Mihai Stepan Cazazian

Ansamblul de dansuri VARTAVAR, bijuteria Comunității Armene din România, la Festivalul Strada Armenească

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

10563197_345743535573092_4008857244841317831_n

 

Vartavar, ansamblul de dansuri tradiţionale al comunităţii armene din Bucureşti s-a format în anul 2001, începând cu 10 dansatori, ajungând în prezent la un număr de 26 de membri. Ansamblul este pregătit de coregrafa Bela Martikian, ce provine dintr-o familie de armeni venită în România din Grecia.

Ansamblul a participat la diferite festivaluri naţionale şi internaţionale, printre care şi festivalul anual al minorităţilor din România „Pro Etnica”, organizat la Sighişoara şi festivalul „Im Hayastan” (2012), organizat în Armenia, unde acesta a avut onoarea de a dansa alături de trupe de dans ce reprezentau marile comunităţi armene din întreaga diasporă.

996885_227857890694991_562075973_n

 

  • 10
  •