Redactor

Arborele minunat

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

A fost odată în frumoasa Armenie un arbore atât de frumos încât toţi oamenii se uitau la el şi se minunau de frumuseţea lui. De la o vreme acest arbore a început să fie numit Arborele minunat, deoarece se pare că avea puteri magice. Cei care stăteau la umbra lui parfumată deveneau mai buni, cei care se hrăneau cu roadele lui se însănătoşeau. Zilnic oamenii veneau ca într-un pelerinaj la acest arbore şi primeau energie pozitivă, deveneau pe zi ce trece mai iubitori, mai înţelepţi şi mai prosperi.

Această armonie din frumoasa Armenie nu a durat o veşnicie, vremea de pace şi de linişte a fost înlocuită de război şi nelinişte din cauza unui uriaş necruţător cu suflet rău. Acest uriaş şi-a pus în gând să distrugă Arborele minunat, să-i rupă crengile, să-i taie trunchiul şi dacă se poate să-l scoată din rădăcină să fie sigur că nu va mai răsări niciodată un asemenea arbore pe acest pământ al Armeniei.

În ciuda eforturilor uriaşului de a distruge arborele, acesta a rezistat la toate vicisitudinile şi a rămas pe loc. Este adevărat că atunci când era atacat de uriaş i se rupeau crengile îşi pierdea frunzele, dar fiind un copac cu puteri magice peste noapte se regenera aproape la loc. Este adevărat că multe din frunzele căzute la pământ au fost luate de vânt şi purtate în cele patru zări ale lumii. Frunzele odată ajunse în cele mai îndepărtate locuri au avut parte de o nouă minune, s-au prins în pământ şi din ele au crescut noi copaci care au dat roade dar şi alte frunze purtate de vânt.

Arborele minunat din frumoasa Armenie a rămas pe locul lui, cu toate că era trist a continuat să bucure prin binefacerile lui toţi locuitorii care credeau în puterile sale magice. Tristeţea şi jalea aveau să se întoarcă deoarece uriaşul necruţător a venit din nou să-l distrugă, dar de data acesta dorea să-l scoată din rădăcină. A început la fel prin a-i tăia crengile şi rupe frunzele, dar acum uriaşul le-a ars de teamă să nu le poarte vântul în alte zone ale pământului şi să crească şi să se înmulţească acolo.

După ce au fost arse crengile şi frunzele, uriaşul fără suflet a început să sape la rădăcina arborelui pentru a-l distruge definitiv. Această veste rea s-a auzit peste mări şi peste ţări până la zânele bune care protejau toţi arborii magici ai lumii. Când era pe punctul de a scoate şi ultimele rădăcini ale arborelui a sosit zâna cea bună şi a adunat frunzele în braţele sale protectoare, crengile rămase le-a lipit frumos pe copac şi a aşezat pe crengi puţinele frunze care rămăseseră.

În scurt timp Arborele minunat a început să se simtă mai bine şi să se revigoreze. În câţiva ani a devenit un arbore destul de puternic încât uriaşul cu inima de piatră nu a mai îndrăznit să se atingă de el. Deşi, astăzi este la fel de puternic se mai văd pe trunchiul său cicatrici şi semne ale tăieturilor pe care i le-a făcut uriaşul. La fel ca în trecut, oamenii din cele patru zări se întorc ca într-un pelerinaj la Arborele minunat pentru al cinsti şi a primi de la el puterea de a merge împreună mai departe.

Povestiri armenești culese de la Szabo Gézo.

  •  
  •