Arsen Arzumanyan

ARMENII DIN LIBAN – TRECUT ȘI PREZENT (Partea II)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Catedrala Sf. Grigore Luminătorul din Antelias(foto: Hovig Garabet)

Pentru partea I, accesați aici.

Prezentăm în continuare trecutul și prezentul comunității armene din Liban, dar și opinia publică a libanezilor despre armeni. 

Aproape 90% a armenilor din Liban aparțin cultului Bisericii ortodoxe-apostolice. În afară de Beirut, armenii ortodocși-apostolici locuiesc și au biserici în mai multe orașe libaneze având cea mai mare influență privind populația armeană, lucru vizibil pe tot parcursul istoriei armenilor din Liban chiar și până în zilele noastre. În reședința Catolicosului din Antelias se află Catedrala Sfântul Grigore Luminătorul (1940), iar biserica Sfântul Nshan (1851) este la sediul Eparhiei Bisericii ortodoxe-apostolice din Liban.

Biserica Sf. Nshan din Beirut
(foto: www.commons.wikimedia.org)

În istoria armenilor din Liban, celelalte două direcții ale creștinismului au un loc aparte. În anul 1742, liderul spiritual al armenilor catolici din Aleppo, Abraham I Artsivian, își mută Scaunul în Libanul de Munte cu ajutorul creștinilor-maroniți (Bedoyan, 1979: 121), iar în anul 1749, se stabilește în noua mănăstire construită de către armenii catolici, Bzommar (în alte surse – Bzoummar sau Bzemmar) (Mikayelyan, 2003: 322). Această mănăstire a fost reședința Catolicos-patriarhului armenilor catolici până la anul 1866. Este interesant, că încă la începutul secolului al XVIII-lea un număr important de armeni catolici se stabiliseră în Liban deși o mare parte a acestora între timp s-a asimilat cu maroniții. Cu toate acestea, urmașii lor, în număr mic, încă își aduc aminte de originile lor armene și țin legătură cu Biserica armeană catolică. Problema principală este că ei au uitat limba armeană îndepărtându-se astfel de identitatea lor. De aceea pentru acest grup, ritualurile bisericești au loc în două limbi, armeană și arabă (Yazedjian, 2004: 14-15).

            Până la sfârșitul anilor 1820, locuitorii catolici din Turcia erau persecutați, situație care se intensifica în timpul deteriorării relațiilor turco-franceze. În anul 1828, împăratul Mahmud al II-lea a exilat 12.000 de armeni catolici din Constantinopol în Asia Mică împreună cu liderii lor spirituali stabilindu-se în Liban. Cu puțin timp înainte, între anii 1818-1820, un număr mare de armeni catolici se stabiliseră în orașul Sidon. Din când în când, Libanul primea armeni catolici și din Siria (Mikayelyan, 2003: 330). Înființarea autonomiei creștine a Mutasarrifatului de Libanul de Munte (Mutaṣarrifiyyatu Ğabali Lubnān) din 1861, a schimbat radical situația armenilor catolici care a devenit mult mai favorabilă, mai ales datorită Franței și a Vaticanului. În acest context, nu este întâmplător faptul că în mai multe instituții din Mutasarrifat câțiva armeni catolici ocupau poziții foarte importante.

Mănăstirea catolică din Bzommar
(foto: www.hy.wikipedia.org)

Reședința armenilor catolici a fost mutată din Constantinopol (unde fusese din 1866) în Beirut la sfârșitul anilor 1920 unde s-a construit Catedrala Sfântul Elias și Sfântul Grigore Luminătorul. Din 2015, liderul spiritual al armenilor catolici este Krikor Bedros XX Gabroyan. Centrul administrativ al Bisericii se află în Bzommar, unde astăzi funcționează școala spirituală a mănăstirii. Patriarhia este sub jurisdicția Vaticanului și datorită acestui fapt ea are legături foarte strânse cu multe instituții din lume și în mod efectiv participă în realizarea proiectelor pan-armene.

Biserica catolică Sf. Elias – Sf. Gr. Luminătorul
(foto: www.wikiwand.com)

Privind comunitatea armeană evanghelică din Liban, ea face parte din Uniunea armenilor evanghelici din Orientul Apropiat, cu sediul în Beirut. Dacă până la Primul Război Mondial ei erau oarecum amestecați cu evanghelicii arab sau europeni, după terminarea lui se stabilesc în Liban grupuri mai mari și pe parcursul deceniilor construiesc câteva biserici, școli și alte instituții (Sanjian, 2003: 300). Biserica centrală este Prima biserică armeană evanghelică (1922), construită în inima capitalei Beirut.

Pe parcursul Genocidului împotriva armenilor, a fost afectată o parte din comunitatea armeană din nordul Libanului. Populația armeană din aceste regiuni a fost deportată iar bunurile mobile și imobile au fost confiscate. Armenii din Beirut chiar dacă n-au fost deportați, totuși, li s-au confiscat bunurile de către poliție, iar biserica armeană Sfântul Nshan a fost parțial distrusă (Mikayelyan, 2003: 337).

(va urma)

Arsen ARZUMANYAN

  •  
  •