Andreea Barbu

,,Am vrut să depun mărturie și să arăt consecințele acestui război’’ – spune Anush Grigoryan, președinta Asociației Hayer de Poitou din Franța

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

– Anush, în ce an ai plecat din Armenia pentru a te stabili în Poitiers? Care este istoria asociației culturale, „Hayer de Poitou” pe care ai înființat-o în 2013?

-Eu locuiesc în Poitiers din 7 iulie 2010, cu părinții, fratele și bunica mea. În 2013, am împlinit 18 ani și mi-am dorit neapărat să fac ceva pentru a promova cultura armeană în Poitiers, pentru că în acest oraș sunt aproximativ o mie de armeni. Prin urmare, am creat asociația „Hayer de Poitou” pentru a ne redescoperi cultura. În cadrul asociației organizăm lecții de armeană, spectacole de dansuri armenești și de șapte ani predau lecții de franceză adulților armeni pentru a le facilita integrarea în această frumoasă țară care ne-a primit cu brațele deschise. Suntem prezenți la aproape toate festivalurile interculturale din orașul nostru pentru a face cunoscută cultura armeană  și a învăța de la alții.

– De ce ai organizat la finalul anului 2020 o călătorie umanitară în Armenia și Arțakh împreună cu prietena ta, Tifenn Boisseau? Cum ai reușit să aduni banii necesari pentru a ajuta familiile eroilor războiului din Arțakh și orfanii ? Cum ai reușit să implici mulți francezi să ajute refugiații din Arțakh care au rămas fără case, fără locuri de muncă, fără cele mai elementare lucruri necesare traiului ? Mobilizarea voastră a fost una exemplară, având în vedere că ne aflăm în pandemie.

-De la începutul războiului din  Arțakh, din douăzeci și șapte septembrie 2020, cu locuitorii din Poitiers am reușit să colectăm și să trimitem Fondului Armenia 16.000 de euro, precum și 12 paleți cu medicamente și haine pentru a ne ajuta compatrioții. Apoi, prietena mea Tifenn Boisseau s-a oferit să facă o călătorie în Armenia și Arțakh. Scopul a fost să ajutăm din nou. A fost un proiect cu obiective concrete și în același timp puternic emoțional. Ne-am îndeplinit cu brio cele două misiuni. Am pecat din Franța spre Armenia la 26 decembrie 2020. Am acordat  ajutor financiar, câte o sută de euro, pentru fiecare din cele paisprezece familii ale școlii mele din copilărie  (Școala nr. 6 din Hoktemberyan) care au copii sau părinți răniți sau morți în timpul războiului. Am cumpărat cadouri de Crăciun și le-am distribuit copiilor relocați din Arțakh pentru a aduce puțină bucurie în această perioadă atât de grea.

Iată și cuvintele prietenei mele Tifenn Boisseau care a fost tot timpul alături de mine în acest demers.  Anul 2020 a fost dificil pentru mulți, dar dacă suntem încă aici astăzi pentru a ne plânge, este pentru că suntem în viață. Unii se plâng de vacanța anulată, în timp ce alții și-au petrecut sărbătorile cu un scaun gol în jurul mesei. Vreau ca toată lumea să ia măsura lucrurilor, să privească în jur și să dezvolte un pic mai multă umanitate. Sper că toată lumea va putea într-o bună zi din viață să poată experimenta o călătorie umanitară, sincer dedicați și fără o dimensiune turistică sau cu scopul de a se posta pe instagram. Vacanța dumneavoastră din 2021 este anulată? Profitați de ocazie pentru a merge acolo unde lumea are cu adevărat nevoie. Observați, alertați, ajutați, mișcați-vă! Dar nu închideți ochii. Îmi doresc în mod special ca toți armenii să aibă pace, să se ridice și să reconstruiască, așa cum au făcut-o întotdeauna, cu putere și onoare. Doresc să văd din nou bucuria în familiile armene. Am înțeles în călătoria mea că soldații au murit pentru ca noi să trăim, așa că hai să trăim și să trăim fericiți!

– De ce ai ales să mergi prima dată după ce ai ajuns la Erevan la cimitirul Yerablur ?

