Mihai Stepan Cazazian

ARARAT ACUM 90 DE ANI – SEPTEMBRIE 1927

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

Sosise toamna și în comunitatea armeană din România și totul părea netulburat. Totuși, armenii din întreaga lume erau în doliu. Pagina patru a revistei noastre titrează: ”Moartea Generalului Andranic – din Boston se telegrafiază trista veste a încetării din viață a Generalului Andranic care după încheierea armistițiului se retrăsese în America. În istoria neamului armenesc din ultimile patru decenii care înregistrează pagini glorioase de luptă pentru libertate, Andranic se prezintă ca cel mai de seamă erou național… La Paris Președintele Republicei Franceze îi conferă Legiunea de Onoare în gradul de Comandor. Defunctul General mai era decorat cu numeroase ordine de bravura. Generalul Ludendorf în memoriile sale pomenește de voluntarii lui Andranic spunând că au contribuit și ei la înfrângerea germană întrucât ei sunt pricina că turcii n-au putut pătrunde la timp în Baku spre a folosi depositele de petrol. Întreg poporul armean varsă azi lacrimi pe mormântul acestui erou national slăvit în cântece ca acesta – Numele îți va rămâne pe veci, O, tu, Andranic, al Patriei apărător”.

La redacția revistei noastre soseau și ultimile știri din Armenia Sovietică, știri considerate de mare importanță: ”Erivan, capitala Republicei Armeniei este în plină propășire și ia, pe z ice trece, un aspect de oraș mare. Orașul este luminat peste tot cu electricitate. Teatrele, cinematografele, concertele sunt nelipsite. Se deschid din ce în ce mai multe oteluri modern, restaurante și berării. Este mult frecuentată grădina Petit Champs de pe strada Rupen, unde concertează o muzică de prim rang. O ploaie torențială a produs stricăciuni în regiunea Tiligean. Au fost numiți – dnii. Melic Hovsepian, Ministru de Interne și B.Dirarudian, Ministru al Muncii – avem și știri externe. Se anunță din New York că Sportsmenul Bedros Zarfgian de 50 de ani a plecat pe ziua de 4 iulie din zisul oraș pe jos spre California ajungând în două zile și jumătate la Filadelfia Zarfgian are un cărucior în care își tine salteaua, pătura, cafea, rachiu, o narghilea, etc. – Regele Danimarcii a conferit medalia de aur Pentru Merit dșoarei. Karen Eppe, comisara Societății Națiunilor la Alepa, care s-a consacrat la salvarea femeilor armene și copiilor din mâinile turcilor. Danimarca se distinge ca prima țară europeană care răsplătește o muncă depusă în direcția umanitară mai sus arătată. – Ohanes Khan Masehian a fost numit Ambasador al Persiei la Londra.”

Biserica armenească din Dumbrăveni se afla în 1927 într-o stare precară, ca și acum de altfel. Armenii din România strângeau bani pentru reconstrucție: “Am primit la redacție pentru restaurarea bisericii de la Elizabetopol năruită în urma groaznicei furtuni din iunie trecut, 200 lei de la d. și dna. Ștefan și Margareta Wartanian și 804 lei colectați în ziua de Sf. Maria de către dnii. A.Tomasian și Sinanian de la mai multe persoane. Cei cari doresc să ajute această operă pioasă sunt rugați să-și trimeată obolul pe adresa S.S. Alex. Ferentz, Parohul Bisericii Armene din Elizabetopol, jud.Târnava Mică.”

După cum lesne se poate observa, nu s-a schimbat nimic nici până astăzi în comunitatea armeană, iar turla bisericii din Dumbrăveni nu a fost repusă la locul ei nici după 91 de ani. Probabil că nici nu va fi vreodată.

Venise toamna în comunitatea armeană din România…

 

EDUARD ANTONIAN        

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *