Redactor

ANUL OMAGIAL CONSTANTIN BRÎNCOVEANU / UN MARE CĂRTURAR AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

SfAntim2008-2

Anul 2014, dedicat omagierii lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) aduce în atenția lumii valorile civilizației românești din perioada domniei acestui remarcabil principe iluminist, când Țara Românească a cunoscut o spectaculoasă înflorire a artelor și arhitecturii care a generat apariția stilului brâncovenesc, fenomen artistic inovator și complex. Personalitatea lui Brâncoveanu, ultimul dintre marii ctitori ai Țării Românești, și-a pus pecetea și asupra dezvoltării literaturii române. Cu sprijinul său material s-au înființat tipografii, s-au editat cărți de mare valoare artistică, traduceri și lucrări originale în limba română.
Cel care a dus la îndeplinire și a dezvoltat acest valoros program cultural a fost Antim Ivireanul (1660-1717), strălucită personalitate culturală a evului mediu românesc de la sfîrșitul secolului XVII și începutul secolului XVIII. A primit numele ,,Ivireanul,, după locul nașterii sale, Iviria (Gruzia). Gruparea de meditație transcedentală de la Mănăstirea Antim îl consideră armean de origine. Chiar dacă discutabilă, originea armeană a lui Antim Ivireanul are o mare probabilitate și rămîne o ipoteză ce nu poate fi exclusă. Provenind din spațiul civilizațiilor transcaucaziene unde Armenia deținea un loc de primă importanță în ceea ce privește dezvoltarea și influența culturală în domeniul literaturii, artei, miniaturii, învățămîntului și arhitecturii, Antim Ivireanul – armean sau gruzin – este un exponent remarcabil al acestor civilizații.
În Gruzia exista încă din secolul XIII, după prăbușirea Regatului Armean de la Ani, o numeroasă populație de emigranți armeni. Dinastia bagratidă a Gruziei era o ramură a suveranilor bagratizi din Regatul Ani. La începutul secolului IV creștinismul a fost răspîndit în Gruzia de către misionari armeni. Până în 1811, cînd este inclusă în Biserica pravoslavnică rusă, Biserica gruzină era sub protecția Catolicosatului de la Ecimiadzin. În 1510, invadarea Armeniei și a Gruziei de către turci declanșează războaiele turco-persane. Invaziile străine, împărțirea teritorială a Armeniei între Imperiul otoman – care ia partea de vest – și Persia – care intră în stăpânirea teritoriului de răsărit –, prigoanele și oprimările declanșate de invadatori provoacă un nou val de emigrație armeană în Gruzia creștină care, la rîndul ei, era fărîmițată în state vasale Imperiului otoman.
Istoricul și călătorul francez Jean Chardin semnalează la Tiflis în 1671, la 10 ani după nașterea lui Antim Ivireanul, 31 de edificii religioase, dintre care 20 de biserici armenești, 9 gruzine și 2 moschei, ceea ce confirmă faptul că în secolul XVII în Gruzia era o numeroasă populație armeană, urmașă a emigranților din perioada războaielor turco-persane. El însuși urmaș probabil al acestor emigranți, Antim Ivireanul a fost o victimă a dramaticului context istoric. A avut o tinerețe zbuciumată. În urma unor incursiuni de pradă întreprinse de turci în principatele dezbinate ale Gruziei, este luat în robie și dus la Constantinopol. Aici învață turcește, arăbește, greaca veche și modernă și devine cunoscut pentru talentul său în pictură, broderie și arta xilogravurii. Renumele său atrage atenția lui Constantin Brâncoveanu care, în 1688, îl aduce în țară pe acest tînăr cărturar, cu o multilaterală înzestrare artistică, și îi încredințează tipografia domnească de la București. Aici se călugărește și adoptă în locul numelui de botez, Andreas, numele de mirean Antim.

tiparituri-antim-ivireanul
Fire energică și hotărîtă, Antim Ivireanul începe să desfășoare în Țara Românească o bogată și intensă activitate ca tipograf, autor de lucrări originale, traducător și ilustrator de cărți, contribuind astfel la ridicarea culturii Țării Românești la un înalt nivel de înflorire. În 1601 apare prima sa tipăritură cu subiect moralizator, Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon. Urmează alte realizări tipografice și editoriale, printre care un Liturghier greco-român (1693), cu numeroase gravuri executate de el însuși, și Psaltirea din 1694, prima carte tipărită de Antim în limba română.
În calitate de egumen al Mănăstirii Snagov, înființează aici o tipografie și o adevărată școală tipografică pentru discipolii săi. Sunt editate cărți în slavonă, greacă, turcă și română, acestea din urmă traduse chiar de Ivireanul. Liturghier-ul greco-arab, cu litere arabe lucrate de el însuși, e tipărit pentru creștinii din dioceza Antiohiei. Tot el va lucra literele în alfabetul gruzin pentru utilajul tipografic pe care îl trimite în Gruzia, la cererea regelui Vahtang al VI-lea. Armenii editau cărți în limba armeană încă din secolul XV, cînd creatorul tiparului armean, Hagop Meghapart, tipărește la Veneția prima carte în limba armeană, iar la Academia Congregației măhitariste de la San Lazzaro se desfășoară o intensă activitate tipografică de răspîndire a literaturii și culturii armene.
În 1705, ca recunoaștere a meritelor sale, Brîncoveanu intervine pe lângă arhiereii sinodului ca Antim Ivireanul să fie numit episcop de Rîmnic. El va transfera la reședința sa episcopală tiparnița de la Snagov, punînd astfel bazele unui nou centru tipografic unde, în doar trei ani, se vor tipări zece cărți în slavonă și română. Activitatea desfășurată de Antim Ivireanul ca episcop al Rîmnicului a avut urmări remarcabile pentru cultura românească și pentru generalizarea folosirii limbii române în biserică, unde pînă la sfîrșitul secolului XVII slujbele se desfășurau în limba slavonă.
În timpul domniei lui Șerban Cantacuzino și în vremea lui Brîncoveanu, datorită influenței preponderente a clerului grec în principat, limba folosită la oficierea acestor slujbe era cea greacă. Contracarînd presiunile exercitate de Patriarhia ortodoxă greacă de la Constantinopol, dar și ca ripostă la tendințele de prozelitism ale catolicismului și calvinismului în Țările Române, Antim Ivireanul intensifică activitatea de traducere și tipărire în limba română a cărților liturgice pentru a pune la îndemîna clericilor material religios în limba vorbită și înțeleasă de popor.
În tipografiile de la Rîmnic, București și Tîrgoviște – pe care Ivireanul le conduce ca episcop și mai tîrziu ca mitropolit al Țării Românești – se tipăresc numeroase liturghiere, ceasloave, catavisiere, didahii, octoihuri, molitvelnice, cărți cu conținut teologic și texte moralizatoare.
În 1708, ca o încununare a prestigiului său, Antim Ivireanul este înălțat la suprema demnitate ecleziastică de mitropolit al Țării Românești, după decesul mitropolitului Teodosie, care își exprimase prin testament dorința ca în locul său să fie numit episcopul de Rîmnic. Cu prilejul înscăunării sale, la biserica mitropolitană din București, în fața unei numeroase asistențe alcătuite din domn, episcopi, boieri și preoți, noul mitropolit al Țării Românești a ținut în limba română o cuvîntare impresionantă prin care a demonstrat virtuțile sale remarcabile de orator.
