Eduard Antonian

ARARAT – ACUM 85 DE ANI SEPTEMBRIE 1928

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 ararat

Încet, după ce toată “armenimea bună” a revenit după perioada de odihnă, se pare că viața comunității începuse să-și intre pe un făgaș normal în septembrie 1928. Cel puțin așa reiese din Ararat-ul vremii. Ca de obicei, primele pagini sunt dedicate unor articole de sinteză. O conferință a marelui Nicolae Iorga despre  “Vechea artă armeană” ocupa prima pagină, iar cea de a doua, Baronul Mestugean i-a rezervat-o lui Gr. Trancu-Iași, care publică una dintre interesantele și interminabilele conferințe ale domniei sale “Vederi economice și sociale în opera lui M. Eminescu”. Urmează în paginile următoare o nuvelă a lui A. Alharonian (sic!) intitulată “Prima enigmă a vieții”. Până aici nimic interesant pentru un profan. Mai departe însă o știre ne-a atras cu adevărat atenția. Putem deduce din cele câteva rânduri cum au fost văzuți armenii în perioada interbelică, în România. Este vorba despre o notă de la Ministerul de Externe al României din din 4 august 1928 (atenție mare, domnule Ministru Corlățean !):

“Domnule Președinte, referindu-mă la adresa Dumneavoastră nr. 182 din 20 mai 1920 am onoare a vă informa că Ministerul de Externe nu se opune la acordarea Certificatelor tip Nansen cu drept de reîntoarcere pentru refugiații armeni binecunoscuți, persoane de considerațiune, în afară de orice suspiciune și petru cazuri de interese grabnice vădite”. Dincolo de formalități, această notă a fost mană cerească pentru armenii din România, cu “dare de mână”. Interesant este pe ce criterii puteai fi recomandat de către comunitate ca o persoană “de considerațiune”? Invidii, calomnii erau multe atunci ca și astăzi în sânul Comunității Armene. În pagina următoare, “insensibil” la toate acestea, marele cărturar Siruni își vede de treaba sa predestinată și publică un articol “Din trecutul tiparului armean în România”. Se pare că, după Siruni, cf. Pr. Kaftanian, în 1649, a aparut în tipografia Mitropoliei din Suceava o Evanghelie în limba armeană. Pot fi doar speculații, dar la fel de incitant poate fi un un subiect serios de cercetat, un fir de urmat…

Între timp în Comunitate se făcea o colectă publică pentru strângerea de fonduri necesare restaurării Bisericii Armenești din Sulina. Poate cel mai interesant lucru tipărit în acest număr din Ararat este rezultatul unui recensământ Parohial ce cuprinde toate datele referitoare la Comunitatea Armeană din România. În 1928 existau 21 de biserici armenești (nu se specifică ritul), deservite de 22 de preoți armeni. “Numărul credincioșilor cultului armean din România este de 24.541 suflete. În București 11.800, Ploești 850, Giurgiu 200, Constanța 4100, Pitești 88, Craiova 150, Suceava 200, Chișinău 1000, Brăila 600, Bazargic 900, Botoșani 350, Cetatea Albă 440, Bacău 300, Ardeal 300.” Din lipsă de spațiu nu putem reda întreaga listă a recensământului. Doar ar trebui să menționăm că venitul anual al chiriilor individuale ale Parohiei București era de 705.500 lei. În 1929, un kg de aur avea valoarea de 111.112 lei la Banca Națională a României.

În final, în septembrie 1928 se anunțau vremuri noi la Uniunea Armenilor la București. După o viață întreagă dedicată cauzei armenilor, mai târziu a refugiaților din Genocid și a orfanilor, aflat la ananghie în acele vremuri, Marele Armenac Manissalian, Președintele Uniunii Armenilor din România, a fost “debarcat”, succesorul său fiind nu mai puțin celebrul D. Danielian.

Au rămas încă multe povești de spus despre trecutul comunității noastre…

 

EDUARD ANTONIAN

 

  •  
  •