Mihai Stepan Cazazian

Astazi 7 NOIEMBRIE se împlinesc 12 ani de la dispariția lui SIMION TAVITIAN, jurnalist și scriitor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Este greu sa vorbim la trecut despre oameni cu putere mare de munca si cu realizari remarcabile . Astazi 7 NOIEMBRIE se implinesc 12 ani de cand marele om de cultura dobrogean de origine armeană SIMION TAVITIAN a parasit aceasta lume. O pierdere grea pentru comunitatea armeana din Constanta si mediul cultural dobrogean A fost un om admirat si respectat pentru profesionalismul sau si bucuria care se reflecta pe chipul sau .De- alungul timpului in urma unei munci asidue a reusit sa scrie cateva volume despre armeni,despre biserica si scoala armeana, documente care scot in evidenta frumusetea si bogatia primului popor crestin din lume.

Prin lucrarile sale a reusit sa dea etniei armene acea valoare care si-a pus amprenta din belsug pe viata culturala dobrogeana. Nascut la data de 3 februarie 1926 in localitatea Cetatea Alba din Basarabia intr-o familie de origine armeana tatăl – Mardiros (originar din Armenia ) si mama Elisabeta (originara din Moldova). A  fost casatorit cu Azaduhi si  au o fiică  Anaid (de profesie teatrolog).  Simion Tavitian a absolvit Facultatea de limbi straine din cadrul Universitatii Bucuresti si Academia de studii economice (ASE) din București. A fost ziarist, scriitor, filatelist. A fost membru al  Uniunii Internationale a  ziaristilor,membru al Ligii Navale Romane,al Asociatiei filatelistilor Tomis Constanta,membru de onoare al Federatiei Filatelice Romane..A scris numeroase articole in tara si peste hotare .A sustinut peste 100 de conferinte . De mic copil invatase sa cante la vioara si a ramas toata viata lui cu aceasta pasiune fiind un mare iubitor de muzica clasica, opera si un spectator fidel. La varsta de 20 de ani in anul 1946 debuteaza cu beletristica scriind romanul “Dragoste si destin “, dupa care se dedică reportajelor si evocarilor. Timp de 20 ani este jurnalist si se ocupa de pagina de cultura la ziarul ”Dobrogea Noua”si apoi redactor sef- adjunct la ziarul “Cuget liber “. A fost cel care a pus bazele revistei “Litoral”. A realizat un interviu cu dr. Ana Aslan si așa a aflat ca este armeancă, lucru care l-a inspirat să scrie un volum dedicat academicienilor si membrilor corespondenti ai Academiei Romane, de origine armeană. Trei ani la rand 2006, 2007 si 2008 a reusit sa adune in cele trei volume  “Armeni din Romania” publicate la Editura Ex ponto biografii ale armenilor atat din tara cat si din afara tarii din diverse domenii , toate fiind materiale de documentare pentru istorici si cercetatori care vor să afle despre contributia minoritatilor nationale in diverse domenii de activitate. Alte doua carti deosebite scrise si dedicate comunitatii armene din România de Simion Tavitian sunt :”Armeni sub cupola Academiei Romane” (2004) si “Armenii dobrogeni in istoria si civilizatia romanilor “(editie revizuita în 2004) . O lucrare impresionanta aparuta in anul 2005 este si “Dobrogea, taramul dintre ape”  dedicata parintilor sai in care descrie istoria , traditiile si culturile minoritatilor care traiesc in Dobrogea vazuta ca “model de mozaic etnic , model de convietuire fără prejudecati a minoritatilor nationale cu populatie majoritara:” si “leagan al  crestinismului romanesc si al tolerantei religioase”. Pe langa activitatea publicistica a fost un mare pasionat al filateliei astfel incat in anul 1994 a fost ales Presedintele Asociatiei Filatelistilor “Tomis”. In anul 1995 pune bazele Targului Colectionarilor din Romania precum și al revistei “Magazinul de Filatelie , Cartofilie si Numismatica” si anual sub conducerea Asociatiei Filatelistilor “Tomis” organizeaza expozitii de filatelie si cartofilie. În anul 2004 i se decernează Premiul Uniunii Armenilor din România pentru activitatea sa pusa in slujba comunitatii armene. A fost distins cu numeroase premii, medalii si diplome. In anul 2006 i se acordă Premiul de Excelenta din partea Ministerului Culturii din Armenia, an din care numele sau apare in Enciclopedia biografica a personalitatilor din România în seria “Hubners who is who “. In anul 2018 cu prilejul aniversarii Dobrogei si a ziarului “Ziua de Constanta” i se acorda postmortem “Meritul Dobrogean” in semn de inalta recunoastere si apreciere pentru intreaga opera prin care a contribuit la promovarea Dobrogei pe plan national si international. Munca  domnului Simion Tavitian a avut o valoare sentimentala, istorica si arhivistica dând șansă multor armeni de a-si descoperi radacinile. A dovedit nu numai pasiune fata de meseria careia i-a slujit o viata intreaga dar a fost si un adevarat profesionist , un familist convins , un om placut , prietenos, plin de bunavointa si speranta , cu simt al umorului, apreciat si respectat  de toti cei ce l-au cunoscut. A fost mentorul a numeroase generatii de jurnalisti care duc mai departe ce au invatat de la el. Prin lucrarile sale, prin viziune , tenacitate si o laborioasă munca de cercetare  a lasat o mostenire culturala absolut remarcabilă înscriindu-si numele in istoria comunitatii armene din Dobrogea pe care a reprezentat-o cu cinste pana in ultima  clipa . Dumnezeu să-l odihneasca în pace !

Hasmig ANANIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *