Mihai Stepan Cazazian

Armenii – fraţii mai mari ai neamului meu, întru genocid

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În urmă cu 96 de ani, la 24 aprilie 1915 autorităţile Imperiului Otoman au arestat 250 de intelectuali armeni şi lideri ai comunităţii din Constantinopol, după care represaliile s-au abătut asupra întregii populaţii armeneşti, deportată din Anatolia natală în deşertul Siriei, fără hrană şi fără apă, într-un marş de sute de kilometri în care n-au contenit masacrele şi violurile. Potrivit datelor Asociaţiei Internaţionale de Studiu al Genocidului, în timpul Primului Război Mondial aproape un million şi jumătate de armeni au murit de mânile otomanilor. Acest genocid de proporţii a fost ignorat vreme de 70 de ani. În aprilie 1981 preşedintele SUA, Ronald Reagan, a semnat o proclamaţie în care genocidul armenilor era menţionat  printre crimele împotriva umanităţii imposibil de uitat în toată istoria omenirii. În iunie 1987 Parlamentul European de la Strasbourg a adoptat o rezoluţie de recunoaştere a genocidului armean. În octombrie 2009 Armenia şi Turcia au semnat un acord pentru stabilirea de relaţii diplomatice şi redeschiderea graniţei comune, care încă n-a fost ratificat Turcia neagă crimele comise în timpul genocidului de către Imperiul Otoman. Dacă în Franţa există o  lege care încriminează negarea genocidului armean, în Turcia cei care vorbesc despre el încalcă legea.

Mormane de cadavre încinse de soarele nemilos al deşertului sirian, armeni măcelăriţi cu săbiile, atârnaţi în ştreangul spânzurătorilor improvizate, lăsaţi să crape de sete şi de foame în urma convoaielor care abia se târau prin pustietate, cu destinaţia niciunde.

 

Armence epuizate, cu copilaşi în cârcă, mânate cu cravaşele de militari călare. Copii scheletici, cu ochi imenşi şi imploratori, amuţiţi de groază…

Privesc fotografiile spălăcite şi cele câteva secvenţe de film, vechi de aproape un veac, instantanee – mărturii din Medz Yeghern (Marele Rău – în limba armeană) petrecut în Turcia în timpul Primului Război Mondial.

Sute de mii de familii deposedate de bunuri, alungate din case, torturate şi ucise,deportate în condiţii inumane şi lăsate pradă morţii pentru singura vină de a se fi născut armeni. Peste un milion şi jumătate de morţi peste care s-au aşternut nămeţii tăcerii complice a Europei, a lumii, înlesnind ca Medz Yeghern să fie urmat de Holocaust.

 

Mă simt înrudită cu armenii pieriţi în genocidul din Primul Război Mondial, prin mormanele de cadavre îngheţate bocnă sub cerul plumburiu de la Auschwitz, oamenii mitraliaţi la marginea gropilor săpate de ei înşişi, spânzuraţi în faţa barăcilor din lagărele de exterminare, târâţi pe ger şi zloată în  convoaie nesfârşite spre nicăieri, prin adolescenţii scheletici cu ochii căzuţi în orbite, prin mamele şi copii mânaţi în camerele de gazare. Prin cei şase milioane de morţi din neamul meu, ucişi în Al Doilea Război Mondial, pentru singura vină de a se fi născut evrei.

S-a scurs aproape un veac de la genocidul armenilor şi abia în anii din urmă s-au făcut paşi pentru recunoaşterea lui internaţională. Unii fermi, alţii şovăielnici. Turcia continuă să se încăpăţâneze să-l nege, împiedicând calea reconcilierii. Aprind o candelă de slove pentru neuitarea fraţilor mai mari ai neamului meu, întru genocid, şi mă rog pentru odihna sufletelor lor. Ştiu că ea nu va fi deplină decât atunci când vor fi risipite troienele tăcerii şi uitării de pe acest episod cumplit al istoriei pe care armenii îl numesc Miedz Yeghern.

De Andreea Ghiţă (1-5-2011)

După site-ul www. acum.tv

  •  
  •