Arsen Arzumanyan

ARI TUN 2014 – UN VIS ÎMPLINIT AL TINERILOR ARMENI DIN ROMÂNIA

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

1

Din 2009 se organizează programul “Ari tun” de către ministerul Diasporei din Republica Armenia, iar pe parcursul acestor ani au participat mii de tineri armeni din diferite ţări ale lumii. Doar anul acesta au participat 1071 tineri. În ultima etapă au participat şi 10 tineri armeni din România care au fost trimişi de către Uniunea Armenilor din România: Corina Bar (15 ani, Bucureşti), Andreea Barbu (17 ani, Bucureşti), Patricia Stoica (18 ani, Piteşti), Tania Varduca (14 ani, Cluj-Napoca), Anamaria Riti (21 ani, Gherla), Iştvan Laszlo (14 ani, Gheorgheni), Anna-Erzsebet Kantor (18 ani, Târgu Mureş), Zsolt Kantor (18 ani, Târgu Mureş), Şerban Lazarovici (14 ani, Botoşani), Ovanez Balasanian (16 ani, Iaşi).

Fiecare dimineaţă toţi copiii aveau cursuri de limba armeană unde învăţau literele armeneşti, diferite cuvinte şi expresii în limba armeană. Apoi călătoreau spre diferite localităţi şi obiective turistice ale Armeniei, printre care Oşakan (biserica Sf. Mesrop Maştoţ), Sardarapat (unde poporul armean a oprit armata turcă în mai, 1918, şi n-a lăsat să se continue Genocidul şi în partea estică a Armeniei), Etchmiadzin (capitala spirituală a Armeniei), Matenadaran, Garni (templu din anul 77), Gheghard (mănăstire din secolul IV), Khor Virap (unde Grigore Luminătorul a petrecut 13 ani în închisoare, iar în secolul VII s-a construit o capelă şi apoi o biserică), Noravanq (mănăstire din secolul XIII), Tsitsernakaberd, Yerablur (unde sunt înmormântaţi 750 din 5.000 de soldaţi armeni care au căzut în timpul luptei pentru eliberarea regiunii Nagorno-Karabakh (Arţakh), o unitate militară (unde copiii au cunoscut viaţa soldaţilor armeni), lacul şi mănăstire din Sevan construită în anul 305 de către Grigore Luminătorul etc. Fiecare seară participanţii erau liberi şi vizitau diferite locaţii din Erevan, şi cum menţionau chiar ei, nu mai voiau să se întoarcă…

2 (1)Ultimele 4 zile au fost dedicate taberei din oraşul Tsaghkadzor, unde participanţii au învăţat câteva dansuri şi cântece armeneşti, au învăţat multe lucruri despre civilizaţia armeană care este una dintre cele mai vechi din lume. Copiii au fost mai ales atraşi de istoria glorioasă a Armeniei. S-au desfăşurat şi competiţii sportive între participanţi.

În etapa aceasta au participat aproximativ 60 de copii din Germania, Rusia, Siria, Belgia, Liban, Bulgaria etc. În onoarea participanţilor din România, trebuie să menţionez, că ei au reprezentat comunitatea armeană din România la nivel înalt. Mă bucura faptul, că zi de zi toţi copiii erau mai curioşi să înveţe mai multe lucruri legate de Armenia, şi le făceau cu multă ardoare: cuvinte şi expresii, cântece, dansuri, obiceiuri, prepararea mâncărurilor armeneşti etc. Trebuia doar să vedeţi feţele lor triste în aeroport la plecare…

Da, trebuie să mărturisim, că sângele cheamă, că rădăcinile trag înapoi, de unde la un moment dat au plecat forţat străbunicii multor armeni. Măcar în secolul acesta nu avem voie să nu-i legăm pe armenii din Diaspora cu Armenia şi cu chestiunile armeneşti. Eu cred, că viitorul va fi al nostru. Şi cum zicea comandantul armatei armene pentru eliberarea regiunii Nagorno-Karabakh, Vazgen Sargsyan, “secolul XXI, fără nici-o îndoială, va fi al nostru”.

Arsen Arzumanyan

 

 

 

 

3 (1)

Iată câteva impresii ale participanţilor noştri:

Andreea Barbu, 17 ani  

“Scriu aceste alineate cu stiloul cu care am învăţat literele alfabetului armean. Astfel el îmi aminteşte de tot ce s-a întâmplat şi de o experienţă care m-a schimbat.

Araratul …. o iluzie. Momentul în care am primit viza cu desenul muntelui Ararat am simtit că aud vocea mamei povestind despre străbunica, Nectar Margosian, care a supravieţuit Genocidului. Am plecat cu multe “credinţe”, cu multe întrebări, toate dizolvându–se când mi-am întălnit nouă familie. O familie mare cu patru fete şi un băieţel. Timp de două săptămâni mi-au arătat Erevanul (restaurantele, Piaţa Republicii cu fântâniile muzicale, şcolile lor şi multele statui ale artiştilor armeni).

