Szekely Csaba

Armenii gherleni au dansat sub…pământ

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          La sfârşitul săptămânii trecute staţiunea Praid, judeţul Harghita a găzduit cea de a II-a ediţie al Festivalului  interetnic „Joc, bucurie şi prietenie”dedicat copiilor şi tinerilor. Ca şi anul trecut, la manifestarea culturală din  localitatea harghiteană au participat 14 formaţii folclorice din toate zonele ţării, începând cu Dobrogea până în Moldova. Comunitatea armenească a fost reprezentată de cunoscuta formaţie de dansuri  „Hayakaghak” din municipiiul Gherla.  Grupul gherlean format din 10 dansatori a susţinut un reuşit program în Salina Praid, unde au avut mare succes. Mesagerii artei şi culturii armeneşti  au avut un repertoriu deosebit de bogat, prezentând  în amfiteatrul Salinei dansurile „Sardarapat”, „Im anune Hayastan  E”, „Hzor Hayastan”, „Tsaghkadzori” şi   „Vartavar”. Dansatorii conduşi de Esztegár  Erika (care de 8 ani îndrumă acest grup minunat, care pe oriunde merge este mult apreciat) au fost prezenţi şi la parada portului popular, ce s-a derulat pe traseul  dintre Primărie  şi Salina, participanţii fiind salutaţi de edilii localităţii. Cei zece jucăuşi au reprezentat obiceiurile, tradiţiile şi datinile populare ale comunităţii armeneşti din ţara noastră, îndeosebi pe cele din vechiul Armenopolis, adică Gherla. Gazdele au adus mulţumiri tinerilor de pe Someş pentru frumoasele şi originalele dansuri susţinute în renumita Salină din Praid, unde an de an mai au loc şi alte festivaluri populare.

                      Următoarea deplasare a formaţiei „Hayakaghak” din Gherla va fi la Odorheiul Secuiesc, mai precis în staţiunea Szejke din vecinătatea municipiului din Harghita, unde a mai fost invitată şi în anii trecuţi.

    Szekely  Csaba

  •  
  •