Mihai Stepan Cazazian

ANIVERSARE UNESCO 2016 / 350 de ani de la tipãrirea primei Biblii în limba armeanã

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Layout 1

Biblie, Amsterdam, 1666-1668 (copertă)

Despre aceastã tipãriturã, care reprezintã una din cele mai bune mostre de carte veche armeanã, au apãrut numeroase studii, monografii și articole interesante. Însã acest articol își propune altceva, adresîndu-se cititorilor din România, armeni sau români, pe care vrea sã-i familiarizeze în mod succint și accesibil cu istoria tipãririi primei Biblii armenești, tipãrire ce s-a fãcut în condiții extrem de dificile, grație sacrificiilor și tenacitãții multor intelectuali. În 2016 se vor sărbători 350 de ani de la tipãrirea primei Biblii în limba armeanã, acest eveniment fiind trecut  în Catendarul UNESCO

 

Cu mulți ani în urmă, la 11 martie 1666, la Amsterdam a început tipărirea primei Biblii armenești, ce a parcurs un drum anevoios și plin de provocări. Deși dorința realizării acesteia se manifestase de mult, iar pregătirile începuseră mult mai devreme, toate tentativele de pînă atunci rămăseseră fără rezultat. După cum știm, tiparul armenesc a început în secolul XVI, dar nu în patrie, ci departe de granițele acesteia. Cauza era instabilitatea politică din Armenia, războaiele nesfîrșite, catastrofala situație economică. Din păcate, din acest punct de vedere în secolul XVII în țară încă nu se schimbase nimic, situația politică a Armeniei rămăsese aceeași, iar încercările de a satisface nevoia de carte armeană și mai ales de a tipări

Biblia în limba armeană continuau în străinătate, în special în leagănul primelor tipărituri armenești, Italia. Încă de la începutul secolului XVII Biserica  Armeană a adresat numeroase cereri Romei  în legătură cu tipărirea Bibliei în armeană. La cîteva dintre acestea s-a referit K. Kalemkiarian în articolul său „Eforturi de tipărire a Bibliei armenești înainte de Voskan“ („Handes amsoria“, 1914, pag. 7-18). Acesta scrie despre actele unor sesiuni ale Conciliului Propovăduirii Credinței de pe lîngă Vatican, în care sînt dezbătute diverse chestiuni legate de tipărirea Bibliei în armeană. Aducem în continuare cîteva exemple:

Actul sesiunii din 22 februarie 1632, cînd Hovhannes Ankiurați (sau Giovanni Molino) îi propune Conciliului să tipărească Biblia în armeană la Roma, pentru ca armenii să nu se adreseze Olandei protestante. Mai tîrziu, același Hovhannes Ankiurați, care în perioada 1637-1641 era reprezentantul la Roma al patriarhului armean de Constantinopol, timp de patru ani a încercat să tipărească personal Biblia armenească la Roma. Din memoriile sale aflăm că, în acest scop, dăduse la turnat literele armenești și avea la dispoziție și anumite accesorii tipografice. Însă eforturile sale au fost zadarnice. Deși adoptase catolicismul, piedicile ridicate de Conciuliu Propovăduirii Credinței nu i-au permis să realizeze dorita ediție.

În actul din 5 iulie 1634 al aceluiași Conciliu se spune că patriarhul de Constantinopol, Hovhannes cel Surd, îi lăsase prin testament papei Urban al VIII-lea Biblia copiată de el, cu rugămintea de a o tipări. Bineînțeles că Biblia nu a fost tipărită, iar manuscrisul se află astăzi în muzeul Vaticanului.

În anii 1637-1639, Sfîntul Conciuliul a dezbătut probleme legate de traducerea textului Bibliei, pentru ca aceasta să fie tipărită nu potrivit textului traducerii din secolul al V-lea (făcută pe baza Septuagintei), ci potrivit noii traduceri în armeană a Vulgatei (varianta latină). Se cerea ca vechiul text armenesc să fie comparat cu Vulgata și neapărat „corectat“. După cum rezultă din documente, în acei ani chiar au fost turnate noi litere armenești pentru tipărirea Bibliei. Din păcate toate hotărîrile și dezbaterile au rămas fără rezultat.

În același secol, și armenii din Nor Djugha, adresîndu-se papei, au făcut încercări de a înființa o tipografie la Roma și a tipări Biblia în armeană. Negustorii armeni din Nor Djugha erau gata să înființeze pe cheltuiala lor o tipografie și să suporte toate cheltuielile necesare. Dar și apelurile lor au fost zadarnice. Principala cauză a zădărnicirii tipăririi Bibliei armenești în Italia era bineînțeles condiționată de piedicile cenzurii catolice. Clerul catolic pur și simplu nu putea tolera tipărirea cărților armeano-gregoriene.

