Marquee
Periodic al
Uniunii Armenilor
din Romania

Contact
Armeni in Gulag-ul romanesc
De ce abia acum? – ne putem īntreba. Mai ales ca, dupa 1990, au fost publicate suficiente marturii ale supravetuitorilor, unele – de-a dreptul coplesitoare. Greu de spus. Autorul se de­clara, īntr-un cuvīnt introductiv, „revoltat fata de injustetea destinului victimelor“, dar si fata de putinatatea studiilor dedicate acestora, īncercīnd – si reusind sa ocupe un gol. Aceasta „prima abordare monografica a actiunii de la Pitesti“ valorifica, īn premiera, interviurile directe cu supravie­tuitorii, unii – care nu au vorbit deloc pīna acum despre asta. Atīt sursele orale, cīt si documentele īndosariate (v. Dosarul Eugen Turcanu) au fost folosite cu toata precautia stiintifica. Materialul a fost grupat sistematic, atīt prin fise biografce cīt si istorico-te­matic, īntr-o tentativa de carto­gra­fiere cīt mai completa si mai complexa a funestului experi­ment de „reeducare“. Primul ca­pitol īncepe cu o schita de fundal istoric, ocupīndu-se īn special de „harta“ Gulagului si de crono­logia/etapele fenomenului: Des­fa­surarea evenimentelor. Peni­tenciare si colonii. Urmeaza un capitol dedicat „opririi actiuni­lor“ represive si „īnscenarii pro­ce­selor“, grosul volumului avīnd īn centru „personajele“ (circa 90 la numar, multe dintre ele – personalitati binecu­nos­cute). Capitolul Instantanee macabre, un adevarat climax, nu-si menajeaza deloc citi­torii, oferind un inventar socant al ororii, revoltator īn cel mai īnalt grad si cata­lo­ga­bil, fara doar si poate drept satanic. Conclu­ziile sīnt urmate de o bibliografie (ampla) si īnsotite de un index (util) de antroponime si de toponime. Oricum, trebuie amintit faptul volumul lui Alin Muresan nu se ocupa doar episodul Pitesti, ci de o īntreaga retea de īnchisori, urmarind traseele concentratio­nare si destinele detinutilor. Nu putem decīt sa-i dam dreptate Ruxandrei Cesereanu, ea īnsasi autoare a unor carti fundamentale despre Gu­la­gul romānesc: „cartea propusa acum de Alin Muresan ambitioneaza sa fie textul fundamental, sub aspect factual, despre Pitesti. O carte rece, rationala, matematica“. Totusi, īn paranteza fie spus, titlul prefetei – Lectia de anatomie – ni se pare un pic frivol, ca si comparatiile livresti („roman gotic“). Cīnd scrii despre asemenea orori, nu-ti prea vine sa te gīndesti la acest tablou de Rembrandt sau la un roman de Walpole (e adevarat ca si titlul cartii trimite la o celebra scriere a lui Marquez)...

Īn ultimul deceniu, unele voci au īncer­cat sa minimalizeze oroarea Gulagului romā­nesc de la Pitesti (ca si rezistenta antico­mu­nista din munti) pe considerentul implicarii legionare ale unora dintre opozanti. Stupe­fiant, dar adevarat. De parca faptul ca multi dintre martirizati īn teribila īnchisoare fuse­sera studenti legionari ar justifica tratamen­tul. O lunga discutie poate īncepe de aici. Nici o optiune politica, fie ea si funesta, nu poate fi „eradicata“ prin exercitii de bestia­litate.

