Mihai Stepan Cazazian

Asociația Culturală RAFFI a rumanahay-lor din Los Angeles a împlinit 50 de ani

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

index_21

 

1560434_470570756380319_1980250447_n
Asociația Culturală Raffi a armenilor originari din România a fost inițial înființată la București în anii 20. Numele organizației a fost ales în onoarea marelui scriitor Raffi (Hakob Melik Hakobian).
Scopul acestei organizații este acela de a păstra și transmite valorile culturale, spirituale precum și educațional-sportive ale rumanahay-ilor.
În anul 1930 organizația Rafii și-a deschis o filială la Constanța iar în 1936 la Ploiești.
În 1932 asociația a primit un sediu în Centrul cultural și spiritual armenesc din București ( lîngă Catedrala armeană).

La sediul Asociației Raffi, de-a lungul anilor, au fost organizate o serie de manifestări culturale la un nivel elevat. Printre alții au conferențiat orientalistul Hagop Siruni, Kevork Kestanian și Sarkis Saruni renumiți activiști și jurnaliști, dar şi reprezentanţi ai guvernelor primei Republici Armenia, precum Sarkis Araratian,  Kevork Hazarian, Hovhannes Devedjian, Vartan Arakelian sau Alexander Sharafian. Profesorul Nicolae Iorga, ministrul Grigore Trancu Iași sau viitorul Catolicos Vasken I au vorbit, de asemenea, la serile organizate de Asocia’ia Raffi.

În timpul regimului comunist din România Asociația Raffi a fost interzisă iar unii din membri ei au fost deportați în Siberia.
Tot în timpul acestei triste perioade mii de armeni au părăsit România în căutarea libertății. Astfel și Asociația Raffi a renăscut, datorită membrilor săi emigrați în S.U.A. ( Los Angeles ) în decembrie 1963.
Primii lideri ai Asociației au fost Sarkis Saruni și Boghos Narghizian. Lor li s-au succedat Jirair Kolangian, Vasken Ajemian, Agop Arakelian, Gaizag Ohanesian și Kaloust Agopian.
Scopurile Asociației s-au păstrat în principiu aceleași:
În 1964 a fost inaugurată o școală armeano-americană, în 1966 a fost fondată Echipa de fotbal Raffi ( prima echipă Homenetmen din SUA), în 1966 s-a creat Corului Raffi dirijat de Ara Manaș. Asociația spijină material Școala armeană Alex Filibos, biserica Surp Garabet, dezvoltă acțiuni umanitare și de ajutorare ( teledonul pan-armean, proiectele Armenian Relief Society)
În 1976 Catolicos Vasken I s-a întîlnit la Los Angeles cu foștii compatriți și prieteni din Asociația Raffi.
Începînd cu anul 2000 Asociația are un Sediu în centrul Hollywood-ului.

presentboardscan

Front row from left to right:
Garabed Artinian, Treasurer; Krikor Hovsepian, Vice-President; Ara Echighian, President;
Gaizag Ohanesian, Sorin Alexanian, Secretary;
.

Back row from left to right, Board Members:
Agop Arakelian, Haig Tacorian, Greg Mardirossian, Hazar Chircorian, Kaloust Agopian.

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la fondarea Asociației RAFFI, senatorul Varujan Vosganian, președinte al UAR a trimis un mesaj de apreciere și felicitare către conducerea organizației pe care îl redăm mai jos.
Semn_Electoral_UARPrimiţi, vă rog, dragi conaţionali, membri ai Asociaţiei Culturale Raffi, cu ocazia împlinirii a cincizeci de ani de la reînfiinţarea acestei prestigioase organizaţii pe pământul american, cele mai calde felicitări din partea Uniunii Armenilor din România.

Pentru noi, cei rămaşi în România şi care vă considerăm în continuare parte a comunităţii noastre, fiecare succes al dumneavoastră, fiecare iniţiativă de a păstra unitatea şi identitatea noastră armenească este un motiv deopotrivă de melancolie, dar şi de bucurie şi de speranţă. Modul în care aţi păstrat între dumneavoastră tradiţiile armenilor originari din România şi le-aţi promovat în cadrul diasporei armene din Statele Unite ale Americii, al societăţii americane în general, este exemplar şi este o mare onoare pentru noi toţi.

Reprezentaţi, prin calitatea dumneavoastră de armeni originari din România, una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase comunităţi din întreaga diaspora armeană. Iar Asociaţia Culturală Raffi este o mărturie grăitoare a acestei nobile tradiţii. În cadrul acestei asociaţii s-au aflat mari personalităţi ale spiritualităţii noastre, ce au dovedit o conduită ireproşabilă şi iubire de neam în momente dintre cele mai grele ale istoriei secolului XX, precum: Levon Balgian (marele nostru Catolicos Vasken), Hagop Djololian Siruni, Jirair şi Suren Kolangian, Kevork Kestanian, Sarkis Saruni, Grigore Trancu Iaşi, Ter Mgârdici Bodurian, dar şi reprezentanţi ai guvernelor primei Republici Armenia, precum Sarkis Araratian, Vartan Ghemigian, Hovhannes Devedjian sau Alexander Sharafian. Faptul că dumneavoastră aţi reînfiinţat această asociaţie în California, în condiţiile în care activitatea ei în România comunistă nu mai era permisă iar mulţi dintre conducătorii ei suferiseră teribile persecuţii, care au culminat cu deportarea în Siberia şi ani grei de temniţă, a fost o iniţiativă excepţională, de mare rezonanţă pentru întreaga diasporă armeană. Îi omagiem împreună cu dumneavoastră pe cei care au realizat acest lucru, pe Boghos Narghizian, pe Jirair Kolangian, pe Vasken Agemian, pe Agop Arakelian, pe Gaidzag Ohanesian, pe Kalust Agopian şi pe toţi ceilalţi re-fondatori.

Am urmărit cu profundă bucurie realizările pe care Asociaţia Culturală Rafii le-a înregistrat în decursul acestei jumătăţi de secol. Modul în care aţi reuşit să menţineţi unitatea şi prestigiul asociaţiei născute în România, felul în care v-aţi câştigat un loc respectat în comunitatea armeano-americană şi în societatea americană, susţinerea pe care aţi acordat-o păstrării identităţii etnice, prin sprijinirea Bisericii Armene, a Şcolii armene, a acţiunilor tineretului şi sportului armean, a acţiunilor culturale, inclusiv reînfiinţarea Corului „Komitas” sunt memorabile şi merită întregul nostru omagiu.

Felicităm din toată inima conducerea Asociaţiei Culturale Raffi pentru aceste izbânzi şi vă urăm să le duceţi mai departe, împreună cu noua generaţie născută pe pământ american dar păstrând ca un ecou gustul fermecător al pământului românesc în care părinţii lor s-au născut şi nobleţea comunităţii româno-armene în care au aceştia au crescut şi s-au educat ca armeni. Comunitate româno-armeană care nu v-a uitat, care vă iubeşte, căreia îi e foarte dor de voi şi care vă consideră în continuare parte a ei.
Cu toată dragostea frăţească,

Senator Varujan Vosganian
Preşedintele Uniunii Armenilor din România

  •  
  •  

3 Responses to Asociația Culturală RAFFI a rumanahay-lor din Los Angeles a împlinit 50 de ani