Mihai Stepan Cazazian

Armenii din Capitală au comemorat, miercuri, 98 ani de la genocidul ce le-a marcat națiunea

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

IMGP0386

Miercuri, zeci de armeni din Bucureşti s-au adunat în Piaţa Revoluţiei, pentru a comemora 98 de ani de la unul din cele mai mari genocide din istorie, genocid nerecunoscut de România. Miercuri după amiază, la ora 17, la Centrul Cultural Armean din București (str. Armenească nr. 13) a avut loc o întîlnire cu tema GENOCID 1915, ARMENIA și ARMENII 2013.

Miercuri, zeci de armeni s-au adunat, în jurul prânzului, în Piaţa Revoluţiei din Capitală, pentru a comemora 98 de ani de la cel mai mare genocid din istoria poporului lor, în urma căruia peste 1,5 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Purtând pancarde cu mesaje precum “Istoria ignorantă are un mod de a se întoarce cu o răzbunare/ Recunoaşteţi genocidul armenilor”, “24 aprilie 1915 primul genocid al secolului XX/ 1.500.000 armeni masacraţi de către regimul Otoman”, “Genocidul armean/ Suntem aici şi încă ne amintim”, “Recunoaşteţi genocidul armenilor”, dar şi citate celebre, participanţii la acţiune au vrut să arate că încă mai suferă din cauza celui mai mare genocid din istoria lor şi, totodată, să îi determine pe reprezentanţii Executivului de Bucureşti să recunoască acest eveniment nefast din istoria lor.

IMGP0389

IMGP0397

Acum 98 ani, Junii Turci ai Imperiului Otoman au decis că armenii au prea multă putere în Imperiul Otoman. Armenii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au avut succes şi au muncit şi încă muncesc. Au încercat, într-un fel, să mascheze situaţia, spunând că armenii vor fi deportaţi. Totul a început într-un mod oarecum subtil, dar a urmat un curs violent. Bărbaţii şi copiii, de sex masculin, au fost luaţi, iar în zonele în care nu exista prea multă autoritate au fost omorâţi în casele lor, în faţa familiilor şi copiilor lor, doar pentru că erau armeni. În zonele mai civilizate au fost mai întâi duşi în altă parte şi abia apoi omorâţi. Femeile şi fetele au fost duse în deşert, spunându-le că vor fi mutate în altă parte, dar asta nu s-a întâmplat. Există declaraţii de la diplomaţi şi oameni importanţi care au fost în Turcia în acea vreme, care spun că aceasta nu a fost nicio mişcare de deportare, ci a fost clar anihilarea rasei armene. Există filme, documentare şi fotografii care arată ce s-a întâmplat cu adevărat începând din 24 aprilie 1915. Noi am venit aici pentru că ne pasă. Este dureros să vin astăzi aici şi să spun că neamul meu a fost omorât, dar dacă noi nu spunem şi ne ignorăm propriul genocid, evenimentele de acest gen se vor repeta. Noi nu suntem aici pentru a ne manifesta împotriva poporului turc, ci pentru că vrem să nu fim ignoraţi. Dacă turcii ne spun nouă că acest genocid nu a existat, e ca şi cum ar spune că noi nu existăm, întrucât acest eveniment face parte din istoria noastră a armenilor. Astăzi, în Armenia există 3 milioane de armeni, iar în diaspora sunt peste 9 milioane de armeni. E foarte dureros să ştii că în diaspora sunt mai mulţi armeni decât în Armenia. Nouă ne-a rămas doar o bucată de stâncă. Tot ce a fost pământ care se putea exploata a fost luat de turci, dar un lucru nu-l vom uita niciodată: dacă oamenii nu vorbesc, acele pietre vor vorbi“, a declarat, pentru B365.ro, Jaghinyan Hrant, organizator din partea Tineretului Comunităţii Armene.

În prezent, genocidul armean nu este recunoscut de mai multe ţări, printre care se numără şi România, Turcia şi Azerbaijan. Dacă România nu recunoaşte în prezent acest genocid pentru a nu strica relaţiile economice cu Turcia, autorităţile de la Ankara refuză să recunoască uciderea celor 1,5 milioane de armeni pentru că o asemenea măsură ar avea implicaţii mai mari din punct de vedere economic şi teritorial, potrivit lui Jaghinyan Hrant. “E foarte dureros să vezi că poporul tău e blocat de Turcia şi Azerbaidjan, accesul la Europa e blocat şi că tu rămâi pe o parte unde este doar piatră. O cultură atât de bogată şi de veche stă ascunsă acolo şi nu poate ajunge în Europa pentru că avem nişte vecini cu care avem o problemă. Noi nu am venit să ne milogim, să cerem ajutorul. E de datoria noastră de armeni să venim aici. Dacă noi ignorăm acest eveniment, sufletele a 1,5 milioane armeni sunt pierdute. Sunt şi acum oameni cu o vârstă foarte înaintată care şi-au văzut bunicii, soţii, taţii, mamele, murind de foame, omorâţi, bătuţi, violaţi, batjocoriţi, femeile au fost arse în timp ce erau obligate să danseze, părţi din corpul lor au fost tăiate, în timp ce ele urlau. Mamele au fost obligate să-şi omoare proprii copii pentru a nu-i lăsa pe turci să-i omoare. Aceste evenimente ne sfâşie sufletul. Armenia acceptă Holocaustul pentru că noi am trecut prin aşa ceva şi ştim ce înseamnă. Noi luptăm împotriva ignoranţei. E dureros să ne ignorăm. Noi sperăm ca statul român să recunoacă genocidul din 24 aprilie 1915, iar această dată să fie comemorată anual de cei cu rădăcini armene, care ar trebui să primească liber în ziua de 24 aprilie”, a mai spus organizatorul din partea Tineretului Comunităţii Armene.

