Redactor

Armenii şi Cartierul Mântuleasa

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Înainte de sfîrşitul anului 2009, la Primăria sectorului 2, Fundaţia Pro Patri­monio a lansat proiectul „Geografie miti­că bucureşteană: Cartierul Mîntuleasa“, unul dintre primele de acest gen realizate în România, cu sprijinul Uniunii Arhitec­ţilor.

La dezbatere, condusă de d-na Ru­xan­dra Garofeanu, consilier cultural al d-lui primar Neculai Onţanu, au participat unii dintre elaboratorii proiectului, specialişti din diverse domenii – profesori universi­tari, istorici, arhitecţi, istorici de artă, so­ciologi, istorici literari etc.

Acest proiect face parte din curentul de salvare a memoriei istorice a Bucu­reş­tiului, iar conducerea Primăriei sectorului 2 este interesată să nu piardă rămăşiţele trecutului, dorind să fie recuperate şi va­lorificate acele exemplare ale arhitecturii secolului al XIX-lea din zona Mîntuleasa (cel puţin 12 locuinţe remarcabile), urmă­rind atragerea în acest scop şi a unor fonduri europene.

De ce a fost ales cartierul Mîntu­lea­sa? Aşa cum ne asigură autorii proiectului, „Strada Mîntuleasa este mai mult decît o stradă. Este un spaţiu variabil creat de o memorie colectivă care începe să devină amnezică, o mitologie bucureşteană ră­ma­să în adormire, cum ar spune Mircea Eliade. Traseul mitic din proza scurtă elia­descă se confruntă cu un labirint citadin ce reuneşte străzile Mîntuleasa, Popa Soare, Romulus, Negustori şi alte cîteva din jur, pînă la Pache Protopopescu.“

Autorii se tem că, dacă nu se iau mă­suri urgente de protejare a zonei amintite, ar putea să dispară pentru totdeauna „unele dintre cele mai temeinice componente ale moştenirii sale multiculturale.“

Cei care cunosc zona, ştiu că în ini­ma ei se află un valoros monument istoric – biserica Mîntuleasa, ctitorită în 1734 de către familia de boieri Manta. Capul familiei fiind deja decedat la acea dată, pe pisanie şi-au înscris numele Stanca (soţia) şi Maria (sora comanditarului).

Pornind de la aceste două personaje, Andreea Răsuceanu, doctorand al Cen­trului de Excelenţă în Studiul Imaginii, dar şi autoare a unor cronici literare şi studii de specialitate, a publicat în colec­ţia „Planeta Bucureşti“ a editurii „Vremea“, volumul „Cele două Mîntulese“, în care schiţează istoria nu numai a ctitoriei bi­sericeşti, ci şi a străzii Mîntuleasa, por­nind de la studiul unor documente de ar­hivă şi mergînd pe urmele prozelor scurte ale lui Mircea Eliade (1907-1986), cu­nos­cutul filosof al religiilor. Cu acest prilej, pe lîngă informaţia istorică, autoarea recrea­ză atmosfera secolului al XVIII-lea, son­dînd totodată cu migală moravurile şi mentalităţile vremii.

În acest cartier intens multicultural, multietnic, îşi găsiseră locul şi armenii, autoarea oferindu-ne numeroase infor­maţii deosebit de interesante. Astfel, la începutul secolului al XIX-lea, prin 1830, „zona îşi dobîndise caracterul cosmo­po­lit: aici locuiau deja armeni, concentraţi pe «Uliţa Armenească, dar şi evrei», deşi aceste comunităţi etnice „păstrau o limită clară între teritorii“, pe strada Mîntuleasa, la confluenţa cartierului armenesc cu cel evreiesc s-au păstrat influenţe de la am­bele cartiere, rămase pînă azi în unele ele­mente arhitecturale. Cele mai numeroase comunităţi etnice erau ale armenilor, dar şi ale grecilor, evreilor, nemţilor şi ungu­rilor. Cei mai mulţi „posesori de dughe­ne“ erau greci, evrei şi armeni.

