Mihai Stepan Cazazian

Armeni în România. Poveștile oamenilor de lângă noi

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 Armeni_AT

http://armeniansinromania.com/

Proiectul

Am început să mă documentez despre comunitatea armenilor din România fiind impresionată de mărturiile citite despre Genocidul Armean. În România, se păstrează încă tăcerea asupra anumitor realități istorice și ca urmare sunt slab sau deloc prezentate în mediile educaționale. În manualele de istorie pe care le-am studiat în școală, nu există nici o referire la Genocidul Armean, iar în cele de astăzi, evenimentul are o prezentare scurtă.

Așadar, se poate spune că am fost inspirată în demersul meu jurnalistic de crimele de la începutul acestui secol, cunoscute sub denumirea de Genocidul Armenilor, din dorința de a le vorbi oamenilor despre lucrurile nevorbite, din dorința de a le spune poveștile oamenilor de lângă noi, cei pe care îi privim și pe lângă care trecem zilnic și din dorința de a ne cunoaște trecutul și istoria.

După o documentare de câteva luni, am înțeles că activitățile comunității armene din România sunt concentrate în jurul bisericii și astfel am decis să îi cunosc pe armeni în momentele lor de sărbătoare. Fiind o comunitate mică, cu puțini reprezentanți în multe orașe, manifestările religioase sunt pentru mulți armeni singura oportunitate de a trăi tradițiile. De aceea, multe dintre fotografiile prezente în această carte au tentă religioasă.

În călătoria mea în România am cunoscut armeni descendenți din vechile familii care au sosit în țara noastră în primele valuri de emigrare, armeni care nu mai cunosc limba sau tradițiile, care au fost obligați de regimul comunist să își ascundă identitatea, dar care sunt acum avizi să redescopere armenismul din ei. Am cunoscut armeni care au luptat să își păstreze identitatea și care au citit și scris în limba armeană zilnic, pentru a nu o uita. Am cunoscut armeni care au plecat din România într-un anumit moment al vieții lor și care se reîntorc în fiecare an la sărbătorile mari pentru a se reuni cu comunitatea din țara natală. Am cunoscut armeni care s-au mutat în România în ultimii ani și care sunt fericiți să trăiască aici și sunt recunoscători pentru ospitalitatea românească. Am cunoscut armeni care visează la România și români care visează la Armenia. M-am apropiat mult de comunitatea armeană, mi-am făcut prieteni apropiați și pot spune că armenii sunt parte din identitatea mea.

Cartea este un proiect documentar care acoperă o secțiune din istoria comunității armenilor din România. Pe armeni i-am surprins în momentele de trăire în cadrul comunității, dar și în sânul familiei și pentru asta am ales prezentarea unei familii de armeni din București, implicată în activitățile comunității. Cu profund regret vreau să menționez trecerea în eternitate a unor armeni prezentați în carte și care completează  ciclul viață – moarte, existent în orice poveste.

Pentru a realiza proiectul “Armeni în România” am călătorit în 16 orașe din România, Republica Moldova, Bulgaria și Armenia. Proiectul documentar a durat trei ani, între 2007 și 2010, timp în care am strâns documentația necesară, ce consistă în mii de fotografii și zeci de ore de interviuri.

Albumul foto Armeni în România. Poveștile oamenilor de lângă noi va avea aproximativ 400 de pagini, cu 561 fotografii și 148 pagini de text, în format 32 x 24 cm și cuprinde 70 de interviuri.

Vezi prezentarea pe http://armeniansinromania.com/

AUTHOR AND PHOTOGRAPHER: Andreea Tanase

FORMAT: Hardcover
PAGES: 400
ILLUSTRATIONS: 561 Color images

TEXT: 148 pages
EDITIONS: English, Romanian

DIMENTIONS: 32 x 24 cm, 12.59 x 9.44 in

ESTIMATED PUBLICATION DATE: Summer 2014
RETAIL PRICE:  €60 / $85  / 270 RON

  •  
  •