Eduard Antonian

ANDREEA TĂNASE, o româncă cu suflet armenesc despre proiectul ARMENII DIN ROMÂNIA ”Am realizat acest proiect cu sufletul…”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

f1E.A – Deja am aflat cu toții despre Proiectul tău Armenii din România, dar pentru început, credem că ar fi necesar să subliniem încă o dată și să ne spui, cum s-a născut acest proiect ?

A.T – Am citit mult despre Genocid, m-am documentat dar într-un final, cel puțin în mediile românești, mi-am dat seama că se cunosc prea puține lucruri. Lumea nu știe prea bine ce s-a întâmplat atunci cu armenii. Am simțit că și eu trebuie să fac ceva în acest sens. Am venit la voi și am început să cunosc comunitatea armeană. În momentul în care am început să strâng material despre armenii din România mi-am dat seama că nu o să mă rezum doar la un reportaj sau ceva asemănător. Așadar m-am decis să fac un documentar foto care este de fapt un album de fotografie și nu numai pentru că el conține și texte amănunțite, istorie și povești de viață, interviuri cu cei pe care i-am ales să apară în fotografii, ca reprezentanți ai comunității.

E.A – Ai întâmpinat și probleme…

A.T – Da, am avut și mici greutăți. Uneori nu mi-a fost deloc ușor să vorbesc cu oamenii dar m-am descurcat până la urmă. Revenind, textul cuprinde și referințe istorice, am explicat cum au ajuns armenii aici în România. Deci am început proiectul când am venit la voi la Ararat și am discutat, pentru început, despre momentele importante pe care le-a parcurs comunitatea armeană din România, despre  filiale. Am ales să urmăresc pentru început firul evenimentelor desfășurate în jurul sau în cadrul Bisericii Armene. Evenimentele religioase în principal. A fost o munca de 3 ani de zile până am reuțit să finalizez acest proiect.

E.A – Dar știu că în acest proiect nu te-ai axat doar pe armenii România. Știu că ai fost și în Republica Moldova, în Bulgaria și în final în Armenia pentru a te documenta mai bine…

A.T.- Da, în Moldova am fost fiindcă ne leagă foarte multe lucruri de armenii de acolo. Tot acolo la Biserica Armenească este și mormântul lui Manuc Bey . Apoi am fost și la Hîncești unde se află domeniul, conacul său. Acum se află în curs de restaurare, atunci era o ruină. În Bulgaria a fost o altă poveste, am ajuns acolo pe firul poveștii pe care am țesut-o în jurul familiei Baronian-Paronyan. Ei sunt și au fost destul de implicați în comunitatea armeană. Toți membrii acestei familii. Am ales povestea acestei familii cumva cea mai reprezentativă, cu toate generațiile prezente. Așa am ajuns în Bulgaria, domnul Johnny Baronian a vrut să viziteze biserica armenească din Ruse unde bunicul său a construit altarul. Am mers și am realizat și acolo un reportaj fotografic.

E.A.- Revenind la armenii din România, știu că ai călătorit mult și în Transilvania, la frații noțtri catolici…

A.T. – Da, a fost cumva ceva inițiatic și diferit. Armenii de aici sunt mult mai conștienți de rădăcinile lor cumva în conexiune cu Imperiul Otoman, își cunosc perfect armenitatea. Nu trebuie să le spună nimeni cum și unde să își caute rădăcinile. Cei din Transilvania, dintre care doar câțiva mai vorbesc limba armeană, s-au redescoperit în ultimii ani. Acum, cei din Transilvania, sunt foarte receptivi la orice element legat de armenitate, îl adună în bagajul lor și sunt foarte bucuroși și mândri de asta. Ceea ce este lăudabil ! Cumva îți redescoperă identitatea și spun peste tot și ori de câte ori au ocazia că sunt mândri de originile lor armenețti.

E.A. – Ai fost așadar în toate comunitățile armenești din România, în toate centrele noastre. Și totuși, personal, te-aș întreba, unde, în care comunitate sau mai exact de care comunitate te simți mai legată ?

 

f3

moment de la deschiderea expoziției

IMG_0567

A.T.- E foarte greu de spus. Peste tot am simțit aceeași caldură sufletească. Totuși, Comunitatea armeană din București îmi este cea mai apropiată. Am cunoscut-o cel mai bine și am și mulți prieteni apropiați aici. Și aici am găsit și cele mai interesante povești de viață. O poveste deosebită este cea a lui Lusine Navasardyan (tot din familia Paronyan) dar veți afla mai multe când veți avea albumul meu.

