Bedros Horasangian

Armenia și armenii. Între Karabagh și Horovaț

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Evoluțiile de pe scena politică internațională privesc și Republica Armenia. Care este cea care este și nu cea rămasă conservată integral  în inimile armenilor ce populează o altă umanitate armenească. Este vorba de milioanele de armeni răspîndiți pe diverse meridiane și paralele ale lumii. Nu de azi, de ieri, ci de bune secole, dar cu suprademăsură după Genocidul din 1915 și destrămarea Imperiului otoman. Toate raportările și speculațiile legate de diferite momente ale istoriei armenilor din secolul XX devin neoperaționale dacă ne raportăm la situația complexă, și nu foarte favorabilă, a Republicii Armenia de astăzi. Reprezintă armenii și Republica Armenia identitatea armenilor de pretutindeni, așa cum statul Israel o reprezintă pe cea a evreilor? E ușor de dat un răspuns afirmativ rapid. E greu de dat un răspuns negativ. Oricît am ezita pentru a formula un răspund coerent și apropiat de adevăr, vom avea o îndoială. Dar dacă nu este așa sau altfel?

Dar cum este?

Este foarte bine că există această entitate statală, oricît de mică și supusă unor mari presiuni externe. Este foarte bine că Republica Armenia își poate face simțită prezența pe plan internațional și sub tricolorul steag să exprime identitatea unei națiuni. Dar nu e suficient. Pentru că milioanele de armeni trăitori în afara granițelor Armeniei istorice au și ei dreptul la identitate. Aici intervin diferențele și chestiunile speciale. Căci, diferitele comunități armene din diaspora, au experiențe diferite și probleme curente și actuale cu totul diferite. Nu intrăm în detalii, ele se cunosc bine și au fost reperate nu de puține ori pe agenda diferitelor dezbateri armene sau internaționale. Căci temele interne ale unei națiuni nu privesc doar pe ele însele în clipa de față, ci antrenează, vrînd nevrînd – așa numitele umbrella problems – întreaga comunitate internațională. Armenii din Armenia și armenii de pe alte meleaguri, oricît de integrați comunităților cărora le aparțin, nu au cum să fie atinse de aceste frămîntări ale lumii moderne. De aici și diferitele strategii abordate de diferitele comunități armenești, de aici și strategiile prin care statul armean – și Biserica Armeană, ca factor coagulant și solidarizant – poate coordona întregul. Întregul numindu-se națiunea armeană. Așa cum e ea, azi și acum.

Ce se poate face?

Sunt două chestiuni diferite. Mai întîi cele ce privesc securitatea Republicii Armenia și apărarea intereselor naționale, mai presus de orice ezitări și sacrificii. Oricît de mică este Armenia de astăzi – cu forța de simbol a Arțakh-lui cu tot – ea rămîne un punct de reper. Că ne plac nouă rușii sau nu, că Lukașenko, Președintele Bielorusiei, un exemplu de autocrat mereu citat ca nefrecventabil de democrațiile occidentale și care a vizitat Armenia și e în bune relații cu autoritățile de la Erevan, ca și mult hulitul lider iranian – care, totuși, și el, e în bune relații cu armenii din Armenia etc. – suntem obligați să percepem la nivel de Realpolitik interesele statului armean. Amenințările repetate ale Azebaidjan-ului nu sunt o joacă. Jocul la două capete propus de Ankara, care vrea să intre în UE – dar nu e dispusă să cedeze în a recunoaște Genocidul din 1915, cu toate consecințele ce decurg de aici, sunt probleme de viață și de moarte. Faptul că diferitele comunități sau fundații sau organizații armenești din lume sprijină sub diverse forme statul Armenia este de toată lauda. Chestiunile specifice intervin cînd este vorba de comunitățile armenești. De aiurea în lume, sau mai aproape de noi, din România. Suntem și nu suntem solidari între noi. De Paște și de Crăciun sunt momente care coagulează energia, cîtă mai este, mai ales în comunitățile îmbătrînite, cum sunt și cele din România. Ne bucură faptul că familiile armenești care au venit după 1989 și s-au stabilit în România au adus un suflu identitar care, de ce să nu recunoaștem, lipsea. Liderii comunității armene din România, Varujan 1 și Varujan 2, ca și noul păstor spiritual, PS Episcopul Datev încearcă să redea o nouă dimensiune și forță comunității armene din România. Dar nu este de ajuns să facem baluri și chermeze, să o ținem doar în Horovaț-Parties și dansuri din buric cu davul zurna în urechi ca să simțim armenește. Diferite programe culturale derulate la Centrul Cultural Armean au atras atenția mai ales… românilor. Cum am fost implicat direct în cîteva dintre ele, pot vorbi în cunoștință de cauză. Sigur că numele și personalitatea de excepție a profesorului Aram Frenkian sunt binecunoscute în mediul academic românesc, dar dezinteresul armenilor pentru evocarea acestuia mă uimește. Nu vreau să provoc o dezbatere sindicală despre ce interesează mai mult sau mai puțin pe armenii din România. O spun, am mai spus-o și vizavi de românii în mijlocul cărora trăiesc de atîția ani, că suntem ce suntem nu ce am vrea să fim. Punct. Din acest punct se poate orice. Ideea ar fi ca la Hacigadar, pe 18 august să spunem o rugăciune pentru cei care au fost strămoșii noștri și pentru copiii noștri de care depinde viitorul nostru.

Armenia și armenii suntem noi. Simplu.

Bedros HORASANGIAN

 

  •  
  •