Printre victimele īnchisorilor staliniste s-au numarat si armeni. Ca si ceilalti deti­nuti, unii dintre ei au rezistat eroic inimagina­bilelor torturi fizice si psihice pīna la sfīrsit. Altii, nemaisuportīnd, au facut pactul cu supraveghetorii, fiind fortati sa devina la rīndul lor tortionari. Pe unde trece granita dintre calai si victime? Īn nici un caz, am spune, prin cei torturati pentru a deveni calai. Numai cine a trecut prin acest calvar poate avea dreptul moral sa judece. Ne vom opri īn cele ce urmeaza asupra a trei cazuri distinc­te.
Documentarul Strunga a fost prezentat la Festivalul de Film "Golden Apricot" Erevan 2007 si nominalizat la "Best Documentary Film" – Festivalul AFFMA desfasurat la Hollywood 2007.
Ne puteti contacta
la adresa:
ziar.ararat@gmail.com
Cristina MANUK
Aparut anul trecut la Editura Polirom cu sprijinul Institutului de Investigare a Cri­melor Comunismului īn Romānia, volumul Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate al tīnarului cercetator clujean Alin Muresan este primul studiu stiintific din tara dedicat sinistrului lagar de reeducare de la īnceputul anilor ’50. Tulburatoarea carte de pionierat lui Virgil Ierunca despre Fenomenul Pitesti era, totusi altceva, ca si cealalta carte „ge­neralista, semnata de Dumitru Bacu (Pitesti. Centru de reeducare studenteasca) iar romanul non-fictiv al lui Paul Goma (Pati­mile dupa Pitesti) de asemenea.
marginea patului timp de doua saptamīni. Popovici adauga ca, īn urma acestor torturi, Keropian a ramas foarte des­figurat si distrus. Nu se cunosc motivele pentru care i-au fost batjocorite familia si credinta īntr-un mod atīt de inuman, īnsa el s-a īntīl­nit cu Octavian Voinea, caruia i-a destainuit o parte din umilintele la care a fost supus. Ulterior, a fost martor al acuzarii īn procesul detinutilor, pastrīnd o atitudine demna si persiflīnd intentiile comunistilor de a da vina pe legionari. S-a eliberat īn 1955, grav bol­nav de TBC, petrecīndu-si restul vietii internat īn spitalul de la Cernica. A murit īn 1961 si a fost īnmormīntat īn Bucuresti”.  Dar iata si cīte ceva din ce i-a destainuit parintele, „unul dintre cei mai batjocoriti detinuti din Gherla“, lui Octavian Voinea: „Domnule Voi­nea, am cosmaruri. Nu pot dormi noap­tea. Am pacatuit īmpotriva lui Dumnezeu comparīndu-ma cu Iisus Hristos. Un glas de diavol īmi soptea mereu īn ureche ca eu am suferit mai mult decīt Hristos”. Parintele spune ca a fost batut la talpi si pe tot corpul gol, obligat fiind sa alerge dezbracat īn jurul camerei si sa strige ca pravalia sa a fost biserica, „oficina de comert”. Īn plus, lide­rul camerei i-a pus pe 20-30 de oameni sa-si faca nevoile, obligīndu-l pe Keropian sa le manīnce pe toate. Īnsa supliciile scatofagic-blasfemice - aflam - „nu s-au īncheiat aici, caci acelasi agresor a pus un hīrdau cu ma­terii fecale īn mjlocul camerei, l-a acoperit cu o patura si l-a obligat pe parintele K. ä ę sa faca īmpartasania cu «trupul si sīngele lui Hristos», īn timp ce agresori īi strigau īn batjocura: «Ia-o, parinte, pe glasul al patrulea sau al cincilea. Eu cīntam popeste, iar ceilalti torturati constituiau corul - corul blasfemiei - pe patru voci». Dupa slujba de sfintire a murdariei din hīrdau, i s-a dat o lingura cu care trebuia sa serveasca pe toata lumea, zicīnd «Se īmpartaseste robul lui Dumnezeu cu trupul si sīngele lui Hristos si se va curata». Mai mult decīt atīt, i s-a introdus o coada de matura īn rect pīna a īnceput sa sīngereze si a fost obligat sa-si batjocoreasca propria fiica, īn bataia de joc a agresorilor”.

Destinul parintelui Keropian impresioneaza prin demnitatea si verticalitatea īn suferinta. Avem īn persoana sa nu numai un martir al credintei ci si un erou autentic.