 -Primul loc unde am depus cu Tifenn o coroană de flori a fost Yerablur, un astfel de loc simbolic care ne permite să reflectăm despre cine suntem, de unde venim și unde mergem. A fost prima dată în viața mea când am văzut atât de multe morminte ale eroilor noștri. Auzim despre război la televizor, citim în ziare, dar văzând cum s-a sfârșit războiului cu atât de mulți morți, cu atâtea mame și familii în lacrimi, cu atâtea morminte acoperite cu flori și cu steagul Armeniei alături a fost sfâșietor. Am  filmat și am postat pe facebook, am arătat ce se întâmplă, am auzit lacrimile părinților care se întrebau DE CE? … Am vrut să depun mărturie și să arăt consecințele acestui război. Mame care au mers cu fotografia fiilor lor în mâini prin cimitir, care au îmbrățișat morminte, care au vorbit cu fii morți … Abia am putut vorbi,  respira, era atât de tulburător și de greu să simt… Dar toate acestea au fost momente atât de importante pentru mine, s-au gravat în memoria mea și în inima mea pentru totdeauna.

– Ce sume ați reușit să strângeți în Franța pentru donații și cum ați procedat? Cum i-ați sensibilizat pe donatori și cât de greu a fost să duceți această campanie, doar două tinere, una născută în Armenia și cealaltă o franțuzoaică altruistă, având în vedere că suntem în pandemie ?

-Am avut 55 de donatori, armeni și francezi. Datorită lor am putut să ne simțim umani, am putut ajuta … Prin urmare, am strâns 3.650 de euro pentru călătoria noastră care s-a desfășurat în perioada 26 decembrie – 30 decembrie 2020. Prin urmare, banii erau destinați  celor  14 familii de la școala mea numărul 6 din Hoktemberyan, unde au învățat tineri care au murit sau au fost răniți în timpul războiului din Arțakh care a durat 44 de zile (6 morți, 8 răniți). Fiecare dintre familii a primit câte o sută de euro. Din cei 1950 de euro colectați pentru cadouri, treizeci și șase de copii mutați din Arțakh au putut primi cadouri de Crăciun. Aflând la fața locului că pentru vechiul An Nou armean (13 ianuarie) voluntarii Mariam și Karen care ne-au ajutat vor merge în diferite regiuni pentru a distribui din nou cadouri copiilor armeni, am încredințat câteva dintre darurile care ne-au rămas.  De asemenea, un preot francez Frederic Dacquet mi-a dat bani pentru a cumpăra cruci copiilor din Arțakh, spunând: Credința, credința ne va permite să supraviețuim.

-Unde locuiesc acum copiii orfani din Arțakh? Cum ai reușit să le duci cadourile ?

-Copiii relocați din Arțakh pe care i-am putut întâlni trăiesc în pensiunea studențească Zeytun, în casa Veteranilor, totul în Erevan. Am organizat un mic eveniment pentru a-i aduce împreună și a le oferi cadourile în același timp. Drept răsplată copii ne-au cântat cântece patriotice. Pentru a organiza totul am avut sprijinul lui Nataly, Mariam și Karen. Pentru achiziționarea de cadouri ne-a ajutat Arevik.

– Cum privești acum călătoria voastră umanitară ? Toate lucrurile au decurs cum v-ați propus ?

-Desigur. Timpul a fost foarte scurt, dar am reușit să facem ceea ce trebuia să facem, să vedem mai multe. Cu cei trei sute de euro care ne-au rămas am putut ajuta și trei familii ale unor soldați. În cele din urmă, mulțumesc tuturor donatorilor, din toată inima. Pentru a oferi o mică amintire despre Armenia fiecărui donator, am cumpărat păpuși armene mici sub formă de magneți pentru frigider și le-am dăruit după întoarcerea în Franța. A susține, a împărți, și a ajuta alte persoane reprezintă unele dintre cele mai mari recompense din viață. De fapt ajutăm umanitatea. E grozav să fim solidari.

– Mulțumesc pentru că ai găsit timp să-mi răspunzi la întrebări. Nu mă pot abține să nu scriu că acesta a fost unul dintre cele mai emoționante interviuri pentru revista Ararat. Faptele voatre reprezintă un model pentru oamenii de afaceri, dar și pentru medici de a se implica și a ajuta răniții și oamenii aflați în nevoie după conflicte armate.

                                    Interviu de Andreea Barbu

                                   Fotografii de Anush Grigoryan și Tifenn Boisseau

Notă ! Imagini din această călătorie umanitară se pot găsi pe pagina de Facebook a lui Anush Grigoryan.

https://www.facebook.com/profile.php?id=100022547932530

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *