrete.

Din fericire, un mecanism de coordonare la nivel mondial a armenilor este planificat pentru comemorarea a 100 de ani de la Genocidul Armean. În acest scop, o întîlnire preliminară a avut deja loc la Erevan, acum cîteva luni. Turcia şi-a anunţat deja candidatura pentru Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite în 2015, atunci cînd armenii vor comemora 100 de ani de la Genocid. Întrebarea este: vor fi armenii mai bine pregătiţi pentru a contracara candidatura Turciei peste patru ani decît au fost în cazul Azerbaidjanului anul acesta?

Traducere de Silvia Terzian

 

  •  
  •