Elena Ciobanyan

Aș dori mult ca în viitorul apropiat țara noastră să prospere și pe fața oamenilor să apară un zâmbet sănătos… spune actorul și regizorul Abel Abelyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

429118_427926993945164_680034429_n 

 Abel Abelyan s-a născut la 29 septembrie, 1978 la Erevan. În 1996-2001 a studiat regia în cadrul Institutului de Teatru și Cinematografie de stat din Erevan, apoi în departamentul actorie din cadrul Academiei ruse de Artă și Teatru. În  2001 a lucrat la televiziunea TV6 din Moscova ca regizor, în 2003 a realizat și a prezentat emisiunea “Povești cunoscute” la televiziunea Șoghakat, în  2005 a prezentat emisiunea “Sport extra” la televiziunea H1 din Armenia, în 2006 a fost regizorul și realizatorul emisiunilor “Oamenii mari ai orașului mic”,  “Haideți să cunoaștem Erevan” la televiziunea armeană AR, a jucat în filmele “Lege nescrisă”, “Ziua eclipsei”, “Monarh”,“Sniper” și în telenovelele “Scăpare”, “Prețul vieții”,“Întoarcerea”, “Polițiștii”. În 2007 a înființat Centrul de studiu de realizatori de radio și televiziune “Casting School”, iar în 2011 “Primul studio profesional de actorie”.

– De ce Abel Abelyan?

– Inițial, numele bunicului meu  fost Abel Cialabyan. Dar, pentru că el era cântăreț în tinerețe, a decis să-și aleagă un nume de scenă, Abel Abelyan. Și așa mi s-a transmis mie.

Iar de ce tocmai actor și regizor?

–  Mama mea a fost regizor, tatăl meu actor, iar eu am crescut pe scenă. Jucam aproape în toate prezentările și știam bine atmosfera domeniului. Mama mea m-a dus la Institutul de Teatru  pentru a mă scuti de armată, însă eu vroiam mai mult să intru la facultatea de economie. Am intrat la Institutul de Teatru ușor, pentru că mama mea preda acolo și mă cunoșteau toți încă din copilărie. În primii doi ani nu înțelegeam ce doresc, nu învățam și eram într-una în ceartă. Însă după un an mama  mi-a pus întrebarea : ori înveți, ori te duci la armată! Și am început să învăț bine.  

2499Necriticând telenovelele, în realitate cum ar trebui să fie ele?

– Telenovelele trebuie să fie ori dimineața, pentru menajere, ori să fie aproape 20-30 de serii, apoi să se reducă treptat la 4-5, ulterior la 3-2 serii. Practica, experiența a arătat, că în acest caz se epuizează și publicul, și scenaristul. Doar nu poți să creezi în fiecare zi, mai ales cu calitate. Aceasta este ca un proces de naștere.

Există părerea, că pentru filmarea telenovelelor aici se cheltuiesc sume mari, decât pentru filmele de talie internațională.

– Dacă le comparăm cu  filmele  internațională, chiar cu Georgia, unde din cauza costului nu prea se realizează telenovele, la noi pe aceast gen de producții se cheltuiește destul. În prezent s-au redus fondurile. De asemenea, salariile actorilor. Dar mulți oameni de afacere ar putea să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu.

Însă nu doresc acesta?

– Această dorință se observă mai mult printre tineri. Astăzi compatrioții noștri realizează filme chiar cu un buget mic. Important este, că oamenii nu sunt dezamăgiți și cred, că va veni o zi când sprijinul din partea statului va fi mai mult.  

Trei cuvinte, care săți descrie personalitatea.

– Un om nu rău.

Un om bun, care și-a înființat studio de educație. Cum se deosebește școala ta de alte școli asemănătoare?