IMGP0412

Cum au scăpat bunicii lui Varujan Pambuccian de genocid

La eveniment a fost prezent şi Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, care a precizat că bunicii lui au avut şansa supravieţuirii datorită României. “Cred că puţini români au învăţat să iubească România, cum am învăţat noi, pentru că pe noi România ne-a salvat. Bunicul meu era negustor în Adana, un om care niciodată nu a avut ambiţii politice sau militare. Îşi vedea de familia lui, pe care o iubea. Unchiul meu avea 1 an şi bunica mea era însărcinată, urma să-l nască pe tatăl meu – era în luna a opta. Au fost luaţi brutal, puşi într-un convoi. Pe unchiul meu bunica l-a aruncat într-o groapă comună cu copii morţi, de unde o prietenă de-a ei turcoaică l-a luat şi l-a crescut, riscându-şi viaţa – pe vremea aceea, în Imperiul Otoman, erai condamnat la moarte, prin lege, dacă ajutai un armean. A reuşit apoi să ia legătura cu bunicul meu, care a scăpat din convoi şi să i-l dea pe unchiul meu înapoi. Străbunicul meu, pe care îl chema Mesia, a fost ucis. Bunicul şi bunica au plecat în convoi, către Deir ez-Zor, şi nişte soldaţi turci i-au lăsat să meargă mai încet pentru că bunica urma să nască. Au reuşit să fugă din convoi, iar pe tatăl meu bunica l-a născut într-un staul lângă Damasc. Un prieten de afaceri de-al lui l-a găzduit sub patul lui pentru că a fost trimisă armata să-i caute. Tata de-abia se născuse. Au stat sub patul soţiei acelui prieten arab şi n-au scos niciun sunet atunci când i-au căutat cu baioneta sub pat. Norocul a fost că nici tata n-a scâncit. După întâmplarea asta au ajuns pe un vapor care i-a dus în Cipru şi de acolo au reuşit să ajungă în România, unde guvernul hotărâse, împreună cu uniunea armenilor de atunci, că-i va salva pe armeni. Atunci uniunea armenilor dădea un certificat de bună purtare armenilor refugiaţi, cu care te puteai prezenta în faţa autorităţilor române. Lucrurile astea nu avem cum să le uităm. Să nu uităm că noi le datorăm şi românilor viaţa“, a declarat Varujan Pambuccian.

În urma genocidului armean, România a primit un număr mare de refugiaţi, în timpul guvernării lui Ion I.C. Brătianu, însă mulţi s-au retras în Statele Unite ale Americii. Şi în prezent, populaţia Armeniei scade treptat pentru că acea porţiune de ţară care le-a mai rămas armenilor nu are suficiente resurse care să asigură o dezvoltare economică armonioasă pentru locuitori.

IMGP0420

Cum a pornit genocidul armean

În urmă cu 105 ani, s-a înfiinţat grupul ultranaţionalist “Junii Turci”, format din tineri ofiţeri care îşi propuseseră să unească toate popoarele turcice din regiune şi să extindă graniţele Turciei peste Caucaz până în Asia Centrală, punând bazele unui nou Imperiu Turc, cu o singură limbă şi o singură religie, cea musulmană. Şapte ani mai târziu, grupul a decis că armenii trebuie anihilaţi, iar averile lor confiscate. Astfel, în urmă cu 98 ani, pe 24 aprilie 1915, Junii Turci au trimis, prin telegrame, ordine clare de exterminare a armenilor către guvernatorii provinciilor din întreaga Turcie. Bandele înarmate, unele formate din deţinuţi de drept comun eliberaţi special pentru a ajuta la acest eveniment au început să răpească cu forţa armenii din casele lor şi apoi i-au torturat, spânzurat, decapitat sau împuşcat. O parte din supravieţuitori au fost obligaţi să mărşăluiască până la moarte, în deşertul sirian Deir ez-Zor, lipsiţi de hrană, apă şi adăpost. În genocidul armean, peste 1,5 milioane de persoane, inclusiv femei şi copii, şi-au pierdut viaţa.

Printre personalităţile autohtone de origine armeană se numără şi Varujan Vosganian, Varujan Pambuccian, dar şi Ioan Vodă cel Cumplit, Manug Bei, Trancu Iaşi, Ana Aslan, Garabet Ibrăileanu, Theodor Aman, Gheorghe Asachi şi Dan Barbilian – cunoscut în literatură sub pseudonimul Ion Barbu.

http://www.b365.ro

 

 

 

  •  
  •