Eduard Antonian

ARARAT ACUM 75 DE ANI – IANUARIE 1940

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

ararat poza

Anul nou a devenit pentru cei mai mulţi dintre noi un prilej de îngrijorare dar şi de speranţă. Exact aşa se întampla şi în Ianuarie 1940 în comunitatea armeană. Deseori istoria se repetă dar se pare că niciodată nu învaţăm nimic din trecut, mai mult, părem ca îl ignorăm şi deseori îl uităm. Iată câteva motive în plus pentru a continua serialul nostru. O cronică vie a comunităţii armene aşa cum era reflectată real în paginile Revistei Ararat condusă de neobositul şi talentatul gazetar Vartan Mestugean cel a cărui muncă ne place să credem că noi astăzi o ducem mai departe cu acelaşi entuziasm şi onoare. Cu bune şi cu rele…

Nimic bun nu părea să aducă noul an 1940 în comunitatea armeană din România. Razboiul se dezlănţuise cu întregul său cortegiu de nenorociri însa parcă lumea, oamenii, refuzau să creadă să vadă dimensiunea tragediei. În Ararat-ul din Ianuarie Vartan Mestugean începe pe un ton optimist semnând un editorial despre Craciunul armenesc intitulat “Naşterea lui Isus Hristos”. Încheie plin de speranţă cu un apel adresat clar somităţilor vremii din comunitate: “Crăciunul este ziua bucuriei copiilor şi a celor nevoiaşi. E ziua când se trezeşte în inimile celor avuţi frumoasele precepte ale lui Hristos…Cine miluieşte pe săraci, împrumută pe Dzeu. Nu strânge comori pe pământ unde le mănânca moliile şi le fură hoţii ci în ceruri. Vai care sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai care râdeţi acum, că veţi plânge…”

În paralel, România se pregatea serios de război. Se constituise peste tot în ţară Fondul pentru Înzestrarea Armatei. Era nevoie de bani mulţi iar armata română atunci era slab pregatită şi echipată. Armenii nu au pregetat să contribuie la acest fond iar Revista Ararat face o campanie vehementă în acest sens : “Armenii din ţară, legaţi definitiv de România devenită adevarata lor Patrie vor folosi acest prilej spre a-şi arăta cu fapta dragostea lor de ţară. S-a şi format în capitală un comitet sub preşedenţia dlui. A.Kasargian pentru înboldirea subscrierilor. Înainte, deci, fără şovăire la biurourile de înscriere la acest împrumut patriotic pentru asigurarea intereselor  celor mai vitale ale ţării şi Gloria nepieritoare a României eterne !”

Artistul Ruben Kemancistul a fost o figură inedită în comunitatea armeană interbelică din România. Am auzit chiar şi eu poveşti despre uimitorul său talent şi despre ciudatul său destin de la bătrânii comunităţii noastre. Născut nu se ştie, undeva în Imperiul Otoman s-a refugiat în România după un periplu pe trei continente. Într-o fatidică zi şi-a luat instrumentul, faimoasa sa kemancea şi a plecat. A dispărut pur şi simplu. Au mai rămas azi în urma sa doar câteva înregistrări pe placi de ebonită uitate prin cine ştie ce arhive sau colecţii. Mestugean a realizat un interviu cu artistul în acest numar din ’40. Intitulat ”De vorbă cu Kemancistul Ruben” nu este un dialog ci mai mult o relatare despre viaţa sa de până atunci. Iată un fragment relevant şi insolit: “Într-o noapte, călătorind cu trăsura spre un orăşel unde era invitat să cânte a fost atacat şi făcut prizonier de o bandă de briganzi circazieni. El a îmblânzit însă pe fiorosul şef al bandei cântandu-i câteva arii de inimă albastră. Şeful nu numai că nu i-a făcut nici un neajuns dar l-a încarcat cu daruri dându-i şi o escortă pentru restul călătoriei !” Interesant că în tot acest “interviu” nici măcar nu se pomeneşte unde s-a născut Ruben sau cum a reuşit să scape din genocid. Doar despre activitatea sa prodigioasă se vehiculează pe larg. Se impune o concluzie ce o ştim cu toţi. Bătrânii noştri, armenii acelor vremuri doreau să uite, să nu mai vorbească despre acea perioadă de coşmar din vieţile lor. Sau chiar nu mai puteau să vorbească despre acele atrocităţi…Aşa se explică de ce noi, urmaşii lor, nu am ştiut până în adolescenţă prin ce au trecut părinţii şi bunicii noştri.Urmau însă vremuri şi mai grele în comunitatea armeană din 1940. Şi a fost o iarnă grea…

EDUARD ANTONIAN

  •  
  •