Redactor

ANAHID GARABEDIAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Un om joacă mai multe roluri în timpul vieţii sale. De aceea, la dispariţia sa dispar mai mulţi oameni decât unul singur. Suntem lipsiţi nu numai de prezenţa fizică, dar şi de acea cunună de faţete ale personalităţii pe care omul le manifesta.

Dispariţia lui Tanti Ani, cum i se spunea de cei dragi, este dureroasă pentru rudele sale care pierd un membru de familie fiind resimţită ca o rupere a unei crengi din arborele genealogic.

Dar Anahid Garabedian a însemnat mult mai mult decât atât. Ea a fost un simbol al dăruirii faţă de neam şi un exemplu de patriotism faptic şi nu doar declarativ. Anii îndelungaţi, pe care i-a dăruit redacţiei publicaţiilor armeneşti din România, au făcut-o indispensabilă pentru bunul mers al ziarului. Încât chiar după pensionare, unele articole erau trimise ei spre stilizare. Asta pentru că ea nu era doar cea care le punea pe hârtie, ci totodată le conferea o exprimare corectă în limba armeană. Cunoştinţele ei în materie îi permiteau să facă asta.

Aceste cunoştinţe de limbă armeană Anahid Garabedian nu le-a păstrat doar pentru ea. Într-un moment al istoriei, când învăţământul în limba armeană  dispăruse din România, ea a ştiut, sprijinită şi de parohia bisericii armene din Bucureşti, să iniţieze un curs duminical de limba armeană pentru tineri şi nu puţini sunt cei care  l-am urmat şi ne aducem şi acum aminte de lecţiile ei mereu înseninate de zâmbetul ei larg şi cald, de privirea ochilor ei ce învăluiau clasa cu o dragoste maternă molipsindu-ne cu optimismul ei cuceritor.

Anahid Garabedian nu a rămas numai la rolul de pedagog. Ea a făcut şi încercări literare, publicând proze scurte şi versuri patriotice în presa armeană din România şi străinătate. Unele din versurile sale erau recitate la serbările şcolare. O parte din scrierile sale au rămas inedite.

Tot ea a fost cea care s-a implicat plenar în organizarea întrunirilor armenilor din Bucureşti, dar şi din provincie, cu prilejul numeroaselor revelioane şi baluri de primăvară, pretexte pentru ca  armenii să nu piardă treptat legăturile vii dintre ei şi poate şi datorită ei participarea la aceste manifestări a fost mereu numeroasă. Dar, cu această ocazie, aportul ei era şi unul concret: sutele de sărmǎluţe în foi de viţă, tradiţionale armeneşti, fine ca ţigaretele şi cu un gust de neuitat făceau şi ele din aceste revelioane adevărate mese unde domnea o atmosferă cu adevărat de familie.

Oricine îi cerea sfatul, avea un cuvânt bun de spus, se implica în problema celui care solicita şi căuta să-i vină în ajutor .

Şi totuşi, dacă  trăim cu tristeţe dispariţia ei fizică, Anahid Garabedian rămâne printre noi, în sufletele noastre vie, ca acea care s-a implicat cu toată căldura şi dragostea în viaţa tinerilor din acele timpuri,  ca aceea care ne-a predat limba maternă, care ne-a insuflat încredere în noi înşine şi ne-a învăţat că optimismul e de neînvins.

O floare şi o lacrimă în amintirea chipului ei luminos.

 

În numele unui grup de foşti elevi

DIANA TOMASIAN-SAHAGHIAN

  •  
  •  

One Response to ANAHID GARABEDIAN