Eduard Antonian

ARARAT ACUM 85 DE ANI (IULIE 1928)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


      În lunga vară fierbinte a comunității noastre din anul de grație 1928 situația nu era tocmai liniștită. În revistă pe lângă mai multe articole de sinteză, două evenimente ne-au atras cu adevărat atenția. Revista Ararat intrase în anul V al existenței sale și cu această ocazie directorul și redactorul-șef Vartan Mestugean a publicat un editorial (perfect de actualitate și astăzi) în care spune esențialul a ceea ce a fost și ieri, poate valabil și astăzi: “În acest interval de timp, prin voință și perseverență și însuflețiți de credința că facem o operă culturală de mare folos am apărut fără cea mai mică întrerupere, învingând dificulățile ce ne eșeau în cale… De pe pragul noului an de apariție pășim înainte plini de voieșie și cu credință că ni se va oferi și în viitor un sprijin și mai mare pentru ca și noi să fim în măsură de a da revistei noastre desvoltarea pe care o doresc toți iubitorii de progres și cultură.” La finalul editorialului, probabil mâhnit de dificultățile prin care trecea, dar și de mentalul colectiv al unor conaționali de ai săi, Mestugean nu se sfiește să-i critice: “Ba mai  sunt și unii cari deși negustori pe piață nu-și plătesc abonamentele. Noi nădăjduim că toți aceștia vor reveni la sentimente mai bune după cum le dictează omenia și onoarea.” Erau alte vremuri și în ciuda situației economice a mult lăudatei Românii interbelice, se pare că în comunitate banii nu veneau așa ușor pe cât ne place să ne imaginăm vizavi de armenii din acele timpuri.

            Cel de al doilea eveniment (halucinant ca rezultat, după părerea noastră) se referă la sosirea în capitală a Corului de la Gherla condus de Dr. Pr. Papp Gustav, care efectua un turneu cu strângere de fonduri pentru restaurarea Catedralei din Gherla. La București au fost primiți cu un entuziasm ce ne depășește imaginația. La Gara de Nord i-a așteptat Fanfara Societății Erivan ce i-a însoțit până în curtea bisericii cântând. Apoi au susținut în dimineața celei de a doua zi un concert în Catedrala Armeană. A urmat seara un alt concert: “Majestuos, la Ateneul Român unde corul a repurtat un succes moral strălucitor.” Fostul ministru Gr. Trancu-Iași  a oferit o recepție la reședința sa. Ziua următoare s-a organizat pe terenul sportiv “Homenatmen” un meci de fotbal. În ultima zi comunitatea armeană din București a oferit un banchet în “splendida sală Elizeu” prezidat de către Gr. Trancu-Iași și V. Mestugean. Urmează concluzia din Ararat: “Banchetul s-a terminat pe la 3 noaptea în mijlocul celei mai mari cordialități. Și la sfârșit un gust amar. Păcat! Partea materială n-a corespuns succesului moral. Pe de o parte, cheltuielile prea mari, iar pe de alta, încasările anemice efectuate ce au produs un deficit de 150 mii lei. Astfel încât entuziastul Dr. Papp, care pornise la drum cu cântăreții săi ca să ajute la restaurarea bisericii orașului său natal Gherla, s-a ales cu o dureroasă decepție grație indeferentizmului a celora care nu caută decât să se înavuțească și să se îndoape, rămânând nepăsători față de orice pornire înălțătoare!”

            Ne este greu să ne dăm seama cine și de ce a tras foloasele și ponoasele din această întâmplare cu tâlc, nu-i așa?… Vara în 1928 în comunitatea armeană…

           

EDUARD ANTONIAN

  •  
  •