– Mai întâi a fost “Casting School”, apoi s-a deschis “Primul studio profesional de actorie” și s-au răspândit vești, care spuneau cum poate fi primul. Să vă explic. De ce primul, deoarece când se înființa studioul, atunci nu era așa ceva nici în Armenia, nici în Caucaz. Iar de ce profesional, pentru că în aceste instituții predau numai specialiști profesioniști și cunoscuți. În curând sperăm să realizăm un proiect despre care mulți se îndoiesc. Este vorba de un curs practic și teoretic complex, care va fi studiat într-un an, în timpul căruia tinerii vor învăța regie,  montaj și arta  operatoriei.

Adică, se vor pregăti specialiști în domeniu. Dar oare li se vor deschide ușile locurilor de muncă?

– Aceasta este o problemă actuală. Pe vremea sovietică instituțiile de stat erau responsabile pentru angajarea absolvenților. Se angajau atâția studenți cât avea nevoie piața muncii. Dar astăzi imaginea este cu totul diferită.

Nu mai vorbim de școlile private..

– Noi de la bun început nu le promitem elevilor noștri, că le vom găsi de lucru, pentru că aceasta va fi o minciună.  Cu toate acestea, 20-22% din tinerii noștri lucrează în specialitate.

– Secolul 21 este un secol al rapidității și al concurenței acerbe. Cum pot  absolvenții să intre în domeniul  mass-media?

– Pentru a intra în acest domeniu este nevoie de multă insistență. Îmi amintesc cum încercam să intru la televiziune. Prezentam proiecte serioase, dar mi se închideau ușile, nu se țineau de cuvânt, etc. Iar astăzi aceeași oameni mă roagă să colaborez cu ei, însă îi refuz.

Așa cum a făcut marele regizor A. Peleșian. Cât timp ți-a luat pentru a intra în televiziune?

–  Aproape 10 ani. Am putut să intru atunci când eram pregătit pentru acest domeniu. Cred că dacă aveam repede succes, nu simțeam rezultalele. În timp ce obstacolele mă obligau să-mi  revizuiesc greșelile.

– Este de ajuns doar insistența ?

– În afara insistenței trebuie să înveți să încerci să mergi mai departe.

 În această viață fiecare își are locul și timpul..

– Da, însă nu trebuie să aștepți, ca alții să te caute. Cu toate că, există și oameni care au succes fără să lupte pentru aceasta.

Ai jucat în diverse filme, telenovele, însă câte filme ai realizat?

– Am realizat un film documentar despre Armenia, care nu este capodoperă, însă datorită abordării clasice în Georgia a primit premiul “Cel mai bun tânăr regizor”.

Noi proiecte?

– Facem un film al cărui scenariu este încă în lucru. Să vedem cum va fi.

Ești de acord cu ideea că noi avem nevoie de scenariști buni?

– Da, avem nevoie de specialiști de calitate. Poate că motivul acestei lipse constă în faptul că înainte nu am avut o școală de scenariști.

Care este secretul fericirii dintre bărbat și femeie?

– Sinceritatea.

Astăzi există aproape totul, în afară de..?

– În afară de căldura umană. Lipsește comunicarea deschisă. Site-urile sociale sunt realizări mari, dar în același timp oamenii s-au răcit și între ei există o indiferență, ceea ce nu este tipică mentalității noastre.  

Cum  vezi Armenia după 10 ani?

Pozitiv, dacă ne folosim potențialul  nu ne supărăm și nu ne părăsim țara. Și eu am dorit uneori să plec de aici, însă am răbdat.  Aș dori mult ca în viitorul apropiat țara noastră să prospere și pe fața oamenilor să apară un zâmbet sănătos. În prezent problemele sunt atât de multe, încât nu este timp pentru zâmbet. Mi-am amintit o întâmplare. Odată am dat o sumă mare de bani unui cerșetor, însă el, spre mirarea mea, nu s-a bucurat. Problemele lui erau atât de adânci, că banii pe care i-am dat nu-i puteau rezolva aceste probleme.

În ciuda dificultăților, nu trebuie să ne descurajăm, dar să nu lăsăm nici pe alții să ne descurajeze. Eu cred că va apare în curând o lumină, se vor rezolva preblemele țării noastre și oamenii își vor recăpăta zâmbetul pierdut.

Elena Ciobanyan

  •  
  •