Mihai Stepan Cazazian

Aniversare spirituală: preotul Oshakan Khachatryan de la Biserica „Sfânta Maria“, sărbătorit de comunitatea armeană din Constanța

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Opt ani se împlinesc pe 31 octombrie de când preotul armean Oshakan Khachatryan, care slujește la Biserica „Sfânta Maria“ din Constanța, a primit Sfânta Taină a Preoției, în 2010 fiind hirotonisit, ca preot căsătorit, de Înaltpreasfințitul Episcop Măgârdici Broșian.

Acest moment important din viața preotului paroh de la Biserica Apostolică Armeană „Sfânta Maria“ din Constanța a fost deja marcat de comunitatea armeană de la Marea Neagră, pe 28 octombrie, după Sfânta Liturghie. Momentul festiv a fost organizat de sucursala Constanța a Uniunii Armenilor din România, membrii consiliului parohial al Bisericii „Sfânta Maria“ și enoriași, constând într-o surpriză dulce, sub forma unui tort.

Născut pe 29 martie 1986 la Erevan, preotul armean Oshakan Khachatryan, pe numele său de mirean Gevorg Khachatryan, a fost repartizat la Arhiepiscopia Armeană din România în ianuarie 2012. Înainte de a veni în România, a fost trimis să slujească la biserica „Sfânta Maria“ din orașul Meghri și împrejurimi.

De șase ani alături de armenii de la Marea Neagră

 

La Biserica „Sfânta Maria“ din Constanța slujește din aprilie 2012. La această dată, a ascultat de chemarea Arhiepiscopiei Armene din România de a fi păstor spiritual al armenilor dobrigeni. Pentru că și slujește lunar la Biserica „Sfântul Grigore Luminătorul“ din Tulcea, pentru comunitatea mai puțin numeroasă de acolo.

Părintele Oshakan Khachatryan a urmat Seminarul Kevorkyan al Sfântului Scaun de la Ecimiadzin. La 25 decembrie 2006, de praznicul celui dintâi diacon și martir creștin, Sfântul Ștefan, a fost hirotonisit diacon.

preotul oshakan khachatryan 1

În anul 2008, a absolvit Seminarul Kevorkyan susținând disertația cu titlul „Viața și activitatea arhimandritului Grigore din Taranagh“. Apoi a fost numit secretar al Cancelariei Generale a Sfântului Scaun, iar mai târziu, secretar al Departamentului Arhitectură și Construcții.

În februarie 2009, potrivit cererii sale, a fost chemat pentru îndeplinirea serviciului militar în cadrul Forțelor Armate. În acest timp, a tipărit articole în ziarului „Ostașul“ al Ministerului Apărării. De asemenea, a fost premiat cu distincția Trasdamad Ganaian și medalia a XX-a, la Aniversarea Armatei.

În mijlocul comunității din vechiul Tomis

 

În urmă cu opt ani, pe 7 octombrie 2010, s-a căsătorit cu soprana Armine Khachatryan. Tânăra familie a fost binecuvântată cu două fiice, Mayram și Anna Sofia, mezină fiind născută în România.

În aprilie 2013, prin Hrisov Patriarhal, emis de Patriarhul armenilor de pretutindeni, a primit onoarea de a purta Crucea de piept preoțească.

Familia preotului Oshakan Khachatryan este nelipsită de la evenimentele culturale pe care comunitatea armeană din Constanța le organizează frecvent. Este o familie model, care se bucură de aprecierea, respectul și dragostea enoriașilor.

oshakan khachatryan cu familia si anaid tavitian

În 2016, la editura Ararat din București a văzut lumina tiparului, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Datev Hagopian, Întâistător al Bisericii Armene din România, o carte care îi poartă semnătura, „Predici“.

Mirela STÎNGĂ

culturaconstanta.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *