Eduard Antonian

ARARAT ACUM 75 DE ANI – OCTOMBRIE 1939

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

ararat

Toamna sosise mult prea devreme şi nu adusese nici pe departe belşugul promis. Venise cu ploi şi cu o stare de fapt care urma să se constituie în cea mai mare tragedie a sec. XX. Cu cel de-al doilea Război Mondial. Toată lumea era îngrijorată iar panica începea să pună stăpânire. Chiar şi în sânul comunităţii armene. Ararat-ul ne povesteşte. Fusese asasinat primul ministru al României, Armand Călinescu. Legionarii, cu o execuţie mişelească au pus capăt carierei unui om politic strălucitor prin viziunile şi deciziile sale. Arhiepiscopul Husik Zohrabian a trimis de urgenţă o telegramă noului prim ministru al României, Generalului Argeşanu:”În numele meu şi al întregii eparhii armene din România prezint cele mai vii condoleanţe pentru dispariţia tragică a fostului prim ministru Armand Călinescu victim celui mai mârşav atentat.Urez ca bunul Dumnezeu să dăruiască ţării fii tot atât de devotaţi ca defunctul mare demnitar, iar Excelenţei voastre vă urez izbândă în conducerea destinelor ţării.“ Nici nu bănuiau atunci armenii că marele lor protector, ilustrul professor Nicolae Iorga va avea curând aceaşi tragică soartă.

armand   Poate şi ca îndemn mobilizator pentru ceea ce urma să vină, Ararat publică o ştire externă:”Presa armeană din Paris, faţă de isbucnirea războiului dă un apel către armenii din Franţa în care arată că destinul lor este legat de al ţării ospitaliere.După ce constată că tineretul armean a fost cel dintâi care a alergat la cazărmi, apelul îndeamnă pe toţi armenii să-şi facă pe deplin datoria ca cetăţeni sau refugiaţi. În apel se mai declară că s-a pus capăt tuturor disensiunilor interne de partid şi că Armenii din Franţa formează acum un singur front.“ Foarte interesant, nicicând in istoria lor, partidele armeneşti nu căzuseră la vreun consens.

Între timp, la Bucureşti, minţile luminate ale comunităţii armene au considerat că este necesară încă o comisie “tipic armenească”.Deci:”Se proectează înfiinţarea în Capitală a unui organ de conducere pentru armenii aflători în ţară în grelele împrejurări prin care trecem şi pentru cazul unui eventual război, compus din delegaţii epitropiei,cons. Eparhial ai Uniunei Armenilor din România etc. În prima şedinţă ţinută s-a contestat de către un domn epitrop oportunitatea unui astfel de organ întrucât armenii nu formează în România o minoritate ci fac parte din marea familie românească. Ei sunt însufleţiţi de sentimente româneşti şi niciunul dintre ei nu va şovăi la nevoie să-şi facă datoria ca orice roman adevărat. Un domn avocat a obiectat că proectul pus în discuţie ar fi prematur. A fost desemnat şi un Comitet. Proectul însă rămâne să mai fie studiat şi limpezit ca să nu rămâie baltă.”  Nici nu bănuiau atunci distinşii domni că acestă comisie şi acest proiect vor fi utile şi necesare atât de curând.

În final, Vartan Mestugean publică în Ararat un fel de comentariu politic pe alocuri înduioşător prin naivitate:” Războiul care, la apariţia penultimului nostru număr nu se prezenta decât ca un spectru îndepărtat, a isbucnit. Şi acum sângele curge şiroaie şi războiul îşi urmează ravagiile pe câmpiile de bătălie. Până acum războiul din fericire nu s-a generalizat. Dar ce va aduce ziua de mâine nimeni nu poate să o spună.E adevărat că Germania, odată Polonia cucerită, doreşte pacea. E greu însă ca ea să o obţină căci Anglia şi Franţa nu pot abandona pe poloni care au intrat în luptă inegală bizuindu-se numai pe ajutorul lor şi acum s-au transformat într-un popor de pribegi. Am dori ca de aci într-o lună să putem vesti cititorilor noştri Pacea dorită de toată lumea.“

Nori negri se aşterneau deasupra Europei târând în tăvălugul lor şi pe armenii de peste tot.

EDUARD ANTONIAN            

  •  
  •