Constantin Bogos

Exista īnsa si o alta „fata” a raului, īn care omul - mai slab de īnger - a fost īngenuncheat de odiosul sistem represiv. 
Constantin Bogos a fost arestat pentru activitate īn ca­drul centrului legionar Iasi, unde era student īn anul II la Electromecanica. Va fi condamnat intial la 5 ani, condam­na­rea fiind redusa, īn urma recursului, la 4 ani temnita grea. Despre parcursul sau carceral sīnt consemnate urmatoarele: „A participat  la bataile din camera 4-spital, dar nu este foarte clar daca īn calitate de victima ori de agresor. Bogos a urmat scoala de cadre de la camera 4-spital īn lunile aprilie si mai si a fost transferat la Gherla īn iunie 1950. A luat parte la discutiile initiale pentru organizarea actiunii de la Gherla, īmpreuna cu Popa Tanu, Puscasu, Livinschi, Zbranca si Andronache. A fost īn conducerea mai multor camere de agresiune, printre care 104 si 106. Popa l-a repar­tizat, prin septembrie 1950, ca normator-sef al unitatii de productie din penitenciarul Gherla, un rol-cheie īn actiune, ceea ce īnseamna ca devenise un om de īncredere. Bogos a colaborat atīt prin participarea la agresiuni fizice īn camere, cīt si prin colectarea de informatii. Nu se stie daca a fost anchetat īn procesul detinutilor, dar s-a mentinut pe poziti de colaborare cu regimul si īn mai 1952, alaturi de Juberian“.

Constantin Juberian 

Un caz tragic, mult mai complicat, este acela al lui Con­stantin Juberian, fortat sa devina, pe rīnd, agresat si agresor, pentru a fi, īn cele din urma, executat. Traseul sau politico-existential este, nu mai putin, accidentat. Membru al PMR provenit din PSD, dupa ce īnainte-vreme fusese membru al Fratiilor de Cruce. Condamnat la 7 ani de īnchisoare corec­tionala īn 1949, a trecut prin mai multe puscarii comuniste (printre care cele din Gherla si Pitesti). Potrivit unui martor, Juberian ar fi fost judecat de catre fostul sau colaborator de la facultatea de Drept si Filozofie din Cluj, profesorul Vlasu, care i-a dat maximum de pedeapsa pentru nedenuntare. Torturat salbatic prin martie 1950, el va fi ulterior folosit de tortionarul Eugen Turcanu pentru „diferite īnsarcinari” (ex.: informator la cīteva camere de corectie, torturi asupra cītorva loturi venite de la Jilava, schingiuiri care - potrivit propriilor afirmatii - ar fi durat pīna prin august 1951, cīnd pleaca de la Gherla spre a fi scos „la ateliere“.  Potrivit autorului acestui studiu, „Anchetarea lui Juberian este una dintre cele mai tragice. La un moment dat, a afirmat ca Tur­canu a dat ordine unor acoliti de-ai sai (...) sa obtina infor­matii compromitatoare de la victime despre organele de partid si persoane din aparatul de stat, īnsa Juberian a dat acest raspuns la trei saptamīni distanta fata de momentul īn care i-a fost adresata īntrebarea de catre anchetator, moti­vīnd ca nu si-a amintit, ceea ce pare putin probabil. Īn schimb, a īncercat sa se sinucida pe 31 ianuarie 1954. Cu un cinism extrem, anchetatorul i-a reprosat ca nu a asteptat terminarea anchetei pentru a-si lua viata. (...) Juberian a fost, pīna la urma, implicat īn procesul īnscenat detinutilor si condamnat la moarte. A fost executat la Jilava pe 17 decembrie 1954”.

O carte cutremuratoare, o carte-reper, o carte pentru neuitarea noastra.

Pr. Papken Keropian 

Fiu al protoiereului Nerses Keropian, nascut īn Armenia bizantina si stabilit īn Romānia dupa Genocidul din 1915, preotul paroh Kerop/Papken Keropian s-a numarat si el printre condamnatii politic, „vinovat” pentru a fi īnlesnit fuga unui armean īn Turcia si pentru detinerea cītorva cocosei de aur... Parintele Keropian s-a numarat printre cei care nu s-au lasat reeducati si nu si-au schingiuit la rīndu-le colegii de īnchisoare. Iata ce sta scris despre stagiul sau la Gherla: „La īnceputul lui 1951 a fost batut īn ca­mera 104 din Gherla, iar Cornel Popovici enumera torturile la care l-a supus el: lovi­turi cu bīta la fund si la palma, lovituri cu palma peste fata si cu pumnul īn piept. L-a tinut nedormit trei-patru zile si apoi īn pozi­tie chinuitoare pe