Vartan Martaian

Ara Papian: „Prin arbitrajul presedintelui Statelor Unite, Woodrow Wilson, frontiera dintre Armenia si Turcia a fost decisa pe vecie, este in vigoare si astazi si nu este susceptibila de apel“

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

SEVRESOdata cu inca embrionara “normalizare” diplomatica dintre Erevan si Ankara si elaborarea celor doua protocoale semnate pe 10 octombrie la Zürich, dezbaterea din societatea armenesca cu privire la relatiile cu Turcia abordeaza chestiuni concrete, ce trec dincolo simpla reparatie morala prin recunoasterea genocidului. Una din cele mai concrete chestiuni si, cu siguranta, cea cu greutatea cea mai mare pentru viitorul Armeniei este cea a frontierei armeano-turce. Turcia a ocupat nu numai teritoriile atribuite Armeniei de arbitrajul presedintelui Woodrow Wilson, dar si o parte a teritoriilor armenesti apartinind Imperiului Rus la inceputul primului razboi mondial. }n loc sa-si recupereze teritoriile de drept, Karinul, Vanul sau Trabizonul, Armenia a fost nevoita sa-i cedeze Turciei Ardahanul, Karsul, Igdirul. Astfel, armenii au fost singurii care, in ciuda faptului ca s-au aflat in tabara “invingatorilor”, au pierdut teritorii in fata “invinsilor”. Dar memoria si legitimitatea ramin, iar dreptul la dezbatere si la afirmarea adevarului nu poate fi retras de nici un calcul sau zimbet diplomatic.

Poate cel mai argumentat si riguros analist al circumstantelor istorico-juridice ce au dus la actualul traseu al granitei armeano-turce este in acest moment Ara Papian. Istoric si diplomat cu experienta (binecunoscut si de comunitatea armeana din Rom`nia, gratie anilor petrecuti in slujba ambasadei Armeniei la Bucuresti), Ara Papian urmareste indeaproape evolutiile politice generate de “apropierea” armeano-turca. Atent analist si teoretician, Papian incearca sa-i “traga de mineca” atit pe diplomatii armeni, cit si pe cei turci in legatura cu fundamentele juridice pe care ar trebui sa se cladeasca, de acum inainte, relatiile dintre Armenia si Turcia. Astfel, dupa anuntarea celor doua protocoale armeano-turce, Ara Papian incearca sa pregateasca terenul pentru o interpretare corecta a acestor documente prin combaterea inexactitatilor istorico-diplomatice pronuntate de diplomatii celor doua parti. Pe 2 octombrie Papian ii adreseaza o scrisoare deschisa ministrului de externe armean, Eduard Nalbandian (dupa o sesiune de interpelari pe tema protocoalelor), iar pe 23 octombrie ministrului turc de externe, Ahmet Davutoglu (dupa discursul acestuia de prezentare a protocoalelor in parlamentul de la Ankara). }n acestea, Papian expune si dezvolta in special tema frontierei dintre Armenia si Turcia din perspectiva dreptului international. Expunerile sale, fara fisura din punct de vedere teoretic, sint, din pacate, aproape cu totul ignorate de cei implicati in “politica reala”, in care nimeni, nici in Europa si nici in America, nu se mai gindeste la repunerea pe tapet a unor angajamente internationale fata de Armenia ce sint ignorate de aproape noua decenii.

Chiar daca nu vor aduce nici o urmare concreta, este bine ca rationamentele juridico-diplomatice ale lui Ara Papian sa fie cit mai cunoscute atit de publicul larg, cit mai ales de diplomati, de oriunde ar fi ei. Nu numai la Erevan, dar si la Washington, Moscova, Bruxelles, Paris si, mai ales, Ankara e bine sa se stie ca orice “compromis” armeano-turc nu poate fi altceva decit o concesie armeneasca, intrucit drepturile armenilor au fost oricum incalcate de decenii (sa nu spunem secole), iar Armenia nu mai are ce renuntare sa-si asume ca parte a unui compromis. Armenia si armenii merita compensatii pentru uriasele pierderi umane si teritoriale, iar daca Erevanul face pasul astazi spre un asa numit compromis, o face nu din convingere. Asa cum arata Ara Papian, chiar si numai prin prisma dreptului international (ca sa nu mai amintim de bunul simt elementar) aplicabil doar Republicii Armenia, aceasta nu are nimic de cedat in fata Turciei, tara ce ocupa in mod ilegal cea mai mare parte a teritoriului sau legal recunoscut. Dar cind vor respecta, in litera si spiritul dreptului international, statele puternice drepturile celor mai slabi? Turcia a avut forta care i-a permis, in ochii lumii vestice, sa incalce dreptul international nu numai in cazul Armeniei acum aproape o suta de ani, dar si in cel al Ciprului cu numai patru decenii in urma. Totusi, e bine ca toata lumea, turci si occidentali, negociatori si oameni de rind deopotriva, sa stie ca ocuparea Armeniei este vie in memoria si constiinta armenilor si ca orice „compromis“ armeano-turc va fi unul inegal, dezechilibrat.

Fara sa ne asteptam la vreo urmare concreta in arena marii politici a expunerilor lui Ara Papian, aceastea atrag insa atentia prin soliditatea argumentelor si ar putea constitui baza unei eventuale pledoarii armenesti la Tribunalul International de la Haga. Rom`nia s-a adresat instantei de la Haga in disputa cu Ucraina privind Insula +erpilor. Este adevarat ca miza a fost mica. Dar si Serbia, in ciuda parcursului cvasi-ireversibil al provinciei Kosovo spre o independenta totala sustinuta de Occident, s-a adresat Tribunalului International de la Haga pentru a combate legalitatea independentei kosovare. Atunci de ce nu ar apela si Armenia la dreptatea impartita de judecatorii de la Haga? Ara Papian ne arata ca Erevanul poate sustine la Haga dosarul frontierei armeano-turce cu o argumentatie cvasi-inatacabila. Iar protocoalele armeano-turce, daca vor fi, in cele din urma, ratificate, nu ridica nici o piedica in calea unei asemenea actiuni din partea Armeniei. De ce nu ar recurge Erevanul la o asemenea actiune? Poate ca ratiuni si interese pragmatice opresc in acest moment Armenia sa escaladeze disputa cu Turcia. Dar o eventuala relaxare a situatie regionale, mai ales o eventuala incetare a starii de razboi cu Azerbaidjanul, ar deschide, cu siguranta, calea catre un astfel de demers. Fara sperante la reparatii directe, actionarea Turciei in instanta la Haga ar arata lumii cine si-a incalcat angajamentele internationale si cui i-a ramas Vestul obligat, fapt ce i-ar da un atu moral diplomatiei armenesti in relatia sa cu Ankara. Nici Ara Papian nu se asteapta la aplicarea stricta a Tratatului de la Sèvres, prin abandonarea caruia – de catre puterile occidentale – nu numai Armenia, dar si Grecia a avut de pierdut. Papian spunea intr-un interviu ca readucerea in atentia lumii a Tratatului de la Sèvres va putea constitui in viitor un mijloc de presiune asupra Turciei.

  •  
  •