Bedros Horasangian

Ara Malikian la Bucureşti

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Nu ştim cît de amatori de flamenco sunt armenii. Din România, Armenia sau de pretutindeni, pe unde au fost ei aruncaţi de vînturile-valurile vieţii. Pentru copiii armeni crescuţi – poate doar cîndva, acum să fie altfel… – sub semnul lui “Aman Aman, pam’mă ci badai ….! ( Auleu, să nu se întîmple ceva!)” dansul ar fi părut un fel de sport extrem. De aceea am receptat sub semnul surprizei asocierea unui nume armenesc cu faimosul dans spaniol. Care presupune multă agilitate, flexibilitate, consum mare de energie şi multă sensibilitate, la urma urmelor. Ceea ce ar contrazice apetenţa armenecă pentru dolmale, musaca şi baclava, taifas cu hahve şi alte voluptăţI mult mai statice. Dar dincolo de aceste constatări banale, printre protagoniştii Festivalului de Flamenco clasic ce s-a desfăşurat la Bucureşti preţ de o lună, l-am descoperit şi pe Ara Malikian. Numele lui nu ne spunea nimic. Un nume armenesc şi atit Dar am fost la un spectacol-concert, într-o zi cu zăpadă şi viscol, departe de atmosfera însorită a Andaluziei unde s-au născut aceste faimoase forme artistic cunoscute în toată lumea. Forme dansante şi muzicale. De data asta am avut parte doar de muzică, un recital fără dans. Ara Malikian este violonist. Înalt, subţire, cu părul lung precum cei care se înghesuiau cu decenii în urmă la Woodstock, agil, neliniştit, extrem de muzical,un violonist de mare clasă am putea spune la iuţeală. Născut la Beirut ( în 1968, dar nu pare deloc să aibă anii ăştia) ajuns prin Germania şi Anglia, unde face studii de muzică clasică cu nume dintre cele mai prestigioase. La instituţii muzicale de acelaşi mare renume, se pot găsi aceste detalii biografice pe internet foarte uşor. Interpretează de toate, de la Paganini la Bach, de la Ravel la Haciaturian şi Astor Piazzola. Concerte, turnee, premii. Se stabileşte în Spania – acum 15 ani – învaţă şi limba spaniolă şi se îndrăgosteşte, pasionat am zice, de flamenco. Aşa se redescoperă pe sine, interpretind foarte personal orice fel de partitură genul fusion i se potriveşte foarte bine şi acoperă probabil anume nevoie a lui de a experimenta. La Bucureşti, la invitaţia Insitutului Cervantes, a cîntat alături de chitaristul Jose Luis Monton piese flamenco, cu inflexiuni orientale, dar şi improvizaţii pe teme clasice. Un gen care place foarte mult astăzi, faimos fiind foarte cunoscutul Nigel Kennedy, pe care spectatorii românii l-au descoperit la ultimul Festival George Enescu. ”Noi nu desfacem în bucăţi decît pe marii compozitori pe care-i iubim…”, mărturisea rîzînd, violonistul pe scena Sălii Radio, unde tot comenta în spaniolă o muzică ce nu avea nevoie de prea multe comentarii. Am schimbat cîteva cuvinte cu artistul şi după concert, extrem de zîmbăreţ şi volubil. Şi foarte proaspăt, în felul lui. Să i se tragă de la Burdj Hammoud-ul lui din Beirut, să se fii imprimat după lunga şedere în Spania, nu prea contează. O prezenţă tonică şi extrem de muzicală, am putea spune, în vremuri nu foarte muzicale. Realmente o mică/mare bucurie acest regal muzical oferit de doi muzicieni de clasă, care ne-au dovedit,  a multa oară, că marea artă nu are frontiere. Şi nici barierele lingvistice nu ar fi o problemă. În finalul concertului Ara Malikian şi Jose Luis Monton au improvizat pe o temă din concertul pentru vioară al lui Aram Haciaturian. Spre entuziasmul publicului, care a apreciat marea clasă a celor doi muzicieni. Pentru amatorii de jazz, să amintim că anul acesta la festivalul de jazz de la Gărîna o să vină şi violonistul Jean Luc Ponty. Nici Chick Coreea nu este armean, dar merită să fie ascultaţi şi de armeni. Sub îndemnul, “Melomani din toate ţările, uniţi-vă!”

Bedros Horasangian

vezi si interviul cu Ara Malikian

  •  
  •