Andreea Barbu

ARMENIA / Poloz Mukuci din Gyumri

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

poloz_mukuch

 

Pentru istoria unui oraş sunt importante atât evenimentele care îi modelează profilul, cât şi personalităţile care contribuie în mod esenţial la dezvoltarea sa. În general, atrag atenţia în marile aşezări urbane realizările arhitectonice şi artistice, străzile, restaurantele şi cafenelele exclusiviste. Există însă şi o serie de repere şi simboluri semnificative pentru memoria unui loc. Este vorba de personaje care colorează atmosfera unor spaţii, conferindu-le parfum şi savoare. Astfel, cei din Gyumri se mândresc şi cu Poloz Mukuci, glumele căruia sunt cunoscute şi astăzi, fiind o sursă de bucurie perpetuă.

Mkrtich Ghazari Melkonyan s-a născut la 7 ianuarie 1891 şi în copilărie a fost poreclit Poloz, datorită înălţimii sale. Tatăl sau era fierar, dar adolescentul nu a dorit să se specializeze în această meserie. Nu era timid, ştia să se facă plăcut şi avea o fire greu de înfrânt. A absolvit doar şcoala elementară şi a trăit din vânzarea fructelor, spunând glume care aveau ca punct de plecare realitatea imediată. Urmarea cu atenţie reacţiile ascultătorilor şi îşi cizela zicerile perpetuu, încărcându-le de semnificaţii. A spune anecdote reprezenta pentru Poloz Mukuci o chestiune vitală, un fel de a înfrumuseţa viaţa, dar şi posibilitatea de a uita grijile şi problemele istovitoare. Glumele sale nu erau simple, aveau “mesaj”, tocmai pentru a fi apreciate şi spuse mai departe. Autorul lor, mereu în alertă, specula fiecare împerjurare pentru a putea portretiza totul cu umor şi tandreţe. În această aventură, Mukuci nu a fost singur. Camarazii săi, Tzitro Alek (Tigran Harutunyan), Nayl Karo şi Sebi Karo, spuneau adesea istorioare vesele în serile lungi de iarnă. Este de necontestat faptul că erau şi mari băutori ceea ce poate îi inspira sau poate îi ajuta să facă faţă provocărilor acelei perioade.

9y_vqs-11e812

La douzeci de ani după moartea lui Poloz Mukuci, în 1951, poetul Avetik Isahakyan constatând lipsa unui monument funerar în cimitirul unde fusese îngropat, a comandat unul, în memoria acestui isteţ şi vesel locuitor al oraşului Gyumri. În acest fel, acum mulţi lasă în cimitirul vechi, unde este înmormântat Mukuci bilete ce conţin anecdote, dar şi câte o sticlă de vodcă.

Prizate şi astăzi, grăitoare pentru lumea armenească pe care o dezvăluie, aceste glume pot fi socotite şi o radiografie sui generis a unei epoci. Gata să pună întâmplările într-o lumina crudă, umbra lui Mukuci domneşte peste oraş ca o mantie protectoare, in permanenţă fiindu-i atribuite noi povestiri. Statuia sa realizată de sculptorul Narek Samvelyan şi amplasată în centrul oraşului aminteşte celor obişnuiţi să privesca lucrurile cu umor faptul că au adesea în glumele lui Mukuci un punct de sprijin, un imbold sau chiar o provocare.

img_4356Andreea BARBU

  •  
  •