Eduard Antonian

ARARAT – ACUM 85 DE ANI (martie 1928 )

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

În sânul comunității armene bunăstarea și pacea interioară a atât de mult idealizatei perioade interbelice sosea în tranșe. “Ararat”-ul ne dezvăluie o imagine a comunității exact așa cum a fost.

În prima pagină eruditul H. Dj. Siruni purcede la un inventar al manuscriselor armenești de la București. Concluzionează sec la final: “Biblioteca Centrală Armeană înființată pe la sfârșitul anului 1927 la București a putut să colecționeze vreo 30 de manuscripte. Deși aceste manuscripte nu prezintă o mare valoare din punctul de vedere al vechimei, totuși o privire asupra lor nu este lipsită de interes”. Cea mai tristă rubrică a revistei, ferparul din acest număr îi este dedicat Sublocotenentului Gabriel Pruncul din Focșani căzul la datorie pe front la Mărășești în 1917 la doar 21 de ani. Revenind la “chestiunile materiale” aflăm că, în sfârșit, procesul imobilului casei Ana Melic din București a fost câștigat de comunitatea armeană. A fost un proces răsunător la acea vreme cu tot felul de excrocherii și inginerii legale sau ilegale. Tot în această lună Uniunea Armenilor din România își convocase Comitetul Director și au dat spre publicare situația financiară. Uniunea deținea la acea vreme în cont suma de 68.357 lei făcând o mențiune specială că a împrumutat Comitetul Eparhial al Bisericii Armene cu suma de 224.386 lei (necesară pentru terminarea lucrărilor reședinței episcopale). De menționat (ca o comparație) că un abonament anual la Ararat costa 120 de lei. În pagina următoare într-o corespondență de la Paris (la câteva zile după funeraliile Generalului Andranic) un redactor al “Ararat” -ului se întreba retoric când vor veni timpuri “mai prielnice” pentru ca Generalul, rămășițele sale să se poată odihni în Armenia? Au trebuit să treacă aproape 100 de ani până când acest fapt a devenit realitate. Deja în martie 1928 la București se strânsese suma de 36070 lei pentru ridicarea unui bust al Generalului Andranic.

Cât despre viața internă și șicanele din comunitate, ele au fost prezente și atunci ca și acum (căci noi armenii suntem tradiționaliști). Aflăm cum că “Epitropia Bisericii Armene din București văzând că se face abuz de sala din curtea bisericii a întocmit un regulament pentru folosirea sălii care va fi acordată numai pentru adunările anuale ale societăților culturale. Reuniunile serale sunt cu totul interzise!” Nici sărbătoarea Vartananț nu s-a desfășurat fără discuții în contradictoriu cu ecouri în “Ararat” (unde altundeva)? “Ziua comemorării Vartanienilor are o latură religioasă foarte pronunțată, serbările școlare în onoarea eroului vin pe planul doi și se fac după slujba divină. Numai la noi în București s-a introdus inovația ca comemorarea să se facă la 9 dimineața numai printr-o serbare școlară sustrăgându-se cu modul acesta copiii și părinții de la slujba religioasă”. Și în final marea veste căreia “Ararat”-ul i-a acordat o importanță deosebită: “Tineretul armean din Gherla a înființat o sală de lectură dându-i numele de Daniel Varujan. Comitetul primește cărți și ziare pentru Gherla, Transilvania”. Avea umor Baronul Mestugean  (și nu involuntar).

EDUARD ANTONIAN

  •  
  •