Greutățile și piedicile mai sus amintite nu-i deznădăjduiau pe toți intelectualii care erau foarte conștienți de importanța tipăririi Bibliei în armeană, tipărire ce avea să acopere lipsa de carte armeană. Conștientizarea acestui lucru era imboldul pentru continuarea eforturilor în vederea realizării acestei tipărituri, indiferent de greutăți.

În 1655, cînd Hakob Djughaeți este ales catolicos, inițiază tipărirea cărților armenești în Europa. La însărcinarea sa, în același an secretarul Ecimiaținului,

Matteos Țareți, este trimis în Italia cu misiunea înființării unei tipografii și tipăririi de cărți armenești. Însă scopul principal al acestei misiuni era același, și anume organizarea tipăriri primei Biblii armenești. Timp de doi ani la rînd, la Veneția și la Roma, strădaniile lui Matteos Țareți rămîn zadarnice, la fel ca și cele ale predecesorilor săi. El nu reușește să găsească în Italia meșteri care să toarne litere armenești fără aprobarea papei sau a colegiului cardinalilor. Întîmpinînd piedicile autorității religioase catolice, după lungi dezbateri, Țareți este nevoit în 1658 să plece la Amsterdam, într-o țară aflată departe de cenzura catolică. După doi ani, în 1660, reușește în cele din urmă atît de mult dorita tipografie armenească în care urma să fie tipărită Biblia. Dar pentru începerea tipăririi încă nu erau gata toate literele comandate de Țareți maestrului gravor Christoffel van Dyck al renumitei edituri a Elzevirilor. Nu erau gata nici redactările textului Bibliei armenești și nici nu exista suma necesară tipăririi. Țareți decide, ca ediție experimentală, să tipărească „Iisus Fiul“ al lui Nerses Șnorali . Tipografia se afla deja în datorii atunci cînd Țareți se îmbolnăvește și devine incapabil să continue activitatea tipografică. Negustorul Avedis Ghligeți (fratele lui Voskan Erevanți), aflat cu treburi comerciale la Amsterdam, vine în ajutor și achită datoriile tipografiei punînd condiția ca tipografia să se numească Sf. Ecimiațin și Sf. Sarkis. Țareți este de acord. El moare în 1661, fără să mai vadă apariția primei sale cărți. În această tipografie, după șase ani, grație celui considerat cel mai educat călugăr de la Ecimiațin, Voskan Erevanți, avea în cele din urmă să devină posibilă începerea tipăririi atît de mult așteptatei Biblii armenești.

Aici se cuvine amintit și faptul că Voskan însuși a făcut numeroase încercări în strădania de realizare a acestei tipărituri. El a lucrat la traducerea Bibliei alături de călugărul dominican Paulo Piromali ce se afla de patru ani la Ecimiațin. Piromali se întoarce la Roma ducînd cu el traducerea pe care încearcă să o tipărească, dar, fiind refuzat, revine la Ecimiațin unde împreună cu Voskan încearcă să modifice traducerea, după care pleacă împreună în Occident. Voskan Erevanți pleacă de la Ecimiațin în Europa la 27 septembrie 1662, avînd asupra sa recomandarea catolicosului Hakob al IV-lea Djughaeți, exemplarul textului

Bibliei redactat de el și o sumă de bani nu prea mare, primită de la fratele său, insuficientă pentru începerea tipăririi. La Livorno, unde trăiau mulți negustori armeni bogați, Voskan cere ajutorul material al acestora pentru tipărirea Bibliei. Cererea îi este refuzată. Voskan pleacă la Roma avînd încă speranța că poate realiza tiparul acolo sau în vreun alt oraș din Italia. Însă aici întîmpină aceleași greutăți ca și Piromali. La Roma el adoptă chiar și catolicismul, de formă, sperînd ca aceasta să-i ajute cauza, dar toate strădaniile sale rămîn fără rezultat. Întorcîndu-se la Livorno, Voskan reușește să găsească trei negustori din Djugha, pe Stepanos Hanenț, Petros Djughaeți, Tadeos Kătreșenț, care promit să-i acorde sprijin material pentru tipărirea Bibliei. Cu ajutorul dat de aceștia începe activitatea tipografică.

După cum am spus, pînă la venirea sa la Amsterdam, Voskan depusese deja în Armenia o uriașă muncă de redactare a textelor Vechiului și Noului Testament, făcînd împărțirea pe capitole, aranjarea capitolelor potrivit Vulgatei, aducînd adăugiri și făcînd redactări. Textul armenesc era pregătit potrivit Vulgatei, întrucît Voskan era convins că Biblia va fi tipărită la Roma.

Specialiștii cred că pentru tipărirea Bibliei s-a folosit ca text, după toate probabilitățile, Biblia manuscrisă întocmită în 1295 la comanda regelui Ciliciei Hetum al II-lea. Pe manuscrisul ce se păstrează la Institutul de manuscrise vechi Matenadaran din Erevan s-au păstrat completările și redactările făcute de mîna lui Voskan potrivit Vulgatei latinești.

La Amsterdam le comandă gravorilor litere armenești notărghir (caractere folosite la adnotări), tărcinaghir (caractere cu motive ornitomorfe) și alte ornamente, completînd tipurile de caractere comandate de Matteos Țareți și aflate deja în folosință. În Biblia lui Voskan au fost utilizate șapte tipuri de caractere. Terminînd pregătirile, la 11 martie 1666, împreună cu discipolii săi Karapet Andrianați și Ohan Erevanți, începe în cele din urmă tipărirea cărții.

Credem că merită supusă atenției descrierea acestei vaste și impunătoare lucrări.

Cartea este alcătuită din 1470 de pagini cu cîte două coloane, mărimea oglinzii textului este de 21 x 14.7 cm, paginile sînt numerotate spre interior cu litere armenești, iar spre exterior cu cifre arabe.

Pagina de titlu este bogat ornamentată și alcătuită din patru părți xilogravate, cu motive vegetale și zoomorfe, iar în mijlocul desenelor ornamentale din dreapta și stînga se află personaje umane reprezentînd simbolurile credinței și speranței. Cuvîntul Biblie este scris cu tărcinaghir, restul cu două tipuri de litere capitale și două tipuri de boloraghir (caractere cu forme rotunjite). Textul este scris cu boloraghir, fiind utilizate și notărghir și litere capitale.

Layout 1

Biblie, Amsterdam, 1666-1668 (pagină de titlu)

Pe a treia pagină se află prefața explicativă a lui Voskan, cu prezentarea pe scurt a muncii de redactare și tipografice, adresată catolicosului Hakob. La sfîrșitul cărții, după index, este scrisă o poezie a regelui Hetum al II-lea al Ciliciei, după care se află vastul memorial lăsat de Voskan care prin informațiile sale ne ajută să aflăm o seamă de detalii legate de această tipărire, precum și greutățile pe care au fost nevoiți să le depășească pentru realizarea tiparului. Greutăți despre care ne-am referit în parte mai sus.

Cartea iese în evidență prin realizarea artistică, cu frumoase titluri de pagină, litere inițiale ornamentale , vignete, letrine ornate, note și ornamente de margine. Ediția este îmbogățită și cu 160 de xilogravuri, ilustrate, pe multe din care se află marcată monograma gravorului Christoffel van Sichem (CVS). O parte din ilustrate sînt realizate după cunoscute tablouri ale lui Rafael, Albrecht Dürer, Hendrik Goltzius și alți maeștri europeni. Și inițialele acestor pictori se păstrează pe gravuri: HG (Hendrik Goltzius), AD (Albrecht Dürer). Christoffel van Sichem a fost unul din cei mai buni elevi ai renumitului pictor olandez Hendrik Goltzius. Dintre cele mai bune lucrări ale gravorului sînt portretele celor patru evangheliști folosite și în Biblia armenească. Ilustrațiile sînt așezate în principal la începutul capitolelor, cîte două una lînga alta, iar în text (în Noul Testament) cîte una pe coloane. O parte din gravuri și tipuri de caractere au fost folosite înainte și la cartea „Iisus Fiul“ a lui Nerses Șnorali, apărută la aceeași tipografie în 1660-1661, și pe care le comandase Matteos Țareți aceluiași gravor.

Cartea a avut și o frumoasă copertă rigidă, din lemn tras în piele roșie, iar în cele trei părți libere ale filelor era aurită și avea ornamente florale.

Tipărirea Bibliei a durat circa doi ani și jumătate, încheindu-se la 13 octombrie 1668. Voskan a publicat chiar două variante ale Bibliei, una acceptabilă pentru clerul catolic (în scopul evitării eventualelor piedici ale cenzurii catolice), iar alta mai aproape de canoanele armenești.

Biblia a fost tipărită în 5.000 de exemplare și a găsit o largă răspîndire printre armeni. Cartea tipărită armeană nu avusese pînă atunci un tiraj atît de mare. Voskan a organizat cu pricepere și difuzarea primei cărți armenești de mare tiraj. Cărțile erau duse pe corăbii la Smirna și Constantinopol, iar de acolo erau răspîndite pe teritoriul Armeniei, ajungînd chiar și în coloniile armenești mai numeroase din Europa Răsăriteană și Apuseană.

Layout 1

Voskan Erevanți

Din păcate, un vas încărcat cu aceste cărți s-a scufundat în apele Mediteranei în urma unei furtuni, ducînd cu sine pentru totdeauna numeroase exemplare din această valoroasă ediție realizată cu atîtea sacrificii.

În 1669, cînd la Amsterdam se închidea tipografia Sf. Ecimiațin și Sf. Sarkis a lui Voskan Erevanți, acesta a dat un exemplar al Bibliei la copertat maestrului legător olandez Albert Magnus și l-a trimis apoi la Paris, lui Ludovic al XIV-lea, atașînd și o scrisoare de dedicație în latină, rugîndu-l pe suveran să-i încuviințeze înființarea unei tipografii armenești la Paris. Aflînd că regelui i-a plăcut lucrarea tipărită de el, Voskan pleacă la Paris unde i-a fost chiar acordată o audiență. Regele i-a acordat lui Voskan dreptul să înființeze o tipografie în orice oraș din Franța și să publice cărți, însă punînd condiția ca acestea să nu conțină elemente contrare credinței catolice.

Acest exemplar rar al Bibliei, cu o superbă copertă de piele avînd o fină realizare artistică, cu ilustrații și ornamente aurite, se află astăzi la Biblioteca Națională de la Paris. Coperta este realizată din lemn masiv tras în piele de Maroc. Prima față este aproape în întregime acoperită de ilustrații aurite, are cinci chenare, spațiile dintre acestea fiind umplute cu ornamente cu diverse motive. La mijloc, în medalionul oval, este gravată imaginea răstignirii lui Cristos, între Maria și Ioan. Coperta din spate este ornată aproape la fel. Aici în medalion Maria este înfățișată pe semilună. Cunoscutul maestru legător a primit pentru aceste lucrări instrucțiuni precise de la Voskan Erevanți. Voskan i-a dat la copertat lui Magnus și alte exemplare ale Bibliei, dintre care una se găsește astăzi în biblioteca Universității din Leiden.

Numeroase exemplare ale acestei frumoase ediții îmbogățesc colecțiile unor biblioteci. Și Biblioteca  „Dudian“ a Casei de Cultură Armeană se mîndrește cu exemplarul pe care îl deține din această primă Biblie tipărită, exemplar ce este expus în muzeu. Din păcate exemplarul nostru nu are copertă.

Această ediție este cunoscută pentru o seamă de merite.

În primul rînd este prima Biblie tipărită în limba armeană. Această lucrare, avînd un text vast și complex, este realizată cu deosebită artă, constituind o lucrare impunătoare ce se evidențiază și din perspectiva tehnicii tipografice. Folosindu-se de întreaga experiență a drumului parcurs de tiparul armenesc, aceasta a devenit o lucrare fără precedent ce era expresia maturității tiparului armenesc din acele vremuri. Pînă atunci armenii nu mai avuseseră o tipăritură atît de vastă și de o asemenea calitate și nu vor mai avea nici multă vreme după aceea.

De asemenea, nu trebuie să uităm că această impunătoare ediție a lui Voskan Erevanți a devenit cel mai bun exemplu pentru edițiile următoare ale Bibliei. Textul Bibliilor tipărite în 1705 la Constantinopol, în 1733  la Veneția, precum și în 1817 la Sankt Petersburg erau copii ale textului redactat de Voskan.

După cum am văzut, timp de jumătate de veac intelectualii armeni nu au precupețit nici un efort pentru a-și atinge cu orice preț țelul, și anume să realizeze prima Biblie tipărită în limba armeană. O tipăritură al cărei drum a fost marcat de luptă și parcurs cu prețul suferinței și sacrificiului multor oameni, precum și grație curajului și îndîrjirii de a rezista pînă la capăt oricăror încercări.

Este drept că această tipăritură, care era visul cîtorva generații de conducători ai bisericii armene, de intelectuali, a fost realizată de Voskan Erevanți, însă considerăm că este datoria noastră să ne amintim și de toți acei armeni devotați care, departe de țară, pe meleaguri străine și fără mare ajutor material, pe măsura puterilor fiecăruia nu și-au menajat eforturile în a-și aduce contribuția la această sfîntă lucrare.

ARSHALUYS  PARONYAN

text publicat în Suplimentul editat  de revista Ararat în anul 2012

  •  
  •