Am făcut cunoştință cu adolescenţi din Liban, Rusia şi Siria care aveau şi ei o sclipire de bucurie pe feţe fiind prima generaţie care a reușit să ajungă în ţară din care sunt descendenţi. Noi, cei din România, eram ultimii la autocar deoarece “îmbuteliam” totul: priveliştea, aerul, oamenii şi apa de la pulpulak (ţâşnitoare), fiindcă ceva mai dulce şi mai semnificativ nu vom mai vedea prea curând. Cât despre Ararat, prima mea întalnire a fost neaşteptată: ieşisem cu familia din Erevan şi simţeam că e nevoie să fac o fotografie. Şi subtil, ca o iluzie, printr –o ceaţă deasă se văd doi munţi cu nea pe vârf . O fi Araratul? Atât de departe, dar cu faţa şi sufletul aici. Nu se poate descrie. Pentru fiecare e diferit: durere, nostalgie, speranţă, indiferenţă sau chiar străinătate. Eu l-am identificat cu Dumnezeu, pentru toţi, dar şi fiecare, e pentru nimeni, dar a devenit un ideal, o imagine a răzbunării  sau un simbol al ţării.

“Ari Tun” îşi propune să îi aducă pe toţi cei conduşi de războaie în afară ţării, acasă să vadă ce a fost şi ce este să vadă. De când am intrat în ţară şi am plecat, am devenit una dintre fiicele familiei, am văzut monumentele ca un turist, dar când ieşeam cu fetele şi când dansam cu străinii, cetăţenii Erevanului, “Qochari” la Cascade seara nu eram acelaşi copil preocupat de nota 10 la un liceu din Bucureşti. Am cunoscut un alt popor, care da, e diferit de cel cu care locuiesc de la transportul în comun la sufletele şi minţile fiecarei persoane din Armenia”.

4 (1)

Anamaria Riti, 21 ani

“Timp de două săptămâni am putut pătrunde şi cunoaşte viaţa prietenilor noştri armeni, am avut plăcerea de a ne petrece o mică vacanţă într-o adevărată atmosferă armenească. Călătoria noastră în Armenia a devenit deja pentru noi o amintire deosebită, cele văzute şi auzite vor fi păstrate mereu în inima noastră. Fiind tineri, mintea noastră nu poate concepe suferinţa poporului armean, dar cred că acea flacără eternă ce arde neîncetat în interiorul monumentului Tsitsernakaberd, arde şi în sufletul nostru. Pe lângă vizitarea diferitelor mănăstiri, biserici, muzee, am avut parte şi de o tabără organizată special pentru participanţii programului “Ari Tun”. În această tabără am reuşit să ne cunoaştem şi să ne împrietenim şi mai bine, iar constatarea a fost aceea că tinerii armeni indiferent din ce parte a lumii provin se simt bine şi se distrează împreună ca şi când s-ar cunoaste de o viaţă întreagă.

Mulţumim pentru această ocazie Uniunii Armenilor din România şi programului “Ari Tun”, şi sperăm ca în curând ni se va ivi încă un prilej de a revizita frumoasa noastră Armenia”.

5

Tania Varduca, 14 ani

“În primul rând, vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să ajung în Armenia şi să particip la programul “Ari Tun”, dar şi celor care mi-au facut şederea plăcută: în special familia gazdă, căreia îi voi fi mereu recunoscătoare, organizatorilor, colegilor de grup şi celor din alte ţări. În Armenia m-a impresionat cel mai mult căldura oamenilor, bunătatea şi generozitatea lor, locurile şi monumentele vizitate, dar şi relaţia cu ceilalţi copii armeni din Diaspora, dar şi de la noi din ţară.

Aş dori din tot sufletul să mai vizitez Armenia, deoarece m-am simţit ca acasă! Sper că şi anul viitor să am această ocazie speciala, care chiar nu trebuie rătată”.

6 (1)

Patricia Stoica, 18 ani

“După patru ani, datorită UAR şi programului “Ari Tun” am avut ocazia de a îmi revedea ţara din care au plecat străbunicii mei. Timp de două săptămâni am locuit la o familie de armeni din Erevan care m-au primit cu multă dragoste şi care m-au facut să mă simt ca acasă. În fiecare dimineaţă mergeam la școală să scriem şi să vorbim armeneşte, apoi vizitam obiective turistice superbe şi unice ale Armeniei, precum şi minunatele locuri din capitală, muzeul Matenadaran cu o imensă colecţie de manuscrise stravechi, la Cascade care îţi oferă una dintre cele mai frumoase panorame ale oraşului, Piaţa Operei, Piaţa Republicii unde se află renumita Fântână Cântătoare, Parcul Victoriei ce cuprinde statuia Mamei Armenia şi celebrul Parc al Îndrăgostiţilor. Am reuşit să mă plimb cu metroul şi să vizitez şi alte cartiere din Erevan, departe de centru. Trebuie să zic, că m-a uimit faptul că diferenţa între centrul oraşului şi alte cartiere nu este prea mare. Nu pot uita niciodată gustul apei armeneşti. Cât de mult vei auzi despre ea, oricum va trebui să guşti o dată, ca să simţi aroma gustului. Nu mai vorbesc despre mâncăruri, care puteau să fie un singur prilej pentru oricine de a rămâne acolo, iar căldura oamenilor m-au făcut să uit că sunt departe de familia şi prietenii mei. Da, mă simt cu totul armeancă, şi mă voi simţi aşa mereu”.

7 (1)

 

  • 92
  •