5110000007_01Editor, tipograf, desenator și caligraf iscusit, excelent xilogravor, Antim Ivireanul a fost un strălucit artist al cuvîntului și cel mai mare orator ecleziast al literaturii române. A scris cărți de fină exegeză teologică, a ilustrat fastuos prelucrări ale Bibliei, a compus predici dramatice, dominate de o imaginație spectaculoasă, structuri oratorice pline de sensuri moralizatoare și de o nesecată și valoroasă informație privind realitatea social-politică a Țării Românești în primele decenii ale veacului XVIII. Și-a demonstrat cultura laică elaborînd Chipurile Vechiului și Noului Testament structurat după un plan riguros, cu referiri la filosofii și poeții antici. O lucrare în care arta cuvîntului se exprimă cu plasticitate, dar care este depășită prin valoare de cele 503 de portrete lucrate în peniță ce dovedesc deosebitul talent al lui Antim Ivireanul ca desenator și gravor. Lucrarea în manuscris se păstrează la Biblioteca Națională din Kiev. De menționat că manuscrisul îi este dedicat lui Constantin Brîncoveanu și are o completare în versuri ce laudă binefacerile culturale și sociale ale domniei brîncovenești.
După cum scrie Radu Greceanu în cronica sa consacrată lui Constantin Brîncoveanu, Ivireanul era stăpînit de o ură neîmpăcată împotriva turcilor. Armean sau gruzin, el provenea dintr-un spațiu istoric marcat de evenimente sîngeroase. A trăit el însuși drama oprimării, a robiei și umilinței, iar suferințele îndurate și-au pus amprenta asupra personalității sale. A fost toată viața un înverșunat dușman al dominației străine și un înflăcărat adept al idealului de eliberare de sub opresiva stăpînire otomană. El vedea și în țara lui adoptivă cît de dură era exploatarea turcească. Implicarea lui în acțiunile politice antiturcești din Țările Române îi va fi fatală.
În timpul campaniei antiotomane pe care țarul Petru I a pornit-o în 1711, Antim Ivireanul s-a situat ferm de partea partidului boierilor cantacuzini care susțineau participarea Țării Românești alături de Rusia și Moldova lui Dimitrie Cantemir la această campanie, din păcate eșuată prin înfrîngerea armatei ruso-moldave la Stănilești. În acest context internațional, Brîncoveanu ducea o politică externă oscilantă și se afla în conflict de opinii cu boierii cantacuzini și în relații ostile cu Dimitrie Cantemir.
Disensiunile dintre domnitor și mitropolit, în calitate de prim sfetnic al țării, se vor agrava și din cauza intrigilor țesute de episcopii invidioși pe prestigiul lui Antim Ivireanul și care doreau să-l înlăture din fruntea mitropoliei. Ivireanul se va apăra magistral de acuzațiile ce i se aduc într-o scrisoare plină de elocință, adresată lui Brîncoveanu.
După mazilirea lui Constantin Brîncoveanu în 1714, mitropolitul Antim păstorește liniștit în timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino. Acum înalță așezămîntul mănăstiresc închinat Tuturor Sfinților (1715), astăzi renumita mănăstire Antim, unde și-ar fi dorit să fie înmormîntat.
Uciderea lui Ștefan Cantacuzino și înlocuirea acestuia cu fanariotul Nicolae Mavrocordat, devotat Porții, determină o parte dintre manastirea-antimboierii pămînteni ai țării, cărora li se alătură și mitropolitul Antim, să încerce înlăturarea lui Mavrocordat, lansînd zvonul că trupele imperiale austriece au intrat în Țara Românească și se îndreaptă către cetatea de scaun. Deconspirarea complotului și revenirea lui Mavrocordat în București, însoțit de trupe tătărăști și turcești, pecetluiește soarta mitropolitului.
Acuzat de trădare a domnului și conspirație împotriva stăpînirii turcești, ca și de faptul că s-ar îndeletnici cu magia și vrăjitorii satanicești, Antim Ivireanul este decăzut din rangul sacerdotal, scos din rîndurile clerului și condamnat la surghiun pe viață, la Mănăstirea Sfînta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Sfîrșitul său va fi la fel de tragic ca al marelui său protector, domnitorul Constantin Brîncoveanu. Garda care îl însoțea către locul exilului l-a măcelărit pe drum și i-a aruncat rămășițele în rîul Dulcia, nu departe de Constantinopol. Se întîmpla către sfîrșitul lunii septembrie din anul domnului 1716.

Anais NERSESIAN

 

  • 20
  •