Arsen Arzumanyan

ARMENII DIN LIBAN – TRECUT ȘI PREZENT (Partea III)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Războiul civil din Liban: Detașamentul „Mets Arabo” (Marele Arabo) al forțelor armenești de autoapărare din Beirut, 1977
(foto: www.mamul.am)

Partea I – aici  

Partea IIaici 

Prezentăm în continuare trecutul și prezentul comunității armene din Liban, dar și opinia publică a libanezilor despre armeni. 

După dezastrul care a cauzat suferință în rândul populației armene din regiunea Cilicia și din alte localități la începutul anilor 1920, un număr considerabil de supraviețuitori a ajuns în Liban. Deja prin anii 1923-1924, în Beirut și în suburbiile lui erau cca 25.000 de armeni, în Tripoli – 1.900, în Valea Al-Beqaa (Wādī l-Biqāʻ) – 2.000, în Sidon – 1.500, în Jounieh (Ğūniyah), Ghazir (Ġazīr) etc. – 3000 (Mikayelyan, 2003: 339). Deja în anul 1924, armenii primesc cetățenia Libanului din partea francezilor care aveau mandatul Libanului. Aceasta s-ar datora dorinței francezilor de a crește numărul cetățenilor creștini în țară (Alajaji, 2015: 86). Cu toate acestea, condițiile neplăcute de trai din Liban forțează refugiații armeni să caute alte localități pentru a se stabili. Astfel, din câteva zeci de mii de armeni, localnici ai regiunilor istoric armenești din Imperiul Otoman, care se stabiliseră în Liban, mulți pleacă în alte țări în anii 1920, în special cele din America de Sud (Argentina, Uruguay, Brazilia etc.).   

Majoritatea armenilor din Liban de astăzi sunt urmașii supraviețuitorilor Genocidului armean și ai celor care au fugit în Liban din Sanjakul autonom Alexandretta în 1939 care fusese încorporată în Republica Turcia. Numai în câteva decenii, armenii constituie una dintre cele mai puternice comunități armenești din Orientul Mijlociu și din lume, în general, obținând multe drepturi foarte importante după declarația de independență a Libanului din 1943. În afară de a avea mulți specialiști în domeniul medicinii, arhitecturii, culturii etc., armenii au înființat manufacturi de mai multe feluri care au devenit ulterior fabrici moderne. Mai mult, până în zilele noastre printre cei mai buni meșteșugari din Liban se numără foarte mulți armeni.

            Prof. S. Alajaji indică faptul că armenii veniți în Liban au creat o altă „Armenie”, astfel fiind capabili să-și păstreze identitatea (Alajaji, 2015: 83):

„Independența politică acordată de guvernul libanez împreună cu forța instituțiilor culturale, politice și religioase armene din Liban au permis comunității armene o similitudine de autonomie care, la rândul său, a permis o mobilizare și o creștere a conștiinței naționaliste, nu spre deosebire de cea văzută în Imperiul Otoman în anii care au precedat Genocidul”.

Diferite date statistice arată că numărul armenilor din Liban prin anii 1970 a ajuns până la 200,000 – 250,000 (recensământ oficial nu are loc în Liban din anul 1932 din motive politice întrucât să nu fie încălcat acordul din 1943 dintre minoritățile religioase ale țării). Un număr atât de mare al armenilor probabil se datorează faptului că numai în 10-15 ani câteva zeci de mii de armeni din Siria și Palestina au ajuns în Liban unde au găsit mai multă libertate în domeniile politice, economice și culturale.

Pe tot parcursul Războiului civil din anii 1975-1990, comunitatea armeană în mod unit a hotărât să nu participe în acțiunile militare și a rămas neutră până la sfârșit. Și totuși, nu puțini tineri armeni au participat la acest război din partea grupărilor militare întrucât majoritatea populației se ocupa cu apărarea cartierelor și instituțiilor armenești. 

Într-un interviu, Sarkis Giragosian, cunoscut scriitor și publicist armean din Liban, a menționat faptul că cea mai mare emigrare a armenilor din Liban a fost pe parcursul Războiului civil când aproape jumătate din comunitate a părăsit țara: „Din fericire, după Războiul civil comunitatea și-a putut consolida instituțiile și doar în câțiva ani nivelul emigrației a scăzut foarte mult. Astăzi, situația comunității este alta în sensul că în aceeași zi puteți primi 2-3 sau chiar 4 invitații pentru diferite evenimente culturale, precum o prelegere, un spectacol, o seară muzicală etc.” (Avagyan, 2010: http://hetq.am).

Războiul civil, precum și conflictul și situația permanent tensionată cu Israel au produs o reducere bruscă a numărului populației armene, principala cauză fiind emigrarea în alte țări mai sigure, precum și faptul că în ultimele decenii, numărul căsătoriilor mixte între armeni și alte națiuni creștine, deși nu foarte mare, dar a crescut ducând la uitarea treptată a limbii armene. În schimb, foarte puțini sunt cei care au trecut la Islam (aproape nu-și recunosc originea armeană). O altă problemă este, că din cauza anumitor motive, unii armeni, de obicei vorbitorii doar de limba arabă, trec la una specifică celorlalte minorități creștine din Liban (maronită, ortodoxă, greco-catolică etc.). Astfel, conform diferitelor statistici, numărul total al populației armene din Liban ajunge la cca 125 de mii.[1] Unul dintre membrii activi ai comunității, Kevork Yazedjian, spune că numărul real al populației armene nu depășește 70-80 de mii, dar din motive politice nu se vorbește despre acest lucru (2017: Interviu cu K. Yazedjian). Aceeași problemă o au și alte minorități, mai ales cele creștine, dar soluția deocamdată rămâne nedesfășurarea recensămintelor.

(va urma)

Arsen ARZUMANYAN

  •  
  •