Cristina Popa

Arțakh. Dracul nu este întotdeauna așa de negru…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

DSC08725 x

Arțahul/Karabakh-ul este unul din cele câteva state nerecunoscute internațional. Și, după cum sunt convisă că este și în celelalte cazuri, și în cazul Arțahului, una dintre părți duce o politică și propagandă agresivă împotriva adversarului, punându-și în joc toate resursele posibile. Am aici în minte lobbying-ul vecinilor noștri azeri. Agresiv, mincinos, manipulativ, caracterizați-l cum vreți, până la urmă este un soi de realpolitik, dictat de interes, care poartă ditamai fesul. Într-un articol de pe site-ul Hetq din 2011, suntem informați că ministerele de externe ale Franței și Germaniei își sfătuiesc cetățenii să nu viziteze Karabakh-ul deoarece este o zonă periculoasă și protecția consulară nu se întinde pe teritoriul respectiv. Că aceste declarații au fost sau nu emise ca urmare a unui “șut” binevoitor din partea azerilor, cu “magharich”-ul (“peșcheșul”) de rigoare, și dacă da, în ce măsură, asta este altă discuție.

După cum spuneam într-un articol mai vechi de pe blog, viața socială din Europa este mult mai puțin liniștită decât în Arțah.  Deși în unele puncte, vorbind strict din punct de vedere fizic, linia de contact, pozițiile celor două părți sunt foarte apropiate, regiunile respective sunt prea puțin dens populate, părțile respective de infrastructură nu sunt frecventate în mod curent și nu sunt deschise chiar pentru toată lumea. În timp ce în regiunile de nord-est ale Armeniei — Noyemberian, apoi de-a lungul lacului Sevan, apoi puțin mai spre sud, în jurul Vardenisului —, precum și partea sud-vestică, la granița cu Nakhicevanul, pe lângă faptul că sunt apropiate fizic de granița azerilor și pozițiile lor militare, mai sunt și populate, iar infrastructura este deschisă publicului și intens folosită, în comparație cu Karabakh-ul. Pe drumul  dinspre Yerevan spre Karabakh, este un punct de intersecție unde o iei spre stânga pentru a coborî spre sud, spre Areni, Noravank, Goris, apoi Karabakh, iar direct înainte ajungi la granița cu Nakhichevanul. În această zonă de intersecție, pozițiile armene și azere sunt extrem de apropiate; după ce o luăm la stânga, spre Karabakh, se pot observa ridicături de pământ, un fel de dealuri artificiale, dacă pot spune așa, care au fost construite ca apărare anti-tanc… În zona respectivă, pe lângă faptul că există sate, deci populație (mai mult sau mai puțin) permanentă, circulația este de asemenea intensă.

tavush_map

harta regiunii Tavuș

Acum vreo două-trei zile, am fost, împreună cu Armen și cu Anahit, fiica mea, în nordul Armeniei, de unde ne-am întors către Lacul Sevan, apoi hotărâserăm să luăm drumul Sevan-Martuni-Vardenis și să ne întoarcem în Karabakh prin Karvachar. Lacul Sevan este o priveliște absolut superbă… După ce ne-am întors, am aflat că, cu doar câteva ore înainte să ajungem noi la Sevan (am ajuns destul de târziu, în jur de 10 seara), secțiunea Noyemberyan-Baghanis a drumului  ce duce spre Sevan,pe unde am trecut și noi, de altfel, a fost închisă. Cum adică drumul a fost închis? De ce? Apoi aflu, cu stupoare, că se trăsese dinspre pozițiile azere de cealaltă parte a graniței armeno-azere, aflată la o aruncătură de băț de drum…

Tot pe acest drum, care șerpuiește printre munți mai ceva ca Boa constrictor, dincolo de Baghanis, se poate observa un mic lac. „Uită-te la lacul ăla, unde se sfârșește lacul, acolo e deja Azerbaijanul”, îmi spunea Armen. Și capătul acelui lac, lunguieț de felul lui, se vedea destul de clar, dincoace de linia orizontului.

Și cică e periculos să mergi în Karabakh…

 

Cristina Rakedjian

  •  
  •  

12 Responses to Arțakh. Dracul nu este întotdeauna așa de negru…