Din afirmaţiile unui călător străin aflăm că „evreii au cartierele lor şi nu co­munică în nici un fel cu ale armenilor“ şi ale altor etnii. De aceea, Andreea Răsu­cea­nu conchide: „Înţelegem prin prisma acestei afirmaţii motivul pentru care în catagrafiile ce privesc mahalaua regăsim membri ai etniei armene, dar nu şi evre­ieşti; aceştia îşi fac apariţia pe strada Mîn­tuleasa abia la începutul secolului XX.“

Din acelaşi volum „Cele două Mîn­tu­lese“ aflăm că „arme­nii erau printre cei mai cunoscuţi mătăsari, nominalizaţi, în anul 1824, în privilegiul dat breslei boian­gii­lor“. Totodată, se amin­teşte că, dacă evreii aveau două temple şi mai multe si­nagogi (cu 17 hahami), armenii aveau o singură biserică, cu un preot. Sînt amin­tite informaţiile valoroase oferite de cu­noscutul istoric şi călător Minas Băjăş­kian, originar din Trebizonda, cu privire la coloniile armene din Ţările Române. El amintea în însem­nă­rile sale din 1808 de Biserica Armenească, construită în 1781, pe locul celei din 1743, distrusă de un in­cendiu, în zona aceea existînd 120 de case, unde trăiau negustori şi meseriaşi. Bise­rica amintită a fost înlocuită ulterior de actuala Catedrală, construită în 1915.

În urma studiilor efectuate, autoarea volumului constată că la începutul seco­lului XX, pe strada Mîntuleasa se aflau case construite în cel mai eclectic stil ar­hitectural (cubist, art nou­veau, neoro­mâ­nesc sau francez), rămase din secolul an­terior. Cele mai multe aparţineau evreilor. Iată şi nişte detalii care ne interesează: „Tot pe Mîntuleasa, la numărul 27, se află o fru­moasă casă ornată cu capete de muze şi medalioane florale, ce aparţinuse la 1883 lui Garabet Gasparovici.“ Între 1883 şi 1948, această casă a aparţinut Ecate­rinei Biciovschi, fiind primită ca zestre de la tatăl ei – amintitul Gasparovici.

Dintr-o catagrafie de pe la 1821, autoarea a aflat de exis­ten­ţa a 14 bresle în Bucureşti, iar dintr-o catagrafie a ma­ha­lalei Mîntuleasa din 1831, a reţinut exis­tenţa a numeroşi meseriaşi. Dintre aceştia, cinci la număr erau croitori (doi armeni şi trei români), un băcan armean, un băr­bier armean, iar armeanul Chir­cor, „dove­­dind de timpuriu mare pricepere în mî­nuirea şi socoti­rea galbenilor, se făcuse zaraf, din cel cu cîntarul nemăsluit”, iar doi armeni erau ibrişingii (Agop Alexan şi Hagi Sarchiz Caracaş), adică vindeau ibri­şin „adus din ţara misterioasă ascunsă-n inima Caucazului.“ Mai erau doi precu­peţi (un român şi un armean), doi aren­daşi (un grec şi un armean).

Din alcătuirea catagrafiei, autoarea a înţeles că „mahalaua Mîntulesei se des­chidea mai degrabă către cartierul arme­nesc, decît către cel evreiesc“, adăugînd că „armenii se ocupau cu îndeletnicirile obişnuite ce le-au adus bunul renume de rafinaţi ai pietrelor scumpe, delicateselor de tot soiul şi straielor alese.”

Din catagrafia de la 1838, autoarea a găsit, printre alţii, pe armenii Garabet Babic (neguţător), Sarchiz Armeanu (bă­can), Hagi Adur Ovanez (cafegii), ale căror case se aflau în zona de dincolo de Biserica Armenească, spre strada Mîntuleasa.

În bibliografia selectivă a interesantei cărţi a tinerei şi talentatei scriitoare Andreea Răsuceanu am avut plăcerea să găsesc consemnat şi cunoscutul dicţionar „Figuri de armeni din România” al regretatului nostru coleg Bogdan Căuş, dicţionar apărut la editura „Ararat” în 1997 şi nu la Editura „Academiei“, cum s-a consemnat din greşeală la sfîrşitul volumului prezentat.

Dacă Proiectul Pro Patrimonio va reuşi să pună în evi­denţă şi să prezerve pentru viitor valorile cartierului Mîntuleasa, ne exprimăm speranţa ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, autorii săi să-şi îndreptre atenţia şi spre zona din jurul străzii Arme­nească, unde cu siguranţă există numeroase vestigii ale vremu­rilor trecute.


Madeleine KARACAŞIAN

  •  
  •  

One Response to Armenii şi Cartierul Mântuleasa