E.A.- Tot în acest context, ai ajuns și pentru prima oară în Armenia. Trebuie să specific că în toate călătoriile tale ai plecat pe cont propriu fără nici o sponsorizare. Deja erai familiarizată din poveștile de viață de aici, cam ce înseamnă pentru noi Țara Mamă…

A.T- Da, am plecat pe banii mei cu eforturi mari și proprii. Am ajuns în Armenia pentru că am vrut să leg comunitatea de aici, povețtile de aici, cu Țara Mamă. La Erevan, în primul rând i-am căutat pe armenii originari din România, pe aceia care s-au repatriat dupa 1945 în RSS Armeană, sau pe urmașii lor. Poveștile lor sunt la fel de dramatice și impresionante. Ei au rămas legați de România, vorbesc în primul rând extraordinar de bine limba română. Au rămas conectați la realitatea românească, prin rude, prin Ambasada României sau doar prin amintirile lor trăite sau povestite de părinții lor care au trăit aici în România. Și peste tot se simte prezența regretatului Patriarh Catolicos Vasken I, originar din România. Am profitat de ocazie și am ajuns și în Karabagh. Dar asta este o altă poveste.

E.A.- Proiectul tău, albumul este deja finalizat…

A.T.- Da, am realizat acest proiect cu sufletul și este aproape gata, am făcut deja corectura. Am gândit inițial o ediție de 600 de exemplare, vom vedea, în funcție de comenzi. Va fi în română și engleză iar cartea are 400 de pagini și în jur de 500 de fotografii. Finanțare nu am avut. De aceea am gândit să vând cartea în sistem pre sale adică prin comandă, pre vânzare.

IMG_0573

E.A.- Știu că recent ai fost din nou în Armenia, de data aceasta invitată. Are legătură cu proiectul tău ?

A.T. – Da, cumva este o parte din promovarea proiectului, a albumului de fotografie. Am fost invitată să particip la o expoziție de fotografie în Ghyumri (actuala capitală culturala a spațiului CSI). Am participat alături de alți fotografi destul de renumiți, – Zaven Sargsyan, directorul Muzeului Sergei Parajanov din Ereven,  – Hrair Hawk Khatcherian – Canada, – Misha Nechaev – Rusia, – Ewa Abgarowicz – Polonia și – Iurie Foca – Republica Moldova. Expoziția s-a numit Pe urme armenești. S-a dorit a fi și a fost o evidențiere a moștenirii armenești de pretutindeni. Fotografiile mele au pus accentul pe comunitatea armeană din România și au fost foarte apreciate pentru că am venit cu o altă viziune, dintr-o perspectivă jurnalistică proprie.Vreau să mulțumesc în mod special Ambasadei Republicii Armenia la București care mi-a facilitat această prezență la expoziție precum și Uniunii Armenilor din România cea care mi-a oferit fondurile pentru a realiza printurile fotografiilor mele. Vizitatorii au putut să vadă ce înseamnă comunitatea armeană din România. Cu această ocazie am mai primit invitații de a mai participa și la alte expoziții foto la fel de interesante, în România și Armenia. Fotografiile au rămas acolo pentru a merge într-o nouă expoziție itinerantă. Totodată am avut și o întâlnire cu studenții Facultății de Arte din Gyumri, filială a Academiei de Arte Plastice din Erevan care s-au arătat foarte interesați de comunitatea armeană din România. Am rămas surprinsă să aflu că ei nu știau foarte multe despre armenii din România. De asemenea am avut și două întâlniri, una la Ministerul Culturii din Armenia care s-au arătat interesați să susțină proiectul meu și o altă întâlnire cu reprezentanții AGBU-UGAB care de asemenea vor să îmi susțină proiectul. Rămâne de văzut care sunt modalitățile. Deci din punctul meu de vedere această călătorie a mea în Armenia a fost mai mult decât fructuoasă. Nu trebuie să uităm să menționăm că Uniunea Armenilor din România este interesată să-mi susțină proiectul și deja au comandat un număr însemnat de exemplare din cartea mea. Cartea mea va fi promovată și de către Ministerul Culturii din Armenia la Târgul de Carte de la Londra din aprilie.

 

IMG_0557

Expoziția de la Gyumri

E.A – Îți multumim, Andreea. Pentru noi, pentru comunitatatea armeană din România, acest proiect al tău înseamnă mult, mult mai mult decât pare la prima vedere. Sperăm că nu te vei opri aici.

 

Interviu realizat de EDUARD ANTONIAN

fotografii de Misha Nechaev și Andreea Tănase

 

 

  •  
  •