Simona Paula Dobrescu

Aniversare în numele Credinţei…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

DSCI3001

A trecut un an, de când Comunitatea armeană din Bari-Italia, reprezentată de Dl. Rupen Timurian, a dăruit oraşului amintit mai sus, o “Cruce de piatră – Khacikar”, care a fost aşezată pe faleza “Vittorio Veneto” aproape de Port; simbol de credinţă, pace şi dragoste, este o importantă mărturie a strânsei legături instaurată între cele două popoare deja din 1913.

DSCI3013

Comunitatea armeană şi Administraţia Primăriei, au amintit evenimentul printr-o Ceremonie care  s-a desfăşurat în modul următor; în dimineaţa zilei de 11 ianuarie 2014 la ora 11.00: un moment de reculegere lângă “Crucea de piatră – Khacicar”, realizată de sculptorul Ashot Grigorian, unde toţi cei prezenţi au rostit “Tatăl Nostru”, în limbile armeană şi italiană; la ora 12.00: în Sala de Consiliu al Municipiului a avut loc premierea acţivităţii Centrului de Studii “Hrand Nazariantz”, care s-a ocupat de publicarea cărţii intitulată: “Hrand Nazariantz, Fedele d’Amore” (“Hrand Nazariantz, om de dovedită Dragoste”), îngrijită de Profesorul Paolo Lopane, cu introducere scrisă de Boghos Levon Zekiyan. Volumul aruncă o atentă privire asupra vieţii şi operei lui Nazariantz, îmbogăţit de inedite fotografii. Figura şi activitatea lui Hrand Nazariantz, reprezintă fără nici o umbră de dubiu, un caz privilegiat pentru cine ar dori să aprofundeze discursul interacţiunii şi al integrării culturale.

Senza titolo-3Totodată a fost premiat şi Profesorul Kegham Y. Boloyan care a îngrijit cartea “Il richiamo del sangue” (“Chemarea sângelui”) pe care personal am prezentat-o în această ocazie. Cartea cuprinde în paginile sale dureroasa povestire a uneia din puţinele persoane care au supravieţuit Genocidiului armean: Aghavni Boghosian. Ea, în lumina amintirilor sale, descrie contextul istoric al evenimentelor trăite, dezvăluind cititorului cât de tenace este o persoană armeană, cât de mult preţuiesţe viaţa şi care este segretul forţei sale de caracter.

În cele două momente ale programului au luat cuvântul printre alţii: Primarul orasului Bari Michele Emiliano, Ambasadorul Armeniei în Italia Sargis Ghazaryan, Preşedintele Uniunii Armenilor din Italia Baykar Sivazliyan, reprezentantul Comunităţii armene din Bari Rupen Timurian şi autorii premiaţi. La eveniment au partecipat numeroşi reprezentanţi de asociaţii culturale Armene şi Italiane.

Text şi fotografii de Simona Paula Dobrescu